Tăblițele ”de la Sinaia”Animație C.D.

Istoricii au descoperit, apoi au tăinuit și în final furat și vândut o metopă de la Adamclisi, care demonstra Geneza dunăreană (Grădina Edenului = Dacia). Asta afirmă Rudan Vasile, agentul (cel mai) tehnotronic al României:

Dispar exponate din Muzeul arheologic Adamclisi

Placa de marmură albă care era expusă la Muzeul arheologic Adamclisi, pe care era redat, în basorelief, mitul creației omului a fost fotografiată de mine în anul 1981, cu prilejul unor cercetări făcute la sugestia lui Nicolae Copoiu, secretar științific al Institutul de studii istorice și social-politice de pe lângă C.C. al P.C.R. Exponatul a dispărut din muzeu în anii următori. Când am revenit la începutul anilor ’90 și am întrebat unde este placa de marmură ce a fost expusă în muzeu, muzeografii au declarat că nu își amintesc să fi existat un asemenea exponat la Muzeul arheologic din Adamclisi. O funcționară mi-a spus în particular, că placa de marmură a fost vândută de fostul director al muzeului – un împătimit al alcoolului, cunoscut ca atare de locuitorii din Adamclisi. De beat ce era, a căzut pe scările muzeului și a decedat1.

 

screenshot-jurnalparanormal.ro-2019.04.03-06-53-40

”… ofer cititorilor fotografia piesei din marmură ce înfăţişeză, cu probabilitate, actul creaţiei omului de către divinitate – dispărută din muzeul de la Adamclisi după ce a fost fotografiată de autor. Personalul muzeului nu îşi aminteşte să fi existat o asemenea piesă în evidenţele muzeului.

Pe placa de mamură este figurat un personaj în armură, cu cască semisferică, fără faţă (Biblia ne spune că era interzis muritorilor să privească faţa lui Dumnezeu), cu două scuturi în loc de braţe. În zona mediană a personajului este un cap de adolescent.

Este placa de marmură pe care o caută celebrul explorator Rob Ballard, pentru fundamentarea ipotezei situării raiului biblic în bazinul Mării Negre? Ipoteza Edenului în Marea Neagră pare şocantă la prima vedere, dar se sprijină de dovezi materiale şi documentare serioase. Vom vedea în continuare despre ce este vorba2.

Frumoasă povestea, nu? Însă, așa cum ați bănuit deja, urmează un Doar că…:

      • Fragmentul de basorelief nu a fost descoperită la Adamclisi, ci la Capidava. Dacă-i tot în Dobrogea… Nu este deloc sigur că ar fi vorba despre o metopă, cum o numește Rudan;
      • O fotografie3 cu piesa apare într-o broșură tematică din 1965, semnată de reputatul istoric Radu Florescu. Așadar, istoricii nu l-au așteptat pe Rudan, în 1981, pentru a sesiza importanța descoperirii. Importanță arheologică independentă de Geneză, Eden dacic sau alți gărgăuni;
      • Poza lui V. Rudan prezintă doar fragmentar piesa reală, ceea ce implică un trucaj ieftin și nu o fotografie documentară, cum afirmă acesta;

 

    • Animație C.D.
      • Piesa nu a dispărut nicăieri și nu a fost furată de nimeni (istoric sau neistoric); este bine merci în depozitul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanța. Ba chiar, anii trecuți, când își debita Rudan panseurile, a fost expusă și în capitală…

O mică tușă de final. Observați cum sunt punctate așa-zise vicii sociale, prin care omul cu păcate mărunte (reale sau cel mai adesea inventate!) este prezentat ca un dăunător al societății. Adversarii lui Vasile Rudan sunt fie alcoolici, fie homosexuali. La fel erau, deloc-deloc întâmplător, creionate și țintele Securității.

 

Note: 1Vasile Rudan – ”Placa de marmură pe care era redat mitul creației omului, a dispărut din muzeul arheologic din Adamclisi”, în jurnalparanormal.ro, 10.03.2019; 2Vasile Rudan – ”Enigma monumentului de la Adamclisi (3)”, în jurnalparanormal.ro, 20.07.2013; 3Radu Florescu – ”Capidava”, Ed. Meridiane (”Colecția Monumentele patriei noastre”), București, 1965, fig. 19.