Tăblițele ”de la Sinaia”

După cum am arătat anterior, sub presiunea unor evenimente nu tocmai fericite, la nervi și fără preparație, academicianul Alexandru Vulpe (†) a făcut niște afirmații confuze, paraștiințifice, la un subiect pe care îl cunoștea doar tangențial: așa-numitele Tăblițe ”de la Sinaia”. Deși părerile lu Vulpe sunt frecvent menționate în publicistica consultată și par a fi rezultatul unei bogate polemici, în realitate este vorba de un interviu acordat unei publicații din zona neacademică. De asemenea, discursul său nu e nici pe departe atât de tranșant și definitiv pe cât îl consideră unii autori. Mai mult, e contradictoriu și ce se afirmă pe un rând este anulat de o afirmație diametral opusă pe următoarele.

Ne vom opri asupra interviului1 din ”Formula AS”, un tabloid săptămânal specializat în baliverne din cele mai diverse. Vom aborda non-linear interviul, care în forma sa originală poate fi lesne accesat în arhiva online a publicației.

Reporter: ”– Ipoteza dvs. a fost dovedită științific?”, ”Plăcutele de plumb (…) au fost studiate vreodată temeinic?

Alexandru Vulpe: ”– Bineînțeles. Chiar și eu le-am studiat în tinerețe. După câteva ore, mi-am dat seama că sunt falsuri”, ”Eu m-am ocupat de ele când aveam 24 de ani și mi-a trebuit o zi să-mi dau seama că sunt falsuri. Alții, cum a fost Horațiu Crișan, și-au dat seama într-o ora”, ”N-am făcut un studiu exact”, ”Scopul? Ca să poți să răspunzi ar trebui să facă cineva, într-adevăr, un studiu”.

În acest punct orice jurnalist care-și respectă profesia trebuia să oprească interviul și dacă totuși alegea să continue dintr-o curiozitate pur omenească, n-ar fi trebuit niciodată să-l publice. Când tu întrebi dacă ”au fost studiate vreodată temeinic” și ți se răspunde cu ”bineînțeles”, le-am studiat eu o zi și le-a studiat și Crișan o oră,ceva e în neregulă. Ori ești luat intenționat peste picior, ori intervievatul e cu probleme și ne oprim aici cu supozițiile. Horia Francisc-Țurcanu însă a continuat, deoarece scopul lui era să-l pună pe opinent și prin extensie pe arheologi într-o lumină net defavorabilă. Revenim spre final la acest aspect.

Invocând o tradiție, Vulpe susține că sunt falsuri: ”le știam ca falsuri, pentru că Vasile Pârvan le văzuse și el și credea același lucru. Generația de după Pârvan, la fel, le-a considerat niște falsuri, sunt niște falsuri din secolul al XIX-lea”. Din punct de vedere paranumismatic, piesele sunt ”invenții”, iar raportat la conținut, sunt ”fantezii”. Atributul de ”falsuri”, complet lipsit de acuratețe științifică, poate fi folosit ca o convenție simplificantă în cadru informal-profesional, dar introducerea lui în discursul public a fost o eroare. Nu este doar opinia noastră. Paradoxal, pe linia acelorași ambiguități semantice, asta afirmă și dacomanii: că actualele tăblițe sunt copiilele în plumb ale celor autentice, din aur curat.

Urmând aceeași consuetudine, Vulpe afirmă că: ”Eu le-am preluat de la generația dinaintea mea, drept «falsurile lui Hasdeu»”, precizând apoi: ”De fapt, nu se cunoaște deloc istoria lor, de unde provin”. Cu toate că au fost ulterior răstălmăcite, cuvintele de mai sus trebuie înțelese ca linie de studiu și ca ipoteză de lucru, la fel ca și varianta Densușianu sau adepții săi: ”Hasdeu nu e singurul suspect”, ”pentru a avea siguranța acestei ipoteze ar trebui ca cineva să se ocupe, să caute în arhiva Academiei, să găsească indicii”. Alexandru Vulpe nu a afirmat niciodată că Hasdeu este 100% creatorul tăblițelor!

În schimb, a insistat pe ideea de falsuri egal lipsite de valoare: ”Atunci când știi că sunt falsuri, nu-ți pierzi vremea”, ”Nu au avut niciodată un număr de inventar, pentru că au fost considerate, încă de la început, falsuri. Ele nu au nici astăzi un asemenea număr. Au stat pur și simplu în depozitul muzeului”. Absurdul afirmațiilor este atât de mare – sau poate cuvintele au fost doar foarte greșit alese – încât orice argumentație este de prisos.

Pe baza primei afirmații din paragraful anterior, trădând viziuni înguste, critica a construit o linie discursurivă: că istoricii/ arheologii le-au ignorat pur și simplu, nu s-au ocupat deloc de ele. Chestiunea este contrazisă chiar de intervievat: ”S-au ocupat unii, dar nu au scris”. Explicația este mai amplă și o vom aborda cu altă ocazie. Chiar epopeea lui Romalo are la bază un istoric, pe Ion Nestor, interesat de originea lor.

După cum se poate deduce, poziția lui Alexandru Vulpe are o strânsă legătură antagonică cu renașterea curentului dacoman. Spunem asta deoarece îi atribuie lui Nicolae Densușianu frazeologia lui Săvescu Doctorat, semn că probabil nici n-a citit ”Dacia preistorică”: ”Nicolae Densușianu a emis acea carte care a făcut vâlvă, Dacia Preistorică, și în care afirma că nu noi suntem urmașii Romei (s.n.), ci că romanii ar fi urmașii dacilor”.

După cum era de așteptat, interviul a fost utilizat pentru a-i portretiza pe arheologi ca superficiali, fixiști, calcifiați. Afirmația de forță, repetată în buclă: Vulpe zice că-s falsurile lui Hasdeu sau Densușianu, nu se susține propriu-zis prin cele afirmate în interviu. Iar argumente care ar indica falsurile, se regăsesc mai bogate și mai detaliate la Sorin Olteanu, pe atunci colegul de institut al academicianului Vulpe.

Revenind la Horia Francisc-Țurcanu, în trecut scrib la o revistă New Age, azi guru wannabe într-un cerc de vrăjeală spirituală. A existat o coordonare între apariția articolului lui Țurcanu și conferința Aurorei Pețan:

Reportajul a apărut exact în ziua în care eu țineam cea de-a doua conferință, de data aceasta la Facultatea de Istorie. Era într-o zi de sâmbătă, o dimineață de iarnă nefiresc de caldă, pe 8 ianuarie 20052.

Din nou, Aurora nu întreprindea un demers științific, ci unul publicitar. Și pentru a înțelege puțin efectul asupra participanților, să amintim acea tiradă a Zoei Petre:

Când domnul Vulpe a spus că, după el, e vorba de un falsificator care nici măcar nu trebuia să fie prea cult, ci putea ști doar două boabe de latină și greacă, doamna Petre a contrabalansat că, din contră, trebuie să fi fost un geniu, un al doilea Leonardo da Vinci. Și au ținut-o tot așa…3.

Și cu ea în minte, să reverificăm subtitlul interviului realizat de Țurcanu cu Vulpe:

Plăcile sunt 100% un fals. Genial, e drept, dar un fals4.

Adică o frază care nu se regăsește în carnea textului, dar o regăsim amintită ironic de Zoe Petre o zi mai târziu. Cu toate că, cel puțin din acest punct de vedere, Vulpe a fost consecvent:

plăcile alea de plumb, nişte falsuri ordinare (s.n.) de la sfârşitul sec. XIX, începutul sec. XX5.

Sintetizând:

⦁ ”Nu se cunoaște deloc istoria lor, de unde provin”;

⦁ ”Ceea ce putem spune este faptul că ele au ajuns la noi (în clădirea fostului Muzeu de Antichități, actualul Institut de Arheologie) la începutul secolului al XX-lea”;

⦁ Au fost considerate de la început niște ”falsuri”, această etichetă rostogolindu-se consensual de-a lungul anilor fără aprofundare. Ipotezele Hasdeu și Densușianu sunt la îndemână dacă întreabă cineva și cam atât. De altfel este foarte posibil să-i aparțină exclusiv lui Vulpe, de vreme ce Ion Nestor – elevul și cel mai important discipol al lui Pârvan – nu le cunoștea;

⦁ Au fost studiate fragmentar și incipient, dintr-un fel de curiozitate profesională;

⦁ Fiind falsuri sunt lipsite de importanță.

Adică o sumă de banalități, unele ce-i drept toxice, cu valoare adăugată nulă. Un interviu dezlânat, inconsecvent și contradictoriu, care a fost rostogolit în neștire doar și numai pentru a-l pune într-o situație jenantă pe un om bătrân (acea ”noblețe decrepită”) și breasla de care aparținea. Așadar o mostră de agresiune informațională, nicidecum un demers publicistic interesat de adevăr:

 

 

UPDATE: ”Când tu întrebi dacă «au fost studiate vreodată temeinic» și ți se răspunde cu «bineînțeles», le-am studiat eu o zi și le-a studiat și Crișan o oră, ceva e în neregulă. Ori ești luat intenționat peste picior, ori intervievatul e cu probleme și ne oprim aici cu supozițiile”.

Ne-a fost atrasă atenția asupra intuiției educate și într-adevăr, urmărind niște markeri, niște ”stegulețe roșii”, un bun diagnostician poate emite în scurt timp o ”previziune, ipoteză trasă din anumite semne” (DN, 1986). Cu toate acestea, din poziția de intervievat, Alexandru Vulpe a fost un comunicator lamentabil. Iar rostul acordării unui interviu e tocmai acela de a informa publicul.

 

Note: 2,3O «dacomană» la curtea regelui Vulpe (o parte din istoria neromanțată a plăcuțelor de plumb de la Sinaia)”, în ”Dacia magazin”, nr. 37/octombrie 2006, pg. 9.