Tăblițele ”de la Sinaia”

Aur = valoare + prestigiu. Este principala explicație și ocupă desigur ponderea cea mai mare în justificarea alegerii suportului de metal nobil. Însă poate fi totodată simplistă și înșelătoare.

Variația aurul ”de la Sinaia” rezolvă dintr-un foc principalele probleme ale ansamblului de la IAB:

      • rezolvă problema originii și o autohtonizează.

Până la Ionescu, singura direcție vehiculată era cea a ”chestiunii falsurilor din Rusia meridională și din Balcani, care se infiltrau până la noi” (considerăm varianta Hasdeu ca o soluție de compromis, scoasă de iluzionistul Vulpe ca iepurele din joben). Această nevoie rezultă limpede din enumerarea forțată a sinăianului: ”… aria lor de răspîndire. Au fost descoperite în Țara Moților, Hațeg, Muntele Țarcu, Sarmisegetuza, Grădiștea, în Maramureș, în jurul Muntelui Godeanu, la Fetești în zona Borcea, la Tărtăria”;

      • rezolvă convenabil problema vechimii plumbului și implicit justifică procesul de copiere.

Aliajul de plumb fiind modern, susținerea antichității pieselor impune o translatare de suport a  maiori  ad  minus. Este interesant de observat că Daniel Spânu surprinde același parcurs logic, ”favorabil antichității pieselor”, deși îl plasează eronat la nivelul anilor 2000.

      • rezolvă necesitatea unui cadru clandestin derivat din alegerea metodei atipice de duplicare.

În epocă erau cunoscute și se foloseau frecvent mai multe metode de duplicare. Nu doar că n-au nimic de-a face cu cele folosite la Sinaia, dar erau mult mai rapide, mult mai ieftine și necesitau mai puțină experiență.

Suplimentar, topirea aurului creează o bază de acuzare a regelui Carol I și prin extensie a dinastiei regale a României, dar și a unor personalități, considerate din varii motive indezirabile și asimilate calității de complici.