”Radiatorul” de chihlimbar de la Găvanele

În anul 1979, în urma săpăturilor de sondaj de la Găvanele (com. Bozioru) au fost descoperite mai multe fragmente tubulare, de mici dimensiuni, care aparent făceau parte dintr-un ansamblu structural. Ele au primit denumirea generică de ”radiator”, popularizată în interviul din ”Flacăra”:

”Sub stratul arheologic corespunzător epocii pietrei cioplite a fost descoperit un număr mare de tuburi dintr-un material asemănător oxizilor metalici, dispuse în sol sub formă de radiator.

– Vă întrerup pentru o precizare. Acest radiator cu tuburi din material asemănător cu oxizii metalici a fost descoperit sub stratul arheologic corespunzător epocii pietrei cioplite? Sunteţi sigur?

– Absolut. Nu ştim despre ce poate fi vorba. Straturile însă au fost corect datate”¹.

 

 

Moment fotografic din săpăturile rudaniene de la Găvanele. (Mulţumiri Dlui. M.D.)

 

Iniţial am crezut că este vorba de-o şpârlă gazetărească ţintind măreţele realizări ale Iepocii de Aur. Sau de afirmaţiile unui nebun: când toţi tremurau de frig, îngheţându-le mâinile pe calorifere şi punând încă un pulover pe ei, el descoperea radiatoare de pe vremea dacilor, ba chiar de mai dinainte: dinaintea epocii pietrei cioplite. Însă ”radiatorul” chiar a existat, deşi nu era radiator deloc.

Înainte de a depăna povestea, trebuie spus că Vasile Rudan nu a etalat niciodată public vreo fotografie a aşa-zisului ”radiator” – nici referitoare la poziţia lui în stratul de săpare şi nici după ce a fost ”preparat”² în laboratorul de conservare de la Muzeul Militar Central (MMC) din Bucureşti. Noi punem această ”scăpare” pe seama intenţiei de a informa eronat asupra aspectului, compoziţiei şi funcţionalităţii reale ale pieselor descoperite.

Singura menţiune publică ulterioară se găseşte pe ”Jurnal Paranormal” şi poartă semnătura lui Rudan. Interesant este că stratigrafia – şi implicit datarea – suferă transformări semnificative, deşi incoerente (prezenţa ceramicii în epoca pietrei). Specific ”stilului Rudan”, relatarea de ansamblu este menţinută, însă modificarea unor detalii semnificative schimbă datele problemei:

”… au fost găsite tuburi ciudate realizate dintr-un material necunoscut, fixate în sol în poziţie verticală sub formă de radiator. Curiozitatea consta, în special, în faptul că «radiatorul» a fost reperat între un strat arheologic având ceramică grosieră şi unelte specifice paleoliticului şi un alt strat, situat la adâncime mai mare, în care existau unelte rudimentare din piatră şi fragmente de ceramică foarte grosieră, nivel ce părea a se încadra în paleoliticul timpuriu. Pe unele fragmente de vase existau impresiuni ale degetelor umane.

Specialiştii prezenţi la faţa locului nu au observat în sondaj urme ale unor inversări de straturi geologice, fenomen ce ar fi condus la o modificare în timp a stratificării arheologice”³.

Săpătura arheologică este o ştiinţă şi o artă; nu se pot considera valabile din punct de vedere ştiinţific descrieri modificate pe parcurs, în funcţie de timp, cirscumstanţe şi interesul arheologului, fie el şi amator.

Singura direcţie de investigare viabilă rămasă a constat în identificarea foştilor angajaţi ai MMC, care au avut în lucru sau gestiune piesele predate. Doresc să adresez sincere mulţumiri acelora care mi-au oferit⁴, dezinteresat, detalii: Prof. Floricel Marinescu, Col. (r) Leliţiu Alexandru(†), chiar şi Dlui. Konig care, deşi a spus multe, nu a spus sigur totul.

Floricel Marinescu ne-a făcut un inventar sumar, dar lămuritor: ”fragmente ceramice, fragmente (tubuleţe) dintr-un colier [«radiatorul» din «Flacăra» – n.n], filmări pe peliculă”. Filmul realizat de Rudan şi conceput ca un documentar era, după părerea lui, ”total eronat: ceramica era filmată ca o podea de cioburi, ceea ce nu respectă adevărul; bucăţelele (tubuleţele) în dimensiuni de 2-2.5 cm. erau filmate ca şi când ar fi fost o conductă”.

Dacă Floricel Marinescu a fost mai nuanţat – despre acest ”colier” i-a spus demult, cineva de la laborator, că ”nu-i dă de cap”; ”ceva semi-misterios, deoarece nu era nici metal, nici ceramică, nici…” – Col. (r) Leliţiu Alexandru (şef, la acea dată, al Laboratorului) a fost mai direct: ”era de fapt un colier. Erau piese de chihlimbar, nişte cilindri mici, găuriţi, ca un colier”.

Mai problematică s-a dovedit a fi identificarea ”pe inventar” a materialelor. Leliţiu a fost direct: ”Piesele sunt la dl. Carol Konig [s.n.]. Dl. Konig l-a însoţit pe Rudan. Konig a preluat materialul, l-a dus la laborator la curăţat, şi apoi l-a luat din nou tot el”. Konig a fost precizativ (dacă ne putem exprima aşa): ”Tuburile au rămas la muzeu. Dna. Profesor Lizica Papoiu [s.n.] a avut în gestiune aceste materiale. Ar mai putea şti unde sunt”.

Materialele nu se mai află în depozitele Muzeului, cât despre ”radiatorul”-”colier” – probabil una dintre piesele de podoabă cele mai vechi realizate din chihlimbar autohton – ştim în ce ipostaze a dispărut. Nu este vorba de ”Oameni în Negru” sau vreun fenomen supranatural, ci de o persoană care se cunoaşte şi se recunoaşte printre rânduri.

Din cele de mai sus trebuie reţinute câteva aspecte:

• • • Descrierea pieselor nu corespunde cu cea a lui Rudan;
    • Deşi există în realitate, ansamblul ”radiatorului” a fost făcut dispărut. Aflată în culpă, persoana care l-a deţinut sau îl deţine nu va face nicio precizare publică care să lămurească misterul. Pur şi simplu s-ar auto-incrimina gratuit;
    • În situaţia dată, Rudan poate afirma orice pofteşte despre piesa dezgropată la Găvanele; afirmaţiile sale sunt imposibil de contracarat.

Şi chiar o face, pe două fronturi. În primul rând, atacând arheologia oficială, pe baza opiniei unui arheolog academician, al cărui nume îl anonimează convenabil:

”tuburile fosilizate descoperite ar putea fi conducte pentru drenarea apelor freatice din jurul unor stâlpi din lemn, ce susţineau probabil unele construcţii din acea aşezare. Aşezare de tip regal, a precizat academicianul. Conducte din chihlimbar fosilizat şi aşezare tip regal, în paleolitic? – ridicau din sprâncene alţi arheologi”³.

Afirmaţia poate fi încadrată la categoria bancuri proaste şi e improbabil să fie făcută chiar şi de un student la istorie, d-apăi de un membru al (vre)unei Academii. Diametrul nesemnificativ al orificiilor pieselor descoperite nu puteau sugera nici pe departe o astfel de soluţie. De reţinut însă specificul materialului din care erau realizate: chihlimbar.

Cititorii sunt invitaţi ca plecând de la indicaţia rudaniană: ”Fiul distinsului arhelog [academicianul – n.n] a urmat profesia tatălui său şi este membru în Comisia Naţională de Arheologie” să verifice în paralel listele celor două instituţii, disponibile pe Internet. Numai un efort personal poate genera repulsia faţă de afirmaţii total neacoperite.

În al doilea rând, ”profesorul” (sic!) Rudan lansează o proprie teorie, la fel sau poate chiar mai halucinantă:

”El [«profesorul» Rudan – n.n] susţinea că erau tulpini fosilizate de plante şi că savanţii au scăpat din vedere un lucru esenţial. Că acele fosile existente în sol în poziţia lor naturală, se aflau deasupra unui nivel de locuire străveche, atestată de probe arheologice concludente. Prin urmare, dacă s-ar fi luat în calcul timpul necesar fosilizării acelor plante, ar rezulta o locuire umană în acel perimetru de câteva milioane de ani, ceea ce ar fi fost în măsură să mute centrul de greutate al antropogenezei în perimetrul carpatic”³.

Ipoteza ”plantelor acvatice de acum sute de mii sau poate milioane de ani”, ajunse într-o ”stare minerală mai profund decât o fosilizare” mi-a fost personal relatată⁵ de Vasile Rudan. Cu menţiunea că, la acea dată, era vehiculată şi ipostaza unui ”răcitor de apă” (?!?).

Celor care citesc aceste rânduri le rămâne să discearnă singuri ce preţ se poate pune pe declaraţiile neacoperite ale unui personaj animat de o puternică predispoziţie de a-şi înşela publicul! E frumos şi propagandistic corect să-ţi prezinţi propriul neam ca primul de pe lume, însă, în absenţa oricăror dovezi concrete, a fi de râsul curcilor e singura raportare la concret!

 

Note: ¹”Imagini despre un război cosmic într-o grotă dinaintea epocii fierului” interviu realizat de Nicolae Cristache cu Rudan Vasile, în ”Flacăra” (nr. 6/ 1287) din 7.02.1980, pg. 24; ²Este vorba de operaţiuni specifice de curăţare şi conservare. Ele fac parte din rutina săpăturilor arheologice şi nu au nimic misterios în sine; ³”Fosile care puteau schimba preistoria omenirii”, în ”Jurnal Paranormal”, 30.08.2012; ⁴Interviuri telefonice realizate telefonic în la data de 6.05.1996; ⁵Interviu personal cu Rudan Vasile (26.04.1996).

 

Extras din cartea aflată în pregătire: ”Enigmele din munţii Buzăului: Adevărul! Raport minoritar”. Update: Cartea a apărut cu titlul ”Enigmele din Munții Buzăului. Dosarul Bozioru – Țara Luanei”, Vlad-Ionuț Musceleanu, Emil Străinu, Ed. Triumf, București, 2016.