În timp ce editam sinteza lui Călin N. Turcu ”Repertoriul OZN din Romania – o abordare sistematică” (Ed. C.I.D., București, 2021), am fost frapați de felul în care erau redate antroponimele: fără niciun tipic, unele începeau cu prenumele, altele cu numele de familie, în cazul celor etnice le lipseau cu desăvârșire diacriticele, iar redările greșite erau întâlnite la tot pasul. Asta ne-a și determinat să alcătuim un ”Index” rectificat, primul de acest fel în ufologia românească. Pur și simplu, numeroaselor lucrări pretins științifice de ufologie le lipsea cel mai banal instrument analitic.
Merită să zăbovim puțin asupra acestei situații. Numele întreg și corect este principala ancoră în reinvestigarea unui caz ”rece”. Călin N. Turcu dar și alții nu încercau să deruteze pe nimeni, pur și simplu considerau aspectul neesențial, știind că e improbabil ca cineva să verifice ceva. Ozenistica, ca și ”tăblițologia”, este o poveste. O crezi sau nu, dar nu se face să te apuci să vezi ce e în spatele ei!
***
S-a pierdut timp prețios încercând să identificăm două persoane menționate în memoriile inginerului Ionescu – un Arghir, Arghir din Sinaia și atât, și un ”Ștefan Țovaru care lucrează la Spitalul Viting din București”1. Fără niciun capăt de ață, am mers pe două piste false: arh. Arghir Culina și o familie de aromâni din București. Aveau legături și proprietăți în Sinaia, se încadrau în epocă și în scenariul descris. Persoanele reale din spatele acestor nume s-au dovedit a fi D. Arghir, director al Întreprinderilor Costinescu și medicul Radu Petru Șerban Țovaru, prieten din copilărie al lui Vladimir Manoliu-Furnică. În ciuda constatării stereotipe ”Ce mică-i lumea!”, trebuie spus că pentru a-l identifica pe Țovaru, nume cu anumite consonanțe etnice, am ajuns să vorbim în Paris, Franța, cu dl. Nicolas Trifon, om de cultură aromân, căruia-i mulțumim pentru sprijinul acordat. Cum spuneam, jumătățile de nume sau un pronume redat incorect consumă timp, resurse și nervi. Și în cazul nostru, ne îmbogătesc cultura generală cu o duzină de genealogii de aromâni.
***
În cartea sa, Dan Romalo menționează trei piese (131-133) aflate ”la un moment dat în posesia domnului N. Pulopol, din București”, care nu le ”putea preciza proveniența, susținând însă că le știe dintotdeauna între obiectele de artă ale familiei sale”2.
Cu toate insistențele noastre, Romalo a fost reluctant în a detalia identitatea acestui domn și s-a ferit să precizeze de ce a folosit verbul ”a poseda” la timpul trecut. Le-ar fi înstrăinat? E decedat și nu le-a luat cu el pe lumea cealaltă?
Aurora Pețan amintește și ea de un ”anume domn Pulopol”3, ”grec de origine”4 (Gardianul?), ”pe care domnul Romalo l-a cunoscut acum vreo 10 ani și a reușit să le fotografieze (piesele – n.n.)”5.
În ceea ce ne privește, credem că este vorba de Nicolae Dumitru Poulopol, urmaș al unei adevărate dinastii de mari proprietari și juriști, cu interesante aspectări de-a lungul Dunării și litoralului românesc. Nu vă plictisim cu amănunte până când nu-i totul sigur (cum am arătat mai sus, ne-am mai fript și suntem pățiți).
Persoana prezintă importanță pentru că XXX apare într-un context unic: este singura placă de plumb cunoscută într-o colecție particulară care face neîndoielnic parte din seria consacrată și este componentă a unui stoc care include piese similare, din alte aliaje. Această singularitate ar putea (sau ar fi putut!) oferi informații valoroase asupra trecutului ansamblului și asupra originii lui.
Ca și în cazul medaliei Murnu, atunci când se referă la traseul pieselor, D. Romalo, folosește o formulă stereotipă: (numele) le știe dintotdeauna în familie. În regulă, atunci ar fi trebuit să facă istoricul familiei și vadă dacă nu se ivește ceva. Însă el era chitit să devină Jean-François Champollion de România; era chitit pe ”traduceri”, nu pe traseologie. Asta dacă chiar i-a cunoscut pe acești oameni, el, Dan, și nu ea, Nadejda.
UPDATE: Dețineam deja informația, dar așteptam o confirmare. Am primit-o: ing. Nicolae Dumitru Poulopol a trecut în neființă acum circa 5 ani. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Note: 2Dan Romalo – ”Cronică getă apocrifă pe plăci de plumb?”, Ed. Alcor, București, 2005, pg. 26; 4Dumitru Manolache – ”Cercetători, mafioți și servicii secrete, pe urmele Tăblițelor dacice de la Sinaia (II)”, în ”Gardianul”, 01.06.2005.
