Tăblițele ”de la Sinaia”

Acuzatul principal în Afacerea Tăblițelor ”de la Sinaia” este Carol I, Rege al României, care ar fi topit plăcile de aur, nu înainte de a le copia în plumb. Sau cel puțin asta afirmă diverși pripași constituiți ad-hoc în Tribunal al Poporului, care instrumentează o acuzare articulată exclusiv ideologic. Pentru că probele nu există!

Spre norocul fostului suveran, sus-menționații pot agita prezentul, dar nu pot nici scrie, nici schimba istoria, pentru că le lipsește anvergura necesară. N-au nici voința, nici mintea și nici caracterul necesar. Vorba ”Glossei”: ”Ce e val, ca valul trece”.

La rând în banca acuzaților îi urmează conservatorul Lascăr Catargi(u) (1823-1899). Primul care-l introduce în ecuație este fratele Jordache Moldoveanu, în ”Dacii vorbesc. Introducere în tracologie”: ”Din ignoranță – tezaurul fiind privit doar ca valoare de aur – a fost cedat de guvernul procarlist Lascăr Catargi domnitorului Carol I de Hohenzollern”1.

Moldoveanu era avocat sau judecător (chiar și cei care l-au cunoscut se contrazic în amănunte!). În orice caz un om al legii. Cum își construiește acest reprezentant al Justiției argumentația? Catargi apare, în calitate de Președinte al Consiliului de Miniștri, menționat în ”Actul de Fundație” al Peleșului. Deci se prezumă că pe post de Jupân II, a executat întocmai ordinele primite de la Jupânul cel Mare. Este chiar atât de important că faptele incriminate nu există? De ce să stricăm povestea, doar omul era undeva pe acolo!

Silviu N. Dragomir este un statornic reprezentant al mișcării dacologice; îl găsim în Cercul ”Deceneu”, în ”Getica”, la Congresele internaționale de Dacologie ale  lui Napoleon Doctorat, în ziare, reviste și cărți. Este un susținător al tăblițelor ”de la Sinaia” – deși un colecționar calificat, ține pe birou o copie de sticlă de un gust îndoielnic, realizată de gașca lui Doctorat după una dintre ele. Așadar, un eventual subiectivism l-ar îndrepta într-o direcție previzibilă.

Am găsit un material publicat de Dragomir referitor la demantelarea statuii ”marelui bărbat politic român, șef al celui mai puternic partid de pe atunci”, Lascăr Catargiu. Realizată de  sculptorul francez Antonin Mercié, a dominat zona actualei Piețe Romane din Capitală până la venirea comuniștilor, care nu s-au mulțumit s-o înlăture, ci au și… decapitat-o, la propriu. Autorul, care a reușit să identifice resturile statuii descăpățânate în curtea Combinatului Fondului Plastic din București, face o legătură inspirată și sugestivă cu ”decapitarea intelectualității române și ”organizarea ei de către consilierii sovietici în conformitate cu planurile și directivele serviciilor secrete moscovite – GPU, NKVD, MGB, KGB”:

 

În «Dicționarul enciclopedic român», ediția 1962, la care au participat unele personalități științifice cărora li s-au adăugat un Vasile Malinschi, Valter Roman sau Gheorghe Vasilichi, facem cunoștință cu o scurtă caracterizare (vol. I, pag. 542) a celui decapitat: «Lascăr Catargiu (1823-1899), om politic român, mare moșier și fruntaș al conservatorilor moldoveni. A fost unul dintre principalii membri ai Monstruoasei Coaliții și ai complotului pentru răsturnarea domnitorului Al. I. Cuza și apoi membru al Locotenenței Domnești din 1866»”.

Aflând astfel, de la mari cunoscători ai neamului românesc, precum Valter Roman (evreu brigadist în Spania, ofițer superior în divizia de trădători HCC, afiliat la Comintern, pe scurt cremă – n.n.), despre un asemenea specimen de «moșier», care – în plus – mai era și «unul dintre principalii membri ai Monstruoasei Coaliție», începi să ai o oarece sastifacție că statuia pe care i-au ridicat-o «burghezii» a fost dată jos; iar asta cu atât mai mult cu cât «încurca fluența circulației în zonă». Că fluența circulației nu avea nimic de-a face cu decapitarea lui Lascăr Catargiu, asta este de acum o altă poveste…

Începând să verificăm afirmațiile unui Valter Roman&Co. despre ramura moldovenească a Catargiilor, am aflat că în istoria țării noastre au existat patru guvernări Lascăr Catargiu: 11 mai – 13 iulie 1866; 11 martie 1871 – 30 martie 1876; 29 martie – 3 noiembrie 1889; 27 noiembrie 1891 – 3 octombrie 1895, precum și trei patronări de ministere: Interne, Externe și Război. Ar rezulta deci că acest «monstruos moșier» a dominat prima scenă a țării timp de peste 30 de ani – deci pare să fi fost un om politic de mare succes.

De altfel, «Dicționarul Enciclopedic» din anul 1996 nu face referiri la nici o coaliție -fie ea monstruoasă sau nu – spunând doar că «Lascăr Catargiu a reușit să impună Partidul Conservator pe scena politică românească și a reprezentat un factor de echilibru față de jocul politic al epocii»2.

Concluzia lui Dragomir începe clasic, cu ”deci”:

Deci demolarea monumentului «Lascăr Catargiu» din Piața Romană a făcut parte din acel vast plan al comuniștilor de «decapitare a intelectualității române» și de falsificare a istoriei sale adevărate.

O falsificare grotească începută într-o primă fază prin Mihail Roller, continuată după moartea acestuia (1958) printr-o fază mai «științifică» pe care a condus-o Miron Constantinescu prin directive și selecții, pentru ca și după moartea lui (1974) să fie preluată de o clică a istoricilor în uniformă, condusă de generalul Ilie Ceaușescu. (…)

Din păcate, comuniștii au găsit un nesperat sprijin într-o pătură – subțire, e drept – de intelectuali ce și-au asumat tristul rol de ciocli ai culturii române, ai națiunii române. Ei au acceptat rolul de paravan…3.

Făcând un arc peste timp, ce a început NKVD-ul și au continuat intelectualii colaboraționiști, finalizează în prezent ”tăblițologii”. Și nu doar Carol sau Catargi sunt acuzați de fapte închipuite;  există și un ”Lot al istoricilor” în Afacerea Tăblițelor. Inculpați: Odobescu, Onciul, Xenopol, Iorga. Paradoxal, nu scapă nici Densușianu, de la care vitejii se revendică în fals.

Am spus-o, o mai spunem și o s-o tot spunem până răgușim în gât scriind: Tăblițele ”de la Sinaia”, indiferent de originea lor, sunt folosite ca pretext și trambulină de niște ”șobolani” care acționează la rupere, având în colimator o selecție bine aleasă de personalități ale istoriei și culturii române.

(Într-un material viitor, vom folosi informații oferite de tatăl lui Silviu N. Dragomir, Kiriac, pentru a contura personalitatea și avatarurile lui George Matheescu-Sinaia, pionier al colecționării mărcilor poștale și unul dintre cei mai titrați filateliști autohtoni. Obscen și ridicol, i se atribuie topirea propriu-zisă a aurului sinaiot la o vârstă în care nici nu-i mijiseră perii jos. Fiica sa, sinăianca Maria Sevilla Runceanu, ajunsă nonagenară, a fost omorâtă prin tortură de doi recidiviști și-o muiere care pofteau comori. Poate chiar tăblițe de aur! Pentru că vedeți dumneavoastră, bârfa proastă duce câteodată la omor deosebit de grav.)

 

Note: 1Iordache și Bălaș Moldoveanu – Op.cit., nota de la pg. 134; 2,3Silviu N. Dragomir – ”Un București mai puțin cunoscut”, Ed. Lucman, București, 2008, pg. 390-393.