În această lucrare, am încercat să explicăm priza tăblițelor ca parte a unui discurs și a unei partide revizioniste. Însă aceasta este doar partea militantă, proactivă a eșicherului.
Există o masă amorfă de consumatori care vor să creadă. Nu vor să știe, vor să creadă; este foarte importantă diferența. Am depăși cadrul stabilit încercând să explicăm în detaliu de ce. Reținem doar că acest sistem de credințe corespunde întotdeauna unor nevoi personale sau de grup.
La un moment dat am observat apariția unor cărți de ”fenomene și mistere”, scrise extraordinar de prost și compilând material mai mult decât îndoielnic. Autorii aveau poziții sociale și cariere bine înșurubate în concret. Nefirescul era prozaic: activând în cadrul unei asociații discrete, inșii doreau să-și facă un nume de cunoscători a celor nevăzute. Dacă-i întreba cineva, să poată poza în esoteriști, că doar nu puteau spune din scurt că prestează într-o mafie economico-financiară, mascată într-o butaforie de doi bani. De-asta și nu de altceva Masoneria din Buzău, când nu se ocupă de făcut bani și trafic de influență, bagă mare cu Țara Luanei (mai nou a Anei).
Însă mai este ceva. Este foarte ușor să identifici un mindset conspiraționist (gândirea de tipul lucrurile nu sunt ceea ce par a fi) și să arăți superior-dispețuitor cu degetul. Doar că acest cadru mintal ar trebui perceput ca natural într-o țară ca România.
Amintim un caz celebru, Laurențiu Baranga de la Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat:
”ORNISS exercită atribuții de reglementare, autorizare, evidență și control în domeniul protecției informațiilor clasificate, ale Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România și ale Normelor privind protecția informațiilor clasificate ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord în România”.
Dacă cineva trebuie să obțină certificat de securitate sau autorizaţie de acces la informații clasificate, trece prin strașnicele verificări ale ORNISS. Baranga, timp de 11 ani director adjunct al instituției, își clădise cariera pe acte de studii falsificate. Omul era un impostor. Marii verificatori, cerberii secretelor țării și implicit ale UE și NATO, n-au fost în stare să-și verifice corect nici măcar propiul om.
”Un ţăran – povesteşte Marin Preda – vede la un zoo o girafă. Se uită la ea preţ de câteva ceasuri, o studiază uluit din coarne până în copite iar la sfârşit conchide: «Aşa ceva nu există!»”1.
Baranga există, oricât de incredibil ar fi cazul său, de altfel deloc singular. Și în situația asta începi să te întrebi dacă nu cumva există și altele, la fel de incredibile și de improbabile. Rațional zici că nu, ca țăranul cu girafa. Dar apoi ți-l amintești pe Baranga și lași loc suficient de ”Poate totuși…”.
O doamnă care-și pregătește doctoratul legat de Mănăstirea Sinaia ne relata cum a primit nenumărate întrebări legate de menționarea tăblițelor în arhiva mănăstirii. Discuțiile erau purtate în mediul universitar și academic și cu toată bunăvoința de a expune situația reală, primea ochiade chiorâșe și suspicioase, interlocutorii fiind convinși că sigur ascunde ceva. Femeia a dobândit în timp, pe bună dreptate, o anumită adversitate față de subiect. De la ea am aflat și soluția haz de necaz: ”Călugării de la Sinaia ascund tăblițele de aur ca să nu plătească impozit pe ele”. Oprindu-ne de râs și judecând la rece, ce e mai improbabil: Baranga capo la ORNISS sau sustragerea monahilor de la plata impozitului pe tăblițe? Hrănindu-se din logica asta trăiește povestea tablelor de plumb ”de la Sinaia” și va mai trăi mult și bine. Că ne place sau nu, ea este o reflexie și o oglindă a societății în care trăim și a noastră, a celor care care ne numim, plini de mândrie adesea contrafăcută, români.
