La începutul anilor ʼ90, curentul dacist înregistrează un reviriment generat de marea popularitate a beletristicii lui Pavel Coruț. Beneficiind de girul fostului ofițer de informații lovit de grafomanie mercantilă, încep să apară la Editura Miracol producțiile conexe ale unor autori precum Mioara Călușița-Alecu, Paul Lazăr Tonciulescu și alții, grupate într-o colecție denumită ”Tezaurul românilor”.
O întreprindere cu dublu scop: era exploatat apetitul publicului, dar se crea și un aparat de susținere a alegațiilor coruțiene. Un carusel care o vreme a funcționat ca uns – încrederea generează bani, iar banii cumpără mercenari care să construiască încredere.
Butada ”Poți să îi prostești pe puțini de multe ori, pe mulți de puține ori, dar niciodată pe mulți de multe ori”, ar trebui modificată: nu chiar niciodată, dar nici la nesfârșit. Așa a fost și cu Pavel Coruț – treptat, lumea a înțeles ce, cum și de ce…
În acel ”Tezaur al românilor” apare în 1994 și o broșură de sub 50 de pagini, ”Getodacii ne vorbesc”, de Iordache Moldoveanu. De remarcat că deși abordează in extenso scrisul dacilor, Moldoveanu are totuși o reținere în a folosi varianta de titlu ”Getodacii ne scriu”, care acoperea mai bine și subiectul și ideațiile autorului.
”Getodacii ne vorbesc” își are originea într-un manuscris cu o istorie tulbure. Definitivat în anul 1978, este refuzat de la publicare în epocă. Refuzat și de I.C. Drăgan după 1990, apare în 1994 în forma condensată la care ne referim. De-abia în 1999 va fi tipărită forma sa completă. Pentru moment reținem opinia lui Iordache Moldoveanu că pe Tăblițele de la Tărtăria apare pentru prima dată punctul pe i (la propriu!1) și că pe baroneasa Zsófia Torma, care aparținea uneia dintre cele mai vechi familii nobiliare maghiare din Transilvania, ar fi chemat-o de fapt Sofia Turmă (ulterior maghiarizată2). Am amintit aceste amănunte pentru a contura personajul: un amestec de fantezie angajată și xenofobie rudimentară, des întâlnit în lumea neo-daciștilor.
”Getodacii ne vorbesc” marchează o premieră: este pentru prima dată când Tăblițele ”de la Sinaia” sunt amintite public3 după schimbarea de regim din 1989. Aflăm că este vorba de mai multe ”tablete de aur”, cu scris alfabetic în limba geților și indicația geografică ”de la Sinaia”. În text apare de două ori redat un fragment de pe placa dreptunghiulară de la Mănăstirea Sinaia.
Stilul greoi și dezlânat al lui I. Moldoveanu nu a generat niciun impact în epocă. Aparent nici măcar editorul Alexandru Ciobanu, ciupit la rândul lui de subiecte exotice, nu i-a citit atent lucrarea. Pentru că întrebarea ”Despre ce tablete daco-getice de aur de la Sinaia vorbești tu, bă baiatule?” nu a fost rostită și prin urmare nici subiectul nu a fost dezvoltat. Tăblițelor nu le venise încă timpul…
Note: 1Iordache Moldoveanu – ”Getodacii ne vorbesc”, Ed. Miracol, București, 1994, pg. 23; 2Iordache Moldoveanu – Op. cit., pg. 6; 3Ibidem, pg. 23, 35, 40.
