”Onestitatea e un dar foarte scump, nu o aștepta de la oameni ieftini”
Un loc aparte în lumea pestriță a criptomanilor cu idei aiuritoare îl ocupă Adrian Bucurescu (n. 1950). Plecând de la o banală inscripție funerară aflată în Lapidariul Muzeului Național de Antichități, datată în secolul V-VI și redactată în limba greacă, prin puterea fanteziei, exercițiul tupeului și contorsionism criptomaniacal, Bucurescu a ajuns la enormitatea ”rugăciunii unei gete zalmoxiene”, încheiată cu nonsensualul ”Niascharian”1 (tradus ”să renasc”).
Această fantezie lingvistică a dat numele unei trilogii, asamblată de regizorul Leonardo Tonița din banii statului român și a băieților buni din Sistem (aka RomAqua). O serie de ”documentare” primite de critică cu recenzii dezastruoase (aici, aici și aici). Doar dacomanii au aplaudat ca focile la delfinariu.
În scenariul cu de toate rulat în lipia de celuloid de Tonița, sunt amintite și Tăblițe ”de la Sinaia”. Este fascinantă lejeritatea năucitoare, fără nicio greață, cu care înțeleg unii să-și înșele deliberat publicul. Iată o mostră. Leonardo Tonița dixit:
”Pentru prima data, proiectul Niascharian descoperă două tăblițe identice, una în București și alta la Sinaia, făcute din materiale diferite și din care doar cea de la București a putut fi datată oficial. Cele două plăcuțe identice pot constitui dovada copierii unor artefacte originale (…) A doua piesă de la Mânăstirea Sinaia este o medalie rotundă (…) care la o cercetare preliminară a materialului folosit a relevat surprize: medalia este realizată din argint 83,5% + cupru 16,5% aflat la primă prelucrare cu o vechime de cca. 2000 – 2100 ani. Medalia era prinsă cu un inel metalic mult mai dur decât argintul care a și lăsat urme în metalul nobil și era purtată la gât mai mult pe o singură parte (explicația eroziunii pronunțate a uneiea – sic! – dintre fețe)”2.
Vorba multă, sărăcia omului; să trecem la numărat/enumerat bazaconiile:
1° Despre existența celor două tăblițe dreptunghiulare (042 și 042bis) se știa încă din 2003, odată cu apariția primei ediții a cărții lui Dan Romalo – ”Cronica getă apocrifă pe plăci de plumb?” -, care le numește ”similare, poate chiar identice”3. Tonița a pozat, filmat, învârtit, răsucit ambele artefacte și ar fi trebuit să observe elementele vizuale care le deosebesc;
2° Nu doar una, ci ambele piese de la Sinaia au un corespondent la Institutul de Arheologie Vasile Pârvan din București. Pentru că există și o ”dublură” a medaliei la MNA/IAB (inv. R.2). O prezentăm în premieră, sub indicativul 113bis:
3° Că ar fi ”făcute din materiale diferite” rămâne de dovedit; până la Tonița absolut toți care au avut contact direct cu piesele au susținut varianta plumb și plumb. Inclusiv cei de la Institutul de Studii Istorice și Social-Politice de pe lângă C.C. al P.C.R., care în 1978 au făcut copii metalice după cele două piese de la Sinaia (în prezent ele se află la SANIC – București);
4° Leonardo Tonița a avut aprobare doar pentru filmare la Mănăstirea Sinaia, nu și pentru recoltarea de mostre. Fie fabulează cu procentele de aliaj, fie a râcâit medalia cu lama șișului pe furiș, ca bricegarii. Ambele variante sunt posibile. Mai probabil este că și-a însușit fraudulos, din nou, ideile lui Romalo, care descrie piesa din priviri, ca fiind ”aparent din argint”4;
5° După cum se poate vedea din ilustrații, medalionul de la MNA/IAB nu are acel orificiu sau ruptură, ceea ce infirmă teza pripită a folosirii ei pe post de legitimație de șmecher daboget, propusă de Romalo și înghițită pe nemestecate de restul:
”Ea pare să fi fost, la origine, un medalion găurit sau cu inel de atârnare, ruptura observabilă la partea superioară a piesei sugerând acest fapt”5.
Nici vorbă despre așa ceva.
Până la acest punct avem de a face cu păcate amărâte. Însă răstălmăcirea grosolană a cuvintelor protosinghelului Mihail Harbuzaru, amfitrionul echipei de filmare, face parte din cu totul alt registru.
”Noi în Muzeu avem expusă doar o mică parte din ce deținem. Tezaurul conține mult mai multe lucruri…”6, afirma Harbuzaru în timp ce era filmat. Decupajul este inserat în documentar.
Dacă Tonița va elabora diplomatic, doar pe ideea de secretomanie, tăinuire, ocultare și alte bla-bla-bla-uri cu lipici la publicul mancurtizat, acolitul său Daniel Rocsin va da titlul ediției:
”Dezvăluiri despre Tăblițele de la Sinaia – Un Ieromonah al Mănăstirii Sinaia spune că mănăstirea are expusă în muzeu doar o mică parte din TEZAURUL pe care îl deține”6.
Continuând pe bază de sugestie insinuantă cu:
”Ce este cu acest tezaur pe care nu l-a văzut nimeni din afara mănăstirii? De ce este ținut ascuns de ochii celor care vizitează muzeul mănăstirii? Mai sunt și alte tăblițe? (pe anumite surse am aflat că ar fi cel puțin cinci) Există și alte artefacte descoperite împreună cu celebrele tăblițe? Cine nu vrea ca românii să știe mai multe?
Întrebări tulburătoare, la care sperăm să primim la un moment dat un răspuns… Oare are cineva dreptul să țină departe de români piese de tezaur care vorbesc despre istoria noastră ca popor? Evident că nu. Și atunci, de ce acest tezaur despre care vorbește Ieromonahul Mihail Harbuzaru nu este făcut public?”6.
Îl cunoaștem pe protosinghelul Mihail Harbuzaru; este un om al lui Dumnezeu și un om al cărții. Și are mai multă școală decât cei doi pripași la un loc. A-l creiona ca pe-un șmenar de colțul muzeului este sub orice demnitate umană. Harbuzaru a enunțat un truism: orice muzeu are un depozit; nu toate piesele sunt expuse din motive lesne de înțeles. I se poate reproșa că a folosit ”tezaur”, un cuvânt care în limba română are și sensul arhaic de ”depozit”. Implicit că stă prea mult cu ochii în documente vechi. O simplă întrebare ar fi lămurit situația. Dar ar fi omorât subiectul ”tulburător”.
O spunem clar și răspicat: la Mănăstirea Sinaia sunt două tăblițe și atât! Nu trei, nu patru, nu cinci, nu mai multe. ”… pe anumite surse am aflat că ar fi cel puțin cinci” spune Rocsin. Noi am venit cu mărturii asumate cu nume și prenume, cu fotografii și documente. Îl invităm pe dl. Rocsin să facă la rândul lui proba veridicității.
Ce susținem cu toate acestea? Sunt de înțeles curiozitatea și ispita necunoscutului, enigmelor, exoticului. Poate la mijloc este și o formă de divertisment. Însă, în înțelepciunea sa, poporul român îi numește într-un chip nu tocmai laudativ pe cei cu mintea tulburată. Când plecați urechea la întrebări care vă tulbură, fiți cu băgare de seamă de unde vin și de ce vin ele. Că degeaba nu! În cazul de față, de la niște oameni scurți în bandă care intră în Casa Domnului pentru a jigni un slujitor fără de vină, pentru click, pentru like, pentru rating, pentru aia mamii lor.
Cât despre leul Leonardo Tonița, vă recomandăm emisiunea lui cu Dan Andronic pe tema Tăblițelor ”de la Sinaia”. O găsiți pe Internet. Nici într-o dezbatere măsluită nu e în stare să strălucească, iar de cele adevărate fuge ca dracuʼ de tămâie. Păcălește și el pe cine apucă, pe unde apucă, cât mai apucă…
Mulțumim dnei. Oana Damian, șef Sector MNA și dlui. Cătălin Nicolae, responsabil Fototeca IAB și realizatorul fotografiilor prezentate mai sus.
N.B. Din motive necunoscute, atât Leonardo-Mihail Tonița, cât și Rocsin Daniel Adrian folosesc nume alternative, la și pentru ocazii.
Note: 1Vlad-Ionuț Musceleanu – ”Zalmoxis e Satana? Cum a «descoperit» un cercetător român 666 într-un epitaf antic de la Tomis”, în ”Trepanatsii Almanah #2”, Ed. Dezarticulat, București, 2021, pg. 21-24; 3-5Dan Romalo – ”Cronica getă apocrifă pe plăci de plumb?”, Ed. Arvin Press, București, 2003, pg. 1, respectiv pg. 98, 98.