Prin intermediul lui Gheorghe Gavrilă-Copil (Cercul Deceneu; Noi Dacii) am obținut ciorna unui studiu intitulat ”Inscripții traco-gete”, semnat prof. Ion Verdeș. Documentul olograf introduce (sau prefațează?) un volum planificat, rămas inedit (sau poate doar la nivel de tentativă).
Greutatea cade pe manuscrisul fraților Moldoveanu, ”Dacii vorbesc”, la acea dată – 1992 – netipărit. Explicația o oferă Gavrilă-Copil: Verdeș habar n-avea de nici unele, i-am oferit câteva extrase din Moldoveanu și lungi explicații, doar ca să mă pomenesc după câteva luni că Verdeș a început să se prezinte unora și altora ca mare cercetător și să încerce să-și publice ”studiile”. Fără comentarii!
Tăblițele ”de la Sinaia” sunt discutate la paginile 3-5, 9 și 10, fără a fi aduse noutăți. Relevanța constă în înțelegerea mecanismului telefonului fără fir și a modului de producere a ”studiilor” daciste: unul scrie o carte, altul conspectează din ea, al treilea conspectează din conspect și tot așa. Evident, cantitatea de informație utilă și implicit calitatea ei scade accelerat, la fiecare pasaj.
Rămâne amănuntul cronologic: în 1992 prof. Ion Verdeș știa de existența Tăblițelor ”de la Sinaia”, dar nici n-a strigat în gura mare și nici n-a sărit în poarta mănăstirii unde se aflau. Ca și alții s-a limitat în a chibița subteran, alimentând teoria ocultării și victimizarea care vine la pachet. Vorba lui Creangă: ”Românului i-e greu până se apucă de treabă, că de lăsat îndată se lasă”.
