La Muzeul Curtea de Argeș se află expusă1 o piesă de plumb care face parte (după toate probabilitățile) din corpusul Tăblițelor ”de la Sinaia”.
Este vorba de o ”plachetă aproape pătrată, având dimensiunea 50×52 mm, cu grosime variabilă (5-7 mm; totală, cu tot cu altorelief – 9 mm), în greutate de 204.20 g”2. Deși este catalogată ca ”plumb turnat”, doar analizele vor putea stabili dacă este vorba de plumb curat sau mai degrabă un aliaj de plumb.
Arheologul Dragoș Măndescu a publicat un articol despre piesă în 2009. Descrierea de mai jos îi aparține:
”Pe una din fețe este reprezentată în relief o figură umană din profil, întoarsă către stânga. Personajul masculin, imberb, are un păr bogat ce coboară în plete pe umăr și poartă o diademă. Elementele figurii (ochiul drept, nasul, urechea dreaptă, gura și bărbia proeminentă) sunt bine marcate, cu trăsături accentuate. În spatele figurii umane, în zona cefei, este marcată litera Σ, în fața figurii, de-a lungul laturii, literele ΑΜΟΛΧ, iar sub reprezentarea antropomorfă există o altă succesiune de caractere, având aceleași dimensiuni cu cele precedente, însă mai neclar redate, fie YO ori IYO inversate, fie ΙΑΟ retrograd, fie, cel mai puțin probabil, IΣ cu brațele lui sygma distanþate. Oricare ar fi terminația acceptată, nu încape nici un dubiu că prin legenda dispusă segmentat în jurul figurii umane s-a intenționat relaționarea acesteia (sau a plăcii de plumb) cu Zalmoxis. În colțul din dreapta-sus al feței anterioare există o mică reprezentare ambiguă, posibil un simbol avimorf. Fața posterioară a piesei este lisă”3.
Un amendament: în toate cele patru colțuri apar figurate capete simbolice, care par a fi mai degrabă de balauri/dragoni/șerpi, decât de păsăret.
Piesa a intrat în colecția muzeului în 1976 pe filiera arheologului Dinu V. Rosetti, bun prieten cu directorul de atunci al muzeului, Nicolae I. Moisescu, ”donatorul menționând în privința provenienței piesei «săpături județul Prahova»”4. Așadar un context arheologic. Tot sugestiilor lui Rosetti i se datorează specificațiile înscrise de pe Fișa Analitică de Evidență nr. 2406: ”sec. IV-I a doua epocă a fierului”, ”geto dacic”, ”pond”. O spune în clar Ștefania Dănăilă, fostă muzeografă la Curtea de Argeș: ”așa a fost prezentată piesa când a fost donată”5. Reținem formularea lui Dragoș Măndescu: ”Incertă este și funcționalitatea piesei respective, pentru că etichetarea ei drept «greutate» (evident monetară) ori «pond» nu rezistã în fața unor confruntări cu particularitățile cunoscute ale acestei categorii de elemente numismatice”6.
Deși este invoc un act de donație (nr. 2/1976) și lipsa oricărui ”beneficiu pecuniar”, situația este mai complicată: oriunde în lumea asta, un muzeu face achiziții și ține de bucătăria internă a instituției cum justifică sau acoperă cu acte tranzacțiile. Nu am fi făcut aceste precizări dacă ele n-ar fi utile în înțelegerea unui fir logic.
Măndescu pledează pentru ”caracterul de fals modern”7 (în fapt, fantezie modernă) și are dreptate. Impresionează veritabila echilibristică pe care o face, ezitând să pună punctul pe ”i” – Rosetti a furnizat date înșelătoare – a plasat într-un context arheologic o piesă lipsită de această calitate, a atribuit epocii geto-dace un artefact modern și l-a catalogat ca pond, deși evident nu este. În această situație, și aprecierea următoare devine relativă:
”Cum a intrat Dinu V. Rosetti în posesia plachetei de plumb, nu știm, însă cu siguranță și-a dat seama repede de «valoarea» ei și implicit de faptul cã deși prezenta unele similitudini, nu aparținea lotului de peste 130 plăci de plumb «de la Sinaia», de vreme ce a donat-o muzeului argeșean și nu Institutului de Arheologie din București, unde se afla depozitat respectivul lot”8.
În ceea ce ne privește cunoaștem că Dinu V. Rosetii era la curent cu existența pieselor de la MNA/IAB, că le-a studiat mai mult sau mai puțin riguros, că era un partizan al autenticității lor și că deținea un număr dintre ele la domiciliu. Nu avea cum să le ”doneze” Institutului de Arheologie București dacă de acolo proveneau. În schimb, avea un prieten la Argeș…
Într-o revenire ulterioară, Dragoș Măndescu (2013) amintește ”placa de plumb considerată dacică, expusă în scop didactic (s.n.) în vitrina muzeului din orașul Basarabilor”9. Cine o ”consideră dacică” nu știm, de vreme ce nici el și nimeni dintre cei cu care am vorbit la Muzeul Curtea de Argeș n-o cred astfel. Reținem însă ideea de forță – ”expusă în scop didactic” – singura soluție corectă în ceea ce privește acest set de piese.
Exceptând colecția expozițională a mănăstirii Sinaia, Muzeul Curtea de Argeș este singura instituție culturală unde puteți admira expusă o tăbliță de plumb din ”cronica de aur a dacilor”. Vă invităm să-i călcați pragul, pentru că o să mai găsiți și alte antichități demne de atenție.
Mulțumiri: Marius Achim (muzeograf), Ștefania Dănăilă (pensionară, fostă muzeografă), Dragoș Măndescu (muzeograf), Nicolae Moisescu (profesor, fost director), Gabriel Moisescu (conservator, actual director) pentru informațiile furnizate. Fotografiile au fost realizate de dl. Marius Achim, cel care ne-a furnizat și numeroase date despre piesă.
Note: 1Sala 1, vitrina 2. Nr. inventar general din Registrul de Evidență analitică 94013 (vechi), 2406 (nou), Nr. inventar științific colecție istorie 260; 2Detaliile, prezentate prin bunăvoința muzeografului Marius Achim, rafinează valorile publicate de Dragoș Măndescu (”Despre un «pond dacic din plumb descoperit în județul Prahova»”, în ”Analele Banatului”, serie nouă, Arheologie-Istorie, XVII/2009, pg. 199); 3,4,6,7,8Dragoș Măndescu – Op. cit., pg. 199, respectiv 199, 200, 200, 200; 5Comunicare privată făcută autorului; 9Dragoș Măndescu – ”Dacii. Despre amăgirea protocronismului și alte mistificări”, în ”Studii și articole de istorie” t. LXXX, 2013, pg. 14.
