Dacia preistorică și istoricăRevolta 89

În momente dramatice, oamenii realizează că oricare ar fi diferenţele etnice dintre ei, se bucură la fel, suferă la fel, chiar mor la fel! Din păcate, nu reuşesc sau sunt împiedicaţi constant să transpună cunoaşterea dobândită în viaţa cotidiană.

Fotografiile sunt selectate dintr-o colecţie particulară, fiind inedite.

 

2 comentarii

  1. Earm student. In 21 decembrie nu am reusit decat sa privesc de la 2 strazi distanta trasoarele armatei in zona Dalles. Nu am reusit sa trec spre bd.Magheru. Eram putini si ne-au respins pe strazile adiacente. Locuiam in zona asa ca m-am adapostit din curte in scara de bloc si tot asa. Am fost in 22 decembrie printre cei care au intrat primii cu valul revolutionar in TVR. Am stat acolo pana pe 24 decembrie seara. Nu am cerut pentru mine ceva, nici macar un petec de hartie pe care sa scrie “revolutionar” sau altceva. Am considerat intotdeauna ca titluri si facilitati trebuiau sa primeasca mortii, ranitii si urmasii acestora. Eu am 2 maini si 2 picioare si nu sunt schilod. Atunci ce sa cer si cui sa cer? Si de ce sa o fac?

  2. La Loviluţie eram un puşti. Întâmplător, evenimentele m-au prins când mă întorceam în cartier de la Frizeria din Cotroceni. Vedeam tancuri pe stradă (Şos. Panduri) şi huruitul ăla nenorocit de şenile pe asfalt îl mai am şi acum în minte.
    Taică-miu mi-a interzis să ies din casă în timpul evenimentelor. Mă scotea să iau aer seara. N-am să uit niciodată cum un nenorocit a tras de 2 ori, de la balconul unui bloc, asupra unui tată şi al unui copil minor. Gratuit, aşa, de divertisment. Cum ai împuşca raţe pe lac.
    Nu l-am aflat niciodată pe acel om. Vecin de cartier. Care probabil ne şi cunoştea.
    Dacă-l voi găsi, indiferent cine-ar fi, indiferent când voi da de această bestie umană, nu voi ezita nici o clipă să-l execut, impreună cu toată familia lui. Am şi voinţa, am şi cu ce. Nu tragi aşa, de “pleasure and fun”, într-un tată ieşit cu băiatul la plimbare.

Comments are closed.