Tăblițele ”de la Sinaia”

Vitalie Usturoi (sau Ustroi!) a cunoscut o oarecare mondenitate în presa românească și situația pare a nu-l deranja prea mult, ba chiar lasă impresia că o cultivă. Folosind datele publice disponibile la acea dată, Dumitru Manolache îi schițează un portret ocupațional: celebru (fost?) ofițer GRU cu activități operative sau celebru reprezentant al mafiei ruse de sorginte KGB-istă pe teritoriul României. Numele și celebritatea sunt la comun și nu e de înțeles cum se împacă ea cu activitatea propriu-zisă, presupus clandestină. Nu dorim să adâncim acest subiect, dar individul aduce mai degrabă a scam artist, și avem în vedere povestea miliardului ”Tupolev”, poprit zică-se de statul român. La o astfel de pierdere, nu doar el, Vitalie, dar și întrega lui sământă până la a zecea spiță erau demult hrană la peștii de apă sărată…

D. Manolache ne-a mărturisit că debutul interesului său față de Tăblițele ”de la Sinaia” a fost generat de figura și ”figurile” lui Vitalie Usturoi:

 ”Aflând despre dezbaterile din jurul plăcilor de la Sinaia, Vitalie Ustroi a identificat și a contactat persoane care cunoșteau problema, arătându-se interesat de subiect. El se prezenta ca împuternicit al Academiei Ruse acreditat pentru a culege informații despre aceste artefacte. Vitalie Ustroi susținea că asemenea plăci există și pe teritoriul Rusiei și că cel puțin 35-40 de astfel de piese de aur s-ar mai afla în tezaurul Băncii Naționale a României sau au fost topite1.

Manolache nu a introdus de la sine putere anumite formulări; el urmează cuvintele Aurorei Pețan2 care face pe interesanta în rolul de femme fatale aflată în atenția agenturilor străine. Cu toate acestea, ne place să credem că a existat o superbă acreditare scrisă care-l împuterniceau oficial pe Usturoi să culeagă informații de la instituții și personal al statului român. Și înainte de a o folosi, acesta se identifica cu ”Legitimația de spion”. Lăsând gluma la o parte, am întâlnit o situație similară (vezi ”Cazul «Luneta de alamă»”) în care un personaj se lipea de probleme cu impact la public pentru a ieși în evidență și a poza în om important, statut folosit apoi în scopuri patrimoniale nu tocmai cușere. Pare același modus operandi, ce-i drept la o altă scară…

Interesante sunt și teoriile împinse de Vitalie Usturoi:

Așa cum susține, plăcile de aur nu ar fi fost descoperite când s-a săpat fundația Castelului Peleș, ci ele s-ar fi aflat în posesia Mănăstirii Sinaia care, ca multe alte așezăminte vechi creștine, s-ar fi ridicat pe o capiște, cum am arătat. Ustroi mai spune că fiecare trib getic sau dacic ar fi posedat o arhivă de texte scrise pe plăci de aur sau din alte metale, care se reînnoia periodic. în preajma războaielor cu Traian, câteva ramuri ale neamului daco-get s-ar fi desprins și ar fi luat-o spre răsărit, împreună cu arhivele lor. El susține că asemenea arhive ar fi ajuns în teritoriile rusești, odată cu această migrație dacică. Piesele de pe teritoriul Rusiei s-ar afla în păstrarea unor colegii de preoți numiți «ingliți», din ordinul «Djiva», înregistrat în ultimii ani. Chipurile, ei ar continua cultul lui Zalmoxis și ar păstra tradiția din generație în generație, păzind acele plăci. În timpul lui Petru I, aceștia ar fi fost prigoniți și atunci ar fi ascuns plăcile3.

Să le reținem pentru mai târziu.

 

Note: 1,3Dumitru Manolache – ”Tezaurul Dacic de la Sinaia. Legendă sau adevăr ocultat?”, Ed. Dacica, București, 2006, pg. 129.