Tăblițele ”de la Sinaia”Piesa de la Aiud (Hesemann)

Cazul Piesei transilvane ”de la Aiud” este prea cunoscut pentru a-i mai prezenta în detaliu desfășurătorul. Reamintim că în anul 1973, în apropierea municipiului Aiud a fost descoperit într-o exploatare de nisip, o piesă uzinată de aluminiu, prinsă într-un bulgăre de nisip alături de resturi de mamut lânos. Datorită aspectului s-a speculat că ar fi făcut parte din trenul de aterizare al unui vehicul cosmic. Nici în prezent n-au fost lămurite numeroase amănunte (pentru că nu s-a dorit, iar când am intrat noi pe fir, era prea târziu).

În continuare prezentăm doar aspectele tangente cu subiectul abordat:

      • Ing. Florin Gheorghiță, cel care a popularizat inițial artefactul, nu a făcut nici  un efort de a afla amănuntele descoperirii, deși i-ar fi fost la îndemână. A preluat o poveste și a împrăștiat-o în public. Modelul s-a menținut, cu rare și timide excepții;
      • Același autor, dar și cei care l-au urmat, au desfășurat un adevărat concurs de îmbătrânire a artefactului (”veacuri întregi, milenii, sau poate sute de milenii, sau poate chiar mai mult” devin ”zeci, sute de mii, sau poate chiar milioane de ani”). Toate aceste aproximări au o bază impresionistă, fără nici o bază serioasă;
      • Odată formulată decrierea și istoricul cazului, el a fost rostogolit fără nici o verificare. Atunci când totuși s-a încercat, principalul popularizator al cazului a făcut tot ce-i stătea în putere pentru a obstrucționa demersul (tăinuind locul de depozitare și trimițând misive calomnioase conducerii Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei/ MNIT). Când au fost descoperite date noi, care contraziceau povestea inițială, ele au fost complet ignorate;
      • Anumiți cercetători și-au asumat în fals merite, introducând în circuit date eronate sau identificări false (de exemplu arheologul Mihai Wittenberger o consideră fragment dintr-un Messerschmitt ME 262, avion care n-a zburat niciodată pe cerul României). Un adevărat regal de inexactități, confuzii și erori a oferit (fără nici o pretenție de exclusivitate) presa tabloidă;
      • Voit sau doar din incurie, investigațiile au fost amânate (convenabil) până când majoritatea celor implicați au decedat. Cu toate acestea, am fost în măsură să identificăm veriga a doua dintre descoperitor și depozitar (cu sprijinul istoricilor de la Muzeul din Aiud), dar și pe cel care expusese rămășițele de mamut în vitrina unui muzeu școlar (demantelat după 1990);
      • S-a afirmat că istoricii și arheologii nu au fost preocupați de subiect, ba chiar l-au ocultat. Multiplele analize fizico-chimice (ce-i drept, neoficiale), documentele descoperite de noi în premieră (desene tehnice, radiografii Röentgen), dar și martori oculari (de care până la noi nu s-a adus pomenire) contrazic flagrant această narațiune;
      • Neînregistrarea în inventarul muzeului a permis prelevarea și analizarea a numeroase mostre, imposibil de obținut altfel. Ulterior, piesei i s-a atribuit un număr de evidență antedatat, ceea ce a determinat o reticență suplimentară, pe latură administrativă. Situația este mult mai comună decât cred cei din afara domeniului;
      • Mostrarea și evidența analizelor efectuate s-a făcut haotic, consumându-se inutil timp și resurse, pentru a obține valori contradictorii și prin urmare inutile;
      • Rara prezență expozițională s-a datorat parțial orgoliilor și conflictelor personale din cadrul MNIT și în principal temerilor față de reacția presei tabloide, a ”cercetătorilor” OZN și a fanilor fenomenului (situația este prinsă ca atare în documentele interne ale muzeului: ”Datorită naturii controversate a obiectelor expuse propunem limitarea speculațiilor prin prezentarea poziției oficiale a MNIT într-o conferință de presă. Coordonatorii proiectului nu își asumă responsabilitatea controverselor datorate declarațiilor altor colegi sau a eventualelor discuții apărute în presă”);
      • S-a bătut monedă pe ”Ce este?” obiectul, deși mai important era interogația negativă – ”Ce nu este?”. Erorile de proiectare și execuție identificate anulează ideea unui artefact ”cosmic”, principalul subiect de discuție din jurul artefactului.

Iar în lipsa subiectului, discuția devine neinteresantă pentru public, implicit și pentru ”cercetătorii” de pripas care-i cerșesc Măriei Sale Publicul atenția.