În cartea sa, Dumitru Manolache reproduce și declarațiile lui Tudor Opriș (†). Aparent, ele vin să susțină și să completeze datele colportate pe filiera inginerului Ionescu. Este scenariul clasic, atât de drag ufologilor: mărturiile ”slabe” – martor unic fără nicio probă materială – ale unor persoane nerelaționate se confirmă încrucișat și se potențează reciproc deoarece prezintă elemente similare. Sau, conform matematicii dlui. Dan D. Farcaș, 0+0+….+0=1.
Mărturia lui Tudor Opriș suferă de aceleași defecte ca și cea a sinaiotului Ionescu. Mai mult chiar, datată noiembrie 2005, ea apare după ce povestea plumburilor devenise publică și rostogolită la nesfârșit în mass-media. Ca și în cazul OZN-urilor, așa-zisa ”independență” poate fi considerată doar din perspectiva unei profesiuni de credință.
Opriș îi bagă la apă pe Xenopol și Onciul, și nici Densușianu nu scapă. Nu-i nicio mirare – omul îl desființează chiar și pe taică-său, generalul Ștefan Ilie Opriș. Un ofițer superior cu o carieră fără pată, distins pe câmpul de luptă, este creionat ca un bârfaci de două parale, cu apucături de muiere proastă. De altfel ipostază extrem de improbabilă pentru oricine e familiarizat cu statutul și conduita ofițerilor superiori din acea perioadă.
Ce spune scriitorul Tudor Opriș la o vârstă înaintată, 80 de ani fără câteva zile:
”La data de 20 noiembrie 2005, am purtat o lungă discuție cu domnul profesor Tudor Opriș, la domiciliul său din capitală, unde ne-a făcut următoarele destăinuiri:
«Pe vremea când eu eram elev la Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu, am vizitat împreună cu tata Castelul Peleș. Cu acel prilej, mi-a relatat următorul episod din viața lui, legat de încheierea școlii militare, în 1915, când i s-a acordat gradul de sub-locotenent, ca șef de promoție.
Prin 1915, la scurt timp după absolvirea școlii militare, în timpul unui asemenea eveniment [o masă cu invitați – n.n.], la care era prezent și tatăl meu, la o întrebare pusă de un invitat, referitoare la banii investiți în construirea Castelului Peleș, regina Maria a făcut mărturisirea că. printre altele, știa de la regele Carol I, recent decedat, că o sumă importantă necesară construirii castelului a parvenit din topirea unor plăci de aur, prefăcute în lingouri. Niște plăci ciudate, cu imagini și texte, văzute de câțiva istorici ai vremii».
Tudor Opriș i-a menționat și pe Densușianu printre istoricii cu care s-ar fi consultat regele Carol I și care ar fi văzut plăcile respective. Acesta i-ar fi sugerat suveranului că ar fi bine să se facă niște copii după ele, pentru studiile viitoare ale unor istorici, interesați de asemenea probleme, dacă tot se intenționa să se folosească aurul plăcilor în scopuri economice.
«Din relatarea tatei am înțeles că el era convins că plăcile respective din aur au existat, la fel și copiile, despre care însă nu a avut curajul să o chestioneze pe regină, referitor la locul unde sunt depozitate sau la cine se află acestea, deși regina Maria confirmase existența lor. Tata mi-a mai spus că plăcile i-ar fi fost dăruite de cineva regelui Carol I».
Domnia sa [Tudor Opriș – n.n.] este de părere că topirea plăcilor nu putea fi făcută decât în două locuri: în Germania ori, în țară, la Menetăria Statului. «Numai în aceste două locuri puteau fi realizați ”polii” de aur ai lui Carol I și turnate lingourile curții regale».
[…] «Carol I realiza, fără îndoială, ideea că tăblițele de aur, fiind obiecte de patrimoniu, nu s-ar fi căzut să le topească. Dar probabil a cedat ispitei, spunându-și: ”În fond, mi s-au făcut cadou!” Cine poate ști?».
”[…] înainte de a consemna prețioasa mărturisire, am discutat la telefon cu dânsul, în data de 1 noiembrie 2005, prilej cu care domnul Tudor Opriș ne-a mărturisit că, printre istoricii consultați de rege cu privire la soarta plăcilor de aur, s-ar fi numărat Dimitrie Onciul și Alexandru Xenopol, care și-au exprimat părerea că artefactele trebuie păstrate. Cu toate acestea, Carol I ar fi dat ordin să fie topite, dar mai întâi să fie copiate în plumb. Copiile astfel realizate ar fi fost depozitate și păstrate în niște lădițe la Peleș, în perioada Primului Război Mondial. Aurul rezultat din topirea plăcilor ar fi fost de cea mai bună calitate, adică de 24 de carate, și ar fi fost tras în lingouri.
Profesorul ne-a mărturisit în timpul convorbirii telefonice că auzise despre plăcile de la Sinaia încă din perioada în care era elev la școala militară de la Mănăstirea Dealu, când profesorul Vasile Lungu de la Iași le vorbise despre ele, spunându-le că reprezintă imagini stranii, în contradicție cu cele de pe Columna lui Traian, de la Roma. Aceste date le fuseseră transmise elevilor militari ca «informații de mister», și tot sub această «codare» le primise și profesorul Lungu. Profesorul Opriș mai auzise că realizarea copiilor s-ar fi executat în Germania”1.
Și, am adăuga noi:
”Pus faţă în faţă cu moartea un mason de rang înalt care face parte din grupul ultrasecret Bilderberg a vrut să-şi despovăreze sufletul şi s-a destăinuit unui pastor american”2.
Singura diferență e că Opriș nu făcea parte din Bilderberg și Manolache, deși a lucrat o vreme la ziarul Patriarhiei, nu e nici pastor și nici american.
Notă: 1Dumitru Manolache – ”Tezaurul Dacic de la Sinaia. Legendă sau adevăr ocultat?”, Ed. Dacica, București, 2006, pg. 42-44.
