Din punct de vedere al strictei autenticități folclorice, ”Poveștile Peleșului”1 amestecă în proporții necunoscute basme germane, tradiții autohtone și multă-multă imaginație literară. Ele nu au fost scrise cu intenția de a oglindi fidel folclorul zonei și tocmai acest aspect le face dubioase ca surse documentare.
Din câte cunoaștem, nu există niciun studiu serios care să fi analizat sursele primare din care s-au inspirat ”Poveștile”. Fiind însă scrise de o regină, ele au împrumutat prestigiul capului încoronat.
Și nu a trecut mult timp până când slugărnicia genetică a poporului român să le declare autentice:
”Şi nu este munte, nu este deal saŭ colnic, nu este isvor saŭ vale, care să n’aibă istoria sa, legenda sa, descrise de maĭ mulţĭ scriitorĭ, între carĭ nu putem să trecem cu vederea «Poveştile Peleşului» cu legendele «Peleşul», «Vîrful cu dor», «Furnica», «Piatra arsă», «Jipĭ», «Caraimanul», «Peșterea Ialomițeĭ», «Omul», «Valea Cerbuluĭ», «Cetatea Babei», şi «Valea Rea», datorite peneĭ maestre a agusteĭ scriitόre «Carmen Sylva»2”3.
Nu numai Ioan G. Babeș a procedat astfel. Ci mulți alții, creându-se în timp mari și regretabile confuzii.
”Poveștile Peleșului” au avut și rolul de a masca (acoperi) puținătatea legendelor autentice despre zona munților Bucegi, pe care le numeri pe degete.
Note: 1Carmen Sylva – ”Poveștile Peleșului”, Ed. Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice, București, 1882. Ediția princeps. Numeroase reeditări ulterioare; 2Carmen Sylva, pseudonimul literar al Reginei Elisabeta a României; 3Ioan G. Babeș – ”Din plaiurile Peleșului. Schițe geografice, istorice și economice”, Ed. Autorului, București, Tip. Carol Göbl, 1893, pg. 28.
