O scurtă schiță publicată de Sofia Nădejde (1856-1946; reper cultural al marxismului feminist în România) ne propune un dialog despre comori la umbra Bucegilor. Nu este vorba despre tăblițe, ci despre credințe populare și blestemul aurului:
Comóra
Sofia Nădejde
”– Da, e frumos Coştila, sûnt frumoşi munţii şi câte comori n’au intr’ênşii, – îmi ḑise moş Oplea, privind la ei cu jind.
Pe faţă citiai gelosia; clătinatul lui din cap îţi ḑicea: «Eu copilul de odinióră, am imbĕtrânit şi ei stau aşá şi vor sta încă mult!».
– Cum, dar cine să fi pus óre comori in ei?
– Hei! cine! N’avut cine, creḑi? Dar pe ací intr’o vreme se ascundeau hoţi de ăi mari. Pe aice erá drumul negustorilor şi boierilor la Braşov. Hoţii Ie trimiteau respuns tocmai pe la Bucureşci, că la cutare ḑi şi la cutare loc să le pregătéscă atâtea şi atâtea pungi de galbeni. Şi boierul séu negustorul pe care cădea păcatul, décă-i mai erá drag să trăéscă, n’avea ce să facă, la badea trimitea banii. Apoi hoţii ascundeau banii prin găurile munţilor, prin locuri neumblate. Cu vremea unii muriau, pe alţii îi prindeau şi banii au remas in séma celui Necurat, cruce de aur cu noi!
– Ei, şi n’a aflat nimeni vre-o comóră de acestea?
– Cum să nu afle! Au aflat, dar nu-i procopsélă de aşá bani. Unii se smintesc, alţii mor. Bună-óră a fost unul la Sinaia, a găsit o comoră. Mai avea, creḑi, cineva bănet şi case ca dênsul? L’am apucat gol ca degetul, şi aşa de-odată, cine mai erá ca dânsul! Şi uite! nu s’a ales aḑi nimica, până şi némul i-a pierit!
Ḑicênd acestea îşi suflă pe d’asupra palmei inălţând o in sus, ca să arate că după cum n’a remas nimic in palmă, tot aşa şi din averea celui ce aflase comóră.
– Dar de aicea din Buşteni n’a găsit nimeni?
– Ba da, a fost unul Ilie. De felul lui erá vênător. Se spune că umblând el intr’o ḑi aşá cu frate-seu, prin munţi, s’a rĕsleţit unul de altul. De unde şi până unde pe Ilie l’a prins un somn: cădea d’a’npiciórele, nu alta. De, se ḑice că el se tot rugá mereu la Dumneḑeu să-i arate o comóră. S’a culcat Ilie, că nu erá alt chip, şi a adormit in pădure. Şi iată că i se arată in vis Arhanghelul şi-i ḑice: «Du-te in cutare loc, la atâția paşi d’aicea, după stâncă şi voi găsí bani mai mulți decât iţi trebue, dar să inzestrezi doue tete sĕrmane». Cum s’a trezit el, s’a dus, cum îl învĕţase ângerul, şi ţinêndu-se de jnepi s’a plecat aşá peste stâncă şi, când s’a uitat a vĕḑut in gaură risipiţi o gróză de bani. Fuseseră intr’un burduf de capră şi, cum putreḑise burduful, ei se imprăşciaseră pe jos. A stat el, Ilie, cât a stat cu ochii holbaţi la bănet, par’ că nu se mai indurá să plece şi să se despartă de ei. Să-i ia, nu avea cum! A tras cu cârja un irmilic, apoi s’a gândit să mérgă acasă să-şi ia dăsagi şi să-i care incet, incet, să nu se bage de sémă. Mai la vale a dat şi de frate-seu, dar nu i-a spus nimica de comóră. A doua ḑi s’a dus singur, a căutat fel şi chip, el vênător crescut pe stânci, care cunoşcea mai fie-ce colţ din munţii noştri de la Morarul şi până la Jepi, n’a mai putut nemeri! Pace! par’ că intrase in pămênt, par’ că se prăbuşise peste nópte cu colţ cu tot. Şi a umblat el sĕptămâni intregi căutând; a spus pe urmă şi la cârciumă, s’a dus cu alţi vânători: nimic! Nu s’a mai aflat nici in ḑiua de aḑi. Veḑi, pe el l’a cercat ângerul când dormiá şi când l’a vĕḑut atât de lacom, că nici măcar lui frate-seu nu-i spune, i-a luat darul şi din asta i s’a tras şi mórtea bietului Ilie.
Cum adică i s’a tras mórtea? N’a putut aflá comóra şi pace! Inainte nu trăiá şi fără atâţia bani?
– Aşá, dar s’a betejit, s’a prostit, tot gogiá, nu grăiá cu nimeni şi ’n câteva luni, sĕrmanul a fost gata. Şi ce odor de flăcău! Par’ că-l vĕḑ acuma: inait şi ócheş, se dedeau fetele ’n vênt după el. Avea nişte ochi de te sorbiá, când se uitá la om. Plângeau după el fetele de se prăpădiau. Géba, nu-i nimica mai sfânt decât munca omului! Ce câştigă omul cu munca lui, aceea se prinde de el. Incolo: haram vine, haram se duce. Ce lucru póte fi mai blăstămat decât comóra! Cât sânge nu s’a vĕrsat pentru ea, câţi copii n’au remas prin uşile ómenilor, câte suflete nu s’au dat diavolului pentru bărănitul ăla. Şi mai la urmă e şciut că tóte comorile sûnt sub stăpânirea Necuratului, cruce de aur cu noi! Bietul Ilie numai unul a luat şi s’a smintit! De aceea ele nu se vĕd ḑiua, ci numai nóptea. Necuratul caută cum ar momí sufletele”1.
Notă: 1Sofia Nădejde – ”Comóra”, în ”Familia”, Oradea, nr. 36/3-15.09.1895, pg. 1-2.
