”De la o farsă inteligentă creată de un psiholog până la un fenomen social răspândit pe întreaga planetă nu a fost nevoie decât de timp și de oameni suficient de naivi și paranoici”1.
Astfel sintetizează tânărul Felix Țele ”Afacerea UMMO” demarată în Spania anilor ʼ60, un scenariu suprarealist în care extratereștrii ummiți au stabilit contactul intercivilizațional prin… poștă și telefon. Desfășurarea de forțe a echipajului de pe UMMO ar trebui să intereseze ”tăblițologii” în cea mai mare măsură – producția implică un volum mare de documente, descrirea unui exosocietăți sub toate aspectele imaginabile, o limbă și un alfabet sintetic.
Scriind într-o publicație de divertisment, Țele se adresează unui anumit public și tocmai de aceea merge pe varianta ”nebunului literar”, mai ușor de împachetat. Realitatea este însă mai complexă: pe parcurs, afacerea a fost interceptată, deturnată și preluată de KGB. Metoda e redată de ing. Gabriel Constantinescu (†) în ”Operația «ummo» – cod name: «red castle»”:
”Profesioniștii serviciilor secrete cunosc bine, de câteva decenii, că este mult mai simplu – și mai «profitabil» – să «recuperezi» un eveniment real în folosul tău (cu alte cuvinte să «vopsești», puțintel, istoria) decât să creezi, «de la A la Z», un eveniment veritabil, în sensul necesar (adică să creezi o reală istorie – ceea ce, uneori, e mult mai costisitor și mai riscant”2.
La o primă lectură, cartea lui Constantinescu ne-a creat sentimente amestecate: admirația era umbrită de o neliniște nedeslușită; în anumite secțiuni ideatica lui era nefiresc de articulată în zona de intelligence. Nu după mult timp, am realizat că intuiția nu ne-a înșelat: românul plagiase grosier după Renaud Marhic (culmea tupeului, cartea francezului a apărut ulterior la aceeași editură bucureșteană, în traducerea lui… Gabriel Constantinescu).
Marhic își consolidase textul cu aportul unui profesionist, Vladimir Volkoff, aflat la originea pasajelor indicate mai sus. Tot lui Volkoff îi aparține ceea ce considerăm un veritabil blueprint aplicat și în dezvoltarea tardivă a poveștii Tăblițelor ”de la Sinaia”:
”În acțiunea de dezinformare, ca în orice acțiune de influențare, ținta este concepută (și privită) ca un complice. Este suficient să introduci în opinia (publică sau a unui grup) un catalizator microscopic, dar adecvat – și reacția se declanșează, având – și aceasta este esențial – toate aparențele spontaneității (…). Influențarea (…) nu va atinge randamentul maxim decât atunci când sunt expolatate modele și toanele care «plutesc în aer» în acele momente”3.
Note: 1”Felix Țele – ”Extratereștrii UMMO: O farsă elaborată care a ajuns până în România lui Ceaușescu” în ”Almanah Trepanații Estival” 2021, pg. 66; 2Gabriel Constantinescu – ”O.Z.N. și arta războiului”, Ed. Teora, București, 1995, pg. 126; 3Renaud Marhic – ”O.Z.N. Afacerea Ummo”, Ed. Teora, București, 1996, pg. 108, apud Vladimir Volkoff – ”La désinformation arme de guerre”, 1992.
