Tăblițele ”de la Sinaia”

În ordine cronologică, acesta este cel mai vechi articol identificat de noi care se referă explicit la Tăblițele ”de la Sinaia”. A fost publicat de Iacob Livescu la începutul anului 1888, în periodicul gălățean ”Vocea Covurluiului”. Sunt descrise trei planșe, în ordinea apariției plc. 120, plc. 021 și o piesă care nu se regăsește printre fotografiile publicate:

 

Domnule redactor,

Sunt douĭ ani acum de când am avut fericirea ca în colónele ḑiaruluĭ D-vóstre să adăpostesc un studiŭ numismatic. Trecutul m’a încredințat că nu’mĭ vețĭ refusa ospitalitatea, și de astă-dată vĕ rog a face să apară studiul ce vĕ trimit aci.

Mulțumindu-vĕ de buna primire, sunt cu stimă al D-vóstre.

Bucureșcĭ 8 Decembrie 1888,

Jacob Livescu.

 

Cetățĭ dace, Comandanțiĭ și drumurile

 

Cu ocasiunea studiuluĭ asupra numismaticeĭ, atinsesem de aparițiunea unor documente metalice din epoce anterióre stabiliriĭ colonilor luĭ Traian. Timpul, ca cel maĭ bun disolvant, în acest interval de la o publicațiune la alta, a făcut că comisiunea nóstră archeologică și chiar Societatea geografică, ce fuseseri încunoșciințate, sĕ stea la îndouélă asupra veracitățiĭ lor. Nu objectăm nimic asupra acesteĭ indecisiunĭ, din contră ea este o probă de înțelepciune și nouĕ o încurageare spre a sgândâri lucrul.

Sunt douĕ planșe în plumb, acoperite de o brunia cenușiă-ver, fie-care de o lățime de o palmă, lungimea o palmă și jumătate, grosimea ca un deget mic, ca greutate fie-care tablă cântăresce 7-8 ocale; reversul neted fără nicĭ-un semn saŭ mâncăturĭ; fața ilustrată în relief, representând pădurĭ și munțĭ, printre carĭ sunt așezate cetățile, forturile, templele și cu drumurile (strato), avênd inscrise numele în caractere eline – O altă planșă, maĭ mică puțin, în aceleșĭ condițiunĭ externe, representând efigia regelui Boerebista și a generalilor seĭ, fie-care purtânduʼși numele seŭ și al cetățiĭ ce comanda, în aceleșĭ caractere și cu nișce semne ce ar părea să fie numĕrul trupelor. Artă, desemn, regularitate lipsesc; totușĭ ne place a crede că ochiuluĭ scrutator sunt de un interes superior arteĭ, valoriĭ, moduleĭ, și de aceea le descriem aci, începênd cu acéastă din urmă.

 

I
  1. Capitala (Talipico) Sarmigetuzo, sub comanda regelui (mato) Boeribista.
  2. Genuclo                 sub comanda hiliarc. Dapigio.
  3. Elia, capitala getă,   ”           ”           ”      Orole.
  4. Moleodavo,            sub comanda   ”      Zurasso.
  5. Dino-geto                ”           ”            ”      Guero.
  6. Zuro-davo               ”           ”            ”      Zapio.
  7. Novi dun                 ”           ”            ”      Cormio.
  8. Sigidonoe               ”           ”            ”      Geizo.
  9. Zido-davo               ”           ”            ”      Manisso.
  10. Saih-davo              (Panonco)        ”      Veriso.
  11. Polto-davo             (Sarmatio)        ”      Dogue.
  12. Sartapico                      ”                  ”     Carpodo.
  13. Ermi-davo                     ”                  ”      Pariozo.
  14. Napocoe                       ”                  ”      Mongueo.
  15. Comuo-davo                 ”                  ”      Guroe.
  16. Sar-davo               (Segesto)           ”      Paluelo,

 

II

 Pe acéstă planșă stă la centru cetatea Sarmigetuza, din care se vĕd douĕ drumurĭ formând un unghiŭ drept, ale căruĭ laturĭ se îndréaptă spre Sardavo și altul spre un fort Sargato. Capitala stă încunjurată de cetatea Zido-dava, situată în o pădure care este străbătută de drumul ce merge la fortul Surlo, și de un alt drum în sus, a căruĭ capĕt se opreșce la cetatea Moleodavo; de la acésta în liniă dréptă stă drumul pe a căreĭ prelungire se merge prin Sardavo la cetatea Napocoe, iar în jos de Sardavo se forméză un alt drum ce aprópe la jumătate se încrucișéză cu drumul ce merge din capitală la Sargato și în prelungirea căruia se vede fortul Peridavo, de unde pe sub pólele munților și păduriĭ, între carĭ stă așezată capitala, se forméză alt drum ce trece pe lângă templul Diuzo la cetatea fort Toticeo, și de aci drept la citatul fort Surlo, iar tóte acesteĭ liniĭ compun un exagon aprópe regulat.

 

 

III

Pe acéstă a treia tablă egală în mărime cu cea a doua, se presintă cetatea Elia, scăldată de o apă mare, și pe al căreĭ țerm este un drum ce merge la cetatea Carseu și în prelungirea luĭ la capĕt la cetatea Dinogeto. Din Elia plécă douĕ drumurĭ formând un unghiŭ isoscel, o lăture se îndréptă pe lângă templul Sargeto-D. spre Sarmigetuza, trecênd pe la Zido-dava și în prelungirea drumuluĭ la Socidava; iar cea-l’altă lăture străbate la un punct unde sunt douĕ forturĭ, și din fie-care fort apoĭ se forméză câte un drum: unul la Genuclo și altul la Pos-geta, paralele cu drumul la Socidava.

Drumurile sunt arătate prin liniĭ simple cu înscriere (strato), forturile prin micĭ foișóre înlăuntrul cărora se vĕd nișce forme avênd asĕmĕnare de clopot; templele sunt mici, dar late ca construcțiunĭ, și întrarea în față; cetățile sunt o aglomerare de construcțiunĭ avênd aspectul unor castele cu turle și ziduri încunjurate.

Acéstă descriere, fără referențe la veracitatea și originalitatea planșelor, mi se pare că merită din tóte punctele de vedere interesul studioșilor, spre a ajunge de la incert, conjecturĭ și basme, la un criteriŭ cert, positiv, real. Orĭ-cine cu ușurință póte acum calcula posițiunile și a urmări a lor descoperire, destul numaĭ să avem un punct de plecare. Suceava (Sucidava) este de mult cunoscută. Sarmigetuza se desgrópă acum, lucrările ce se săvârșesc la Deva, Gradiște, sunt fără nicĭ-o îndouélă puncte stabile, de la carĭ plecând exploratoriĭ istorico-geografi, truda lor va fi încununată de succese, și călcând cu pașĭ sigurĭ pe urme date și în direcțiunile semnalate după planșe, vom cunóșce cu precisiune dacă apa ce servia de basă cetăților Elia, Carseu, Dino-geto, etc., este bĕtrînul Istros, Aluta, Bistrița, etc., dacă Molcodava este în partea rămasă cu acéstă numire, saŭ în altă parte urmând linia ce ne o dă Sucidava, avênd la mijloc între ele Zidodava, dacă în fine ruinele acoperite de întunerecul timpilor, scurmate de mânĭ pióse, nu vor trada originea, limba, caracterele câcĭ numele generalilor ce am însĕmnat nu par a fi tocmaĭ așa de străine de tradițiunile, baladele și cântecele poporale. Și apoĭ șciut este că, în lucrărĭ unde controlul lipseșce prin lipsa de comparațiune, îndouéla este legitimată, nu înse pănă a ne condamna inacțiuniĭ, abandonând orĭ-ce investigărĭ, cercetărĭ, studie, singurele prin carĭ ne cunóșcem trecutul”1.

 

Notă: 1Jacob Livescu – ”Cetățĭ dace, Comandanțiĭ și drumurile” în ”Vocea Covurluiului”, nr. 3565/10.02.1888, pg. 2 și 3.