J. B.

Grigore M[ihai] Alexandrescu este cunoscut îndeobşte pentru poezia sa clasică, ”Umbra lui Mircea la Cozia” (1844), aflată în programa şcolară. Inspiraţia acestei poezii se datorează unei călătorii, întreprinsă împreună cu prietenul său, Ioan Ghica, în vara anului 1842, la mănăstirile de pe Olt.

În cele ce urmează, vom reproduce un extras din impresiile publicate în urma acestei călătorii, în revista Albina, cu referire la un metoh al mănăstirii Cozia – Ovedenia şi chiliile de piatră de acolo:

… ne aruncarăm într’o luntre, însoţiţi de un june călugăr şi trecurăm pe malul din drepta ca să vizităm un metoc al Coziei numit Ovedenia, ce se află pe costa muntelui în desimea pădurii. După ce mergi cât-va pe marginea rîului, te sui pe un fel de galerie tăiată în piatră, care negreşit face parte din drumul Romanilor; apoi o scară cu câte-va trepte iarăşi de piatră faciliteză suirea pe o măreţă teraţă, spînzurată ca printr’un farmec d’asupra abizului. Aci sînt stîncile ce privite din foişorul monastirei se par a se împreuna ca se oprescă Oltul. La spatele teraşei pe culmea muntelui se ved rămăşitele unei didiri, ce se numesce Turnul lui Traian, loc de observare demn de acei omeni în care tote erau mari, virtuţi ca şi crime.

Ne trebui mai mult de o oră pînă să ajungem la Ovedenia, mic schit, locuit de vre-o dece călugări fondat de Mitropolitul Varlaam pe la anul 1675 în timpul domniei lui Duca Vodă. Părinţii, în buna lor voinţă de a ne arăta tot ce au mai interesant, ne duseră la doue chiliuţe făcute în piatră, care, în termeni bisericesci se numesc peşteri: una din ele încă ne terminată, se lucreză cu cheltuiala unui boier din Râmnic. Am făcut observaţie părinţilor că, cu 600 de lei ce diceau că s’au cheltuit la dînsa putea acel boier să facă 5 sau 6 camere, când în chilia de piatră abia te poţi învîrti. Dar opinia părinţilor era cu totul contrarie; ei considerau scobitura în piatră ca cea mai complectă probă de cuvioşie, şi cel mai mare serviciu ce pote cine-va să facă lui Dumnedeu. Cu un cuvînt, un om care face o peşteră, ori cum ar fi trăit în lumea acesta, este sigur că va fi mîntuit în cea viitore. Aceste cuvinte semenau dise ca să ne îndemne şi pe noi la asemenea faptă, dar din nefericire ne lipseau şi mijloce şi voinţa de a pune în lucrare îndemnul (s.n.). Ca să nu fim însă creduţi de eretici dădurăm ceva părinţilor ca să ne comemoreze. – Aveţi şi ceva morţi? ne întrebară. – Avem, dar pentru că au murit de mult îi-au comemorat alţi preoţi. – Asta nu face nimic: noi aici n’avem nici o trebă şi putem să ne rugăm pentru dînşii.

Acum era tîrziu ca să mai pierdem timpul în vorbe; luarăm dar bine-cuvîntarea părinţilor promiţîndu-le a cugeta mai serios la fondarea unei peşteri, şi ne întorserăm la mănăstire1.

La 21 noiembrie, creştin-ortodocşii prăznuiesc Intrarea Maicii Domnului în Biserică, sărbătoare numită în popor şi Ovedenia (var. Vovidenia).  Schitul Ovedenia la care se face referire este actuala Mănăstire Turnu. Denumirea provine de la hramul vechii biserici, iniţial ctitorită din lemn de ieroschimonahul Misail (jumatatea sec. XVI), apoi rectitorită din piatră de Mitropolitul Varlaam (atestată documentar la 14 iulie 1676). Această biserica a fost mistuită de flăcări  în anul 1932, fiind refăcută ulterior.

Începuturile vieţii monahale de la Turnu se leagă de călugării retraşi aici de la Cozia în sec. XV-XVI.

Referitor la chiliile rupestre, unele materiale menţionează că ”în jurul ei se păstrează numeroase chilii săpate în piatră”. Este posibil, noi însă nu am văzut decât două, cele aflate în proximitatea ei. Acestea sunt atribuite în general pustnicii Daniil si Misail, în flagrantă contradicţie cu descrierea lui G. Alexandrescu. Cei doi pusnici au trăit în sec. XVI, iar moaştele lor au fost depuse de Mitropolitul Varlaam la baza bisercii din 1676. Pe când la leat 1842, ”una din ele încă ne terminată”, era în desăvârşire.

Mai mult chiar. Şi Alexandru Odobescu, însoţit de pictorul elvețian Trenk ajunge la Turnu. În data de 16 iulie 1860. Iată relatarea sa:

Schitul n-are nimic interesant; e aşezat pe un mic spaţiu pietros. În spate-i e altă terasă de piatră cu ceva pomi şi, mai sus, pe munte, e o chilie veche scobită în piatră, alta e mai nouă, făcută de mai mulţi boiernaşi din Bucureşti şi din Ploieşti. Într-însa locuieşte un călugăr bătrân, ce e mai mult mort; s-a dus să-mi aducă lumânare, ca să citesc numele acelor ce au făcut chilia; a adus un tăciune, dar, când a suflat pe dânsul, am socotit că o să-i şi iasă sufletul. Alt călugăr a aprins lumînarea”.

După toate probabilităţile, altele au fost chiliile celor doi predecesori; însă printr-o derivaţie de neînţeles li s-au atribuit lucrări mult ulterioare.

Şi tocmai pe seama lucrărilor mult ulterioare dorim să insistăm puţin. Blogărul Vasile Burcu din Drobeta Turnu-Severin este un fost comandant de penitenciar, eliberat neonorabil din funcţie. Auto-intitulându-se expert în cultura megalitică fără nici o bază reală, acest domn s-a specializat într-un fel mizerabil de publicistică: agregatorul uman dublat de comentatorul imberb (în ciuda bărbii impozabile).

Peste 90% din munca lui este făcută de alţii, el doar adună fără a cere, ordonează materialul după propria ignoranţă, pentru ca apoi, ca o încununare, să puncteze comentarii multicolore cu iz senzaţional, ieftin, adesea agramate.

De exemplu, o postare din data de 5 mai 2011 poartă gloriosul titlu: ”Mănăstirea Turnu. CHILIILE DIN STANCA. Un loc sacru, [a?]  fost invadat de mai marii preoțimii3. După ce-şi desfăşoară textele şi fotografiile preluate de la alţii, apare, apoteotic, concluzia:

Chiliile rupestre din Valea Oltului, Masivul Cozia, cred ca trebuie alaturi de toate lacaşurile sacre păgâne (antecreştine), reevaluate. Ar trebui, cred eu, un Program National in acest sens. Cercetarea stiintifica a acestora, va produce surprize de proportii.

Incredibile, inimaginabile in acest moment, pentru multi dintre noi”.

Dar nu este de ajuns. Burcu revine la comentarii, pe 6 mai 2011:

Privitor la CHILIILE RUPESTRE, semnalate în cuprinsul acestui Blog:

Cercetarile pe care le PROPUN, vor evidenția între altele, că aceste «camere/ încăperi» și cum le mai numesc unii sau alții, NU au fost «săpate» de către călugării care au «nevoit» în aceste site-uri sacre, antecreștine! Ei doar… le-au preluat/ folosit!

Alții sunt constructorii, alții sunt înaintașii!4.

După cum aţi sesizat deja, ”aceste site-uri sacre, antecreștine” erau în construcţie în anul 1842. Un adolescent cu caş la gură ar plasa un binemeritat LOL; noi îi spunem mai simplu: ”Marș, mă!

 

 

Note: 1 Gr. M. Alexandrescu – ”O călătorie la Cozia” (1842), în ”Albina”, nr. 45/ 9.08.1898, pg. 1410 şi 1412; 2Alexandru Odobescu – ”Note de călătorie”, cap. ”Însemnări despre monumentele istorice din judeţele Argeş şi Vâlcea. Călătorie făcută în 1860. Din însărcinarea ministerului cultelor şi instrucţiei publice”,   Ed. Spoprt-Turism, București, 1981, pg. 65-66; 4În cele două citate diacriticele ne aparțin!