Ionescu: un ”interviu”

Transcrierea mărturiei poartă data 24.04.1978. Bănuim că este vorba de data dactilografierii. Și iată de ce: în același fond de arhivă există un interviu realizat cu Vasile Ionescu (datat 4.05.1978), de fapt o prelucrare a materialului cules anterior, sub formă de interviu destinat publicării în revista ”Magazin istoric”. Ambele au fost autentificate prin semnătură olografă de Ionescu în data de 12.05.1978:

 

 

”Daco-geții își scriau istoria pe «tăblițe» de aur…

….Niște oameni cu port răsfățat și foarte de aur purtători

(Herodot, IV, 104)

 

Sîntem, pentru cîtva timp oaspeții inginerului silvic Ionescu Alexandru din Sinaia care, peste cîteva luni va împlini venerabila vîrstă centenară.

Figura sa monumentală, expresivă, calmul și înfățișarea sa ne aduce parcă, în prim-plan, chipul dacului participant la Sfatul înțelepților condus de însuși Decebal.

Deschizînd cu gesturi largi ferestrele vilei, ne invită să privim, pentru cîteva clipe, frumusețile inegalabile ale munților noștri, încărcați de legende și mistere, nedescifrate încă.

Ne-a mărturisit de la început că este îndrăgostit de istoria neamului nostru, istorie cu rădăcini adînci pe acest pămînt și care se pierd în negura împlacabilă a veacurilor și mileniilor.

În acest cadru, l-am rugat pe interlocutor să ne prezinte opiniile sale în legătură cu existența și conținutul celor două ”tăblițe” de plumb, cu o veche și interesantă scriere, aflate de multe decenii în Muzeul mănăstirii din Sinaia.

– Ca cel mai vîrstnic cetățean al orașului și ținînd seama de pasiunea dvs. pentru cunoașterea istoriei poporului nostru, ce ne puteți spune despre cele două «tăblițe» aflate de peste opt decenii în muzeul Mănăstirii?       [f 01]

– În urmă cu 77 de ani am venit la Sinaia ca inginer silvic și, în această calitate, am cutreierat de sute de ori munții din această regiune. M-au impresionat uriașele monumente megalitice, încărcate de legende, care nu sînt altceva decît opera unei străvechi culturi și civilizații daco-getice.

Păstrînd o statornică legătură cu stareții Mănăstirii, cu bătrînii orașului de pe vremea aceea, am ajuns – era prin 1901 – să descopăr într-un colț al Muzeului acestui lăcaș, două «tăblițe» de plumb cu o scriere deosebită, dar foarte apropiată de a noastră și care mi-au reținut atenția. De cînd se află aici nu se știe clar, pentru că scurgerea timpului a transformat datele în legendă. Se spune că ar fi fost aduse de un călugăr foarte bătrîn de la peștera Sfînta Ana din apropiere, unde se presupune că au stat și acolo multă vreme. După altă legendă, auzită tot din bătrîni, se crede că ar fi fost aduse aici de un călugăr foarte cult, ardelean, tocmai de la Sarmisegetuza, din Munții Orăștiei.

– Ca pasionat arheolog amator considerați aceste «tăblițe» ca și altele pe care le-ați văzut ca fiind originale?

– Aceste «tăblițe», pe care le-ați văzut în muzeu la noi sînt toate numai replici rămase de la cei care au posedat originalele. Legenda spune, și mi-a fost confirmată de foștii primari ai orașului Sinaia, că aceste «tăblițe» aveau o veche scriere, dacică, și multe dintre ele au fost la început din metal prețios – aur, dar care au ajuns în mîinile fostului rege de pe vremea aceea, Carol I, care le-a copiat prin mijloacele de care dispunea la Sinaia, cu sprijinul lui Ilie Emil  Costinescu – fabricant. [f 02]

Nu mi se pare curios faptul că nu au fost păstrate originalele. Regele – străin fiind – nu manifesta interes pentru trecutul nostru îndepărtat. Îl interesa construcția castelului șl îmbogățirea personală.

Aurul din tăblițe a fost mai apoi transformat în monede care mi-au fost arătate de către fostul primar, Gheorghe Mateescu, care era în legătură prietenească cu Carol și mai tîrziu cu Ferdinand, cărora le făcea diferite servicii. El se ocupa în special de topirea «tăblițelor» și baterea monezilor, predate apoi regelui care le folosea pentru construirea castelului Peleș. Interesant este că atunci cînd au început să fie descoperite astfel de «tăblițe», regele Carol I se interesa personal de ele. N-aveam aur în Vechiul Regat, aurul era în Ardeal și-l exploatau pe întrecute străinii. El, Carol, voia să aibă și el aurul lui în cantități tot mai mari. În tot acest timp, «tăblițele» scrise într-un alfabet foarte vechi nu au reținut atenția specialiștilor, iar după copierea lor, au fost date complet uitării. Nu-mi mai amintesc cum de au rămas numai două bucăți la mănăstirea din Sinaia, uitate și ele ani și ani de zile.

– Dacă ați mai auzit despre existenta unor astfel de «tăblițe» și în alte părți ale țării?

– În legătură cu aceste «tăblițe» vreau să spun că nu este vorba numai de acestea. Ele au fost descoperite mult mai multe. După cîte am auzit, peste 60. Personal, dacă nu mă înșel, am văzut peste 15 bucăți. Este interesantă pentru noi aria lor de răspîndire. Au fost descoperite în Țara Moților, Hațeg, Muntele Țarcu, Sarmisegetuza, Grădiștea, în Maramureș, în jurul Muntelui Godeanu, la Fetești în zona Borcea, la Tărtăria. [f 03]

În legătură cu «tăblițele» de la Fetești, îmi amintesc exact cum s-au petrecut lucrurile. În 1939 am făcut parte dintr-o echipă de ingineri cînd a venit o inundație. Ca urmare a creșterii apelor Dunării a fost distrus un tumul (vechi mormînt al unui conducător dac). Acolo am găsit foarte multe rămășițe arheologice inclusiv 12 plăci metalice scrise. Din încercarea sumară de descifrare, am observat nume de conducători, de cetăți și multe cuvinte pe care nu le-am înțeles. Materialul a fost repede luat (ce a mai putut fi salvat) și, după cîte mi s-a spus atunci, a fost dus la Muzeul de antichități din București. Multe dintre «tăblițele» aflate la acest muzeu au zăcut – după auzite – într-o pivniță fără ca cineva să se ocupe de ele. Ba mai mult au fost declarate de unii istorici mai comozi ca fiind falsuri, iar un muzeograf, vrînd probabil să nu-l mai incomodeze, a dat o bună parte din ele la topit fără nici un pic de responsabilitate.

– V-a preocupat multe decenii descifrarea textului acestor «tăblițe». La ce concluzii ați ajuns?

– Prin 1900-1901, m-am dus la starețul Serafim Georgescu, un om foarte cumsecade și un bun patriot, cerîndu-i să-mi împrumute și mie aceste «tăblițe» cu scriere interesantă, asupra cărora mi-am îndreptat atenția, pe care le-am copiat și am căutat să le aflu taina, scrisul și inscripțiile. Este, după a mea părere, nefiind profesionist, vorba despre o străveche scriere daco-getică, poate pelasgă, cu o îmbinare a desenelor simboluri pictografice, și mai ales cu figuri care se pare să fie ale unor conducători de-ai noștri din vechime. Cînd spun aceasta mă gîndesc la Dromihete, Buerebista și Decebal. Mi s-a părut curios că tăblițele erau scrise [f 04] într-un alfabet cu totul aparte. Nu era nici latin, nici grec clasic, dar semnele se asemănau și cu cele grecești și cu o parte din cele latine, apropiate de scrierea noastră actuală. De aici am plecat eu cu descifrarea. Am vrut să știu care-i originea lor. Printre altele m-a interesat foarte mult că am găsit pe una din ele cuvîntul DROMIXOO = DROMIHETE iar pe alta, aflată pe atunci la Muzeul de Antichități, era numele conducătorului dac BOEREBISTA. Și ceva mai mult, aceasta avea gravat și arborele genealogic al lui BOEREBISTA (cele șase scări ascendente și alte șase scări descendente), bineînțeles cu denumirile respective ale timpului. Epoca lui Dromihete, după anul 300 î.e.n., era cifrată prin ARMOZA DAV, (cetatea ARMUZA). Foarte interesant: Noi nu am cunoscut pînă acum o cetate cu numele acesta. DIO SABELIO – o altă inscripție din «tăblițe» – poate semnifica existența unui zeu DIO rămas de la înaintași probabil, dar despre care, din păcate, nu cunoaștem nimic pînă în prezent. Și-ar face o frumoasă datorie istoricii noștri vîrstnici și tineri dacă ar clarifica aceste lucruri deosebit de importante pentru atestarea documentară a sceirii străvechi a poporului nostru. Desigur, pentru aceasta se cere timp, pasiune, renunțarea la formule învechite de interpretare care pot fi neconforme cu adevărul și chiar păgubitoare.

A mai fost găsită, după cîte am auzit, la Sarmisegetuza, cetatea dacă, o efigie din metal. Eu nu am văzut-o, dar mi-au povestit bătrînii, că avea imprimat chipul unui cal mare, cu mulți oameni în jur și cu numeroase ziduri dărîmate. Legenda spune că aceasta reprezenta simbolic TROIA și că dacii erau atenționați să ferească cetatea lor de pericolul unui CAL TROIAN. În legătură cu această efigie, am făcut legătura și cu tăblița de formă rotundă care – după părerea mea – este o scrisoare foarte importantă – cu  [f 05] aversul în limba băștinașilor, a dacilor, și cu figura unui conducător dac, adresată unui alt conducător cu chipul și textul în limba lui, pe revers. Revenind la prima tăbliță – dreptunghiulară – întîlnim încă o inscripție semnificativă: SOSERINA GLOTO, ARMOZA-DAV. Eu consider că, descifrat, ar însemna: poporul, tribul local, SOSERIN din cetatea ARMOZA-DAV. Sub cele două cogaionoane (delta) care străjuiesc figura lui DROMIXOO = DROMIHETE, se află inscripția PATER, ceea ce înseamnă STĂPÎN, PĂRINTE, CONDUCĂTOR.

Din pictografia tăbliței dreptunghiulare, se poate observa limpede un Sanctuar cu urnă de incinerare, iar pe frontonul piedestalului se poate citi inscripția SARMOGATO-DAV = din cetatea SARMOGATA.

În stînga – probabil cetatea cu lăcașul de cult – se observă imaginea foarte clară a unui cal, probabil, cum am mai spus, «feriți-vă de pericolul CALULUI TROIAN». Jos la baza «tăbliței» am găsit (este adevărat puțin cam greu), cuvîntul SARMITIOZA – probabil tot un nume de cetate. Lucru posibil deoarece în Dacia existau puternice așezări construite cu multe veacuri în urmă.

– Apreciați că există o legătură firească între construcțiile megalitice din munții noștri și scrierea de pe «tăblițe»?

– Îmi pare rău că am cam obosit că v-aș lua cu mine să vedeți aceste adevărate minuni ale îndepărtatei noastre istorii, adevărate minuni ale lumii. Munții noștri au constituit un străvechi leagăn de cultură și civilizație.

Aceste impresionante construcții megalitice, durînd din timpuri preistorice sînt creații ale omului. [f 06]

Uriașele și ingenioasele monumente atestă încă odată faptul că vechimea poporului nostru, a strămoșilor noștri, trebuie căutată – și asta este datoria specialiștilor – cu multe mii de ani în urmă, poate 6000-7000 de ani, cel puțin.

Am făcut, cum era și firesc, o legătură directă între aceste capodopere ale minții omenești și inscripțiile de pe «tăblițe».

Eu sînt convins că dacii, cu siguranță au avut scrierea lor. Nu se poate concepe altfel. Nu trebuie să fim negativiști ci să ne aplecăm cu răspundere asupra lor. De altfel vreau să vă spun că asemenea scrieri, cu o vechime de multe mii de ani înaintea erei noastre, am întîlnit și pe unele stînci din munții noștri, ca de pildă pe Muntele Diham. În Bucșoiu de asemenea, pe o stîncă uriașă se găsesc multe litere de felul celor din plăcuțe. În apropiere de cabana Mălăești, pe poteca ce duce la Mălăești la Diham, pe o stîncă izolată, se găsesc o mulțime de inscripții – un fel de inițiale nu cuvinte întregi. Poate că aceste inițiale să fi fost cuvinte magice, de cult. Aceste scrieri pot avea o vechime poate de 3-4000 de ani î.e.n. Scrieri dacice s-au găsit și pe zidurile cetății Sarmisegetuza.

Este interesant de știut, că unii răuvoitori au avut interesul să considere această zonă a Transilvaniei, loc gol, fără locuitori băștinași care aveau o bogată și străveche cultură a lor. Ei susțin că la venirea ungurilor era loc gol aici și l-au ocupat ei, iar noi am fi niște venetici de pe undeva din Balcani care am cerut «găzduire» de la ei. Este rușinos un asemenea mod de a pune problema care infirmă total realitatea. Sînt prea multe mărturii ale străvechimii existenței noastre, acasă la noi în Transilvania, pentru a-și permite cineva asemenea enormități. Dar cine au fost domnitorii români care au opus o îndîrjită rezistență dacă nu localnicii Menumorut, Glad și Gelu și peste care cotropitorii au [f 07] trecut foarte greu? Noi sîntem tributarii acestor lipsuri ale istoriei noastre. Este neplăcut, dar trebuie spus că mai degrabă s-au ocupat de monumentele și inscripțiile dacice vechi, străvechi, de hieroglifele de pe stînci unii străini, în loc să facem noi treaba aceasta.

Îmi amintesc că prin 1948, a venit la noi, la Sinaia, Daniel Ruzo din Peru pe care l-am însoțit în munți, la monumentele megalitice și la inscripțiile de pe stînci. El a făcut un studiu foarte amănunțit, a cartografiat, fotografiat și filmat la aceste străvechi așezăminte de cultură. Arătîndu-i piesele de plumb de la Sinaia, le-a apreciat adevărate și foarte importante. I-am dat și lui cîte o copie.

Consider că este necesară unirea eforturilor tuturor specialiștilor (istorici, arheologi, lingviști), ca prin minuțioase studii și cercetări îndrăznețe, care cer timp, efort și pasiune, să transforme legendele în știință, exact ce au fost ele la origine.

Le urez succes și, în măsura în care mai pot, le ofer tot sprijinul.

Ing. Vasile Alex. Ionescu

12.V.1978

Interviu consemnat de Mihai Pavel Dogaru

4.V.1978

3 ex/ct.”¹.

 

Notă: ¹SANIC, Fond ISISP, Momente din istoria poporului român, 3550 (XIII)/u.a 1-18, f. 15-22.