Armeniș: Icoana care (nu) s-a pictat singură (III)

În 1904, protopresbiterul Andreiu Ghidiu publică în ”Foaia Diecesană” un studiu în două părți referitor la ”Peatra scrisă”, la granița dintre ancheta antropologică și cercetarea istorică.

Citindu-l, rămâi cu un nod în gât și cu o mulțime de întrebări. Cea mai semnificativă: un preot de la începutul secolului XX e mai aplecat spre cercetare și adevăr, mai pozitivist așadar, decât ziaricii democrați și clericiul îmbuibat de la începutul secolului XXI? Se pare că da.

Mai jos vă prezentăm în transcriere și facsimil partea a doua a studiului amintit, publicat în ”Foaia Diecesană”, nr. 28/11 iuliu 1904, pg. 3-4:

Peatra scrisă

Andreiu Ghidiu, protopresbiter

”Ioan Iacobiciu Nr. 62 din Armeniş om în vîrstă de 78 de ani enarează: «Fratele meu cel mai bătrân cu numele iară Ioan a fost maestru zidariu şi ca atare a lucrat mult la case erariale şi la podurile drumului de ţară; era mauer împărătesc şi avea cunoscinţă cu o mulţine de măestrii.

Pe timpul, când eram eu de vre-o 13-14 ani, a venit într’o seară cu fratele meu Ioan un anumit Crivantie, palir din Caransebeş, carele a şi rămas peste noapte la noi. Acest Crivantie, om în vârstă şi cu părul cărunt a povestit multe, între altele şí aceea, că el a făcut biserica cea bătrână din Armeniş». Bătrânul Ioan Iacobiciu mai spune ceea ce a auzit dela alţi înaintaşi bătrâni, că icoana dela «Peatra scrisă» s’ar fi făcut cu mult mai înainte de un oare care moaler cu numele Buru din Caransebeş.

Ioan Miculescu Nr. 59 din Armeniş, despre care s’a mai făcut pomenire, enarează următoarele: «Pe vremea când eram şcolariu şi mai cu seamă în timp de vacanţă şedeam la capre şi primăvara la iezi, cu mai mulţi ortaci de ai mei prin pădurea de lângă ”Peatra scrisă” şi aşa de multe ori când ne prindea ploaia, ne scuteam sub stânca, pe carea e zugrăvită icoana sf. Treimi. Sub icoană pe un loc în 4 colţuri erau scrise cu litere cirile mai multe, dar eu ca băiat nu am băgat în cap şi nu mi-a fost grijă să cetesc ce e scris acolo; ceea ce am cetit şi de care îmi aduc bine aminte e anul 1822. De acest an îm aduc aşa bine aminte, ca şi cum l-aş vedea acum».

Preotul George lvaniciu de 69 de ani din Sadova-noauă originar din Armeniş îmi enarează, că fiind dînsul învĕţătoriu în Armeniş pe la anii 1864 s’a suit la Peatra scrisă şi a cetit între altele inscripţia de sub Peatra scrisă cu litere cirile albe de următoriul cuprins: «S’a zugrăvit această icoană prin Nicolae Scriitoriu». Un Nicolae Scriitoriu a fost învĕţătoriu în comuna Slatina-mică, la care a învăţat şi preotul George Ivaniciu între anii 1845-1846, şi despre care amintitul preot presupune, că a zugrăvit icoana sf. Treimi.

Meilă Humiţa Nr. 118 din Armeniş, în etate de 76 de ani scie să enareze următoarele: «Pe timpul după ce s’a deschis drumul de ţară, pe lângă alvia Timişului de lângă comuna Armeniş, în pădurile de lângă Peatra scrisă tot se mai ţineau hoţi şi bieţii călători treceau cu frica în sîn. Din această pricină s’a şi făcut o casă de străjuit în apropierea cleanţului dela Peatra scrisă, în carea şedeau strejarii, cari păzeau şi apărau pe călători. Aceasta casă de străjărie a esistat până la anul 1848. Acest bătrân Meilă Humiţa mai spune ceea ce a mai auzit de la bătrâni, că odată trecând delejanţul cu banii regimentului pe la strimtoarea dela Peatra scrisă, voinicii de codru (hoţii) au atăcat strejanii, au oprit delejanţul, l-au spart şi au furat toţi banii din el şi apoi din acei bani ar fi plătit harambaşa (conducătoriul hoţilor) pe un anumit Moise Buru din Caransebeş ca să facă icoana sfintei Treimi pe cleanţul numit acum ”Peatra scrisă”»⁶.

Veteranul George Baiaş din Caransebeş în etate de 89 de ani istorisesce, că umblând ca ucenic pe Valea Almăşului în afaceri de negoţ, venind cu trăsura spre Caransebeş a vĕzut lucrând la «Peatra scrisă» pe Moise malerul din Caransebeş. Acest Moise malerul nu a putut fi altul de cât Moise Buru.

Din espunerile de până acum referitoare la zugrăvirea icoanei sfintei Treimi nu se poate statorí cu precisiune timpul când s’a zugrăvit şi persoana carea o a zugrăvit.

Având însă în vedere, că genunchiul de astăzi al oamenilor bĕtrâni până la 80 de ani din comuna Armeniş s’au pomenit cu icoana dela «Peana scrisă» şi totul ce sciu să enareze au moştenit, ca tradiţiune dela păriinţii lor;

Considerând espunerile de o parte ale lui Nicolae Godian, că el a cetit oare când la Peatra scrisă 1722, 14 Aprilie; iar de altă parte espunerea lui Meită Humiţa despre deschiderea drumului de ţară pe valea Timişului şi espunerea lui Ioan Hurduzeu referitoare la mutarea satului bătrân Armeniş la locul unde este astăzi, – apoi toate aduse în combinaţiune cu edificarea podului peste Timiş de odată cu deschiderea drumului de ţară, care pod – astăzi în ruine – se scie că sa ridicat sub stăpânirea împărătesei-regine Maria Terezia 1740-1780 – am putea deduce că icoana sa zugrăvit în veacul al XVIII-lea.

Dacă luăm în considerare espunerile lui Ioan Vetreş, Ioan Iacobiciu, Ioan Miculescu, George lvaniciu şi George Băiaş, putum deduce, că icoana s’a zugrăvit în jumătatea primă a veacului al XlX-lea respective în primul pătrarul al acestui veac.

Şi cele ce se spun despre Crivantie şi despre moalerul Moise alias Moise Buru şi Scriitoriu, ne arată numai atâta că ei au contribuit şi lucrat la renovarea icoanei. Aceasta este şi convingerea noastră.

VI. Icoana sfintei Treimi dela «Peatra scrisă» are putere vindecătoare.

Şi în materia aceasta ne luăm voie a espune ceea ce am aflat dela popor.

Nicolae Godian Nr. 243 din Armeniş enarează: «Îmi aduc aminte, că înainte cu vre-o 20 de ani o femee dela noi din ţigănie, carea acum e moartă şi al cărei nume l’am uitat, că vezi D-Ta la noi sunt mulţi ţigani, aceea femee venind odată la noi la lucru ne-a povestit următoarea întêmplare zicând: ”nu mis vrednică să mulţămesc lui Dumnezeu că mi-am văzut şi eu copilul meu sănătos”; şi întrebându-o, că ce i-a fost copilului ne spune: ”Mi-a fost copilul multă vreme bolnav, aşa că nu putea merge, era olog. Am probat cu descântece, dar în zadar, pănă în sfârşit m’am dus la un preot bătrân din Petroşniţa, despre care auzisem, că e cu leac şi l’am rugat să-i facă o slujbă. L’am dus pe bietul copilaş în spate şi eram moartă de ostenită, când am ajuns acolo.

După ce părintele i-a făcut slujbă mi-am luat copilaşul iarăş îm spate şi am plecat mereu cătră casă.

Când am ajuns la «Peatra scrisă» nu am mai putut merge. Am stat pe loc, am lăsat copilaşul jos şi întorcându-mă cu faţa cătră Rĕsărit, m’am pus în genunchi, am plâns şi m-am rugat lui Dumnezeu zicând: Doamne, dacă pe fiul meu l-ai rânduit să mai aibă zile mântuesce-l de neputinţa lui, dacă nu mai are zile, slobozesce-l în pace.

De la o vreme trecêndu-mi osteneala şi simţindu-mĕ mai tare, mĕ scol, ca să-mi iau copilaşul în spate şi să plec cu el acasă, când spre mirarea mea copilul îmi zice: lasă mamă că eu merg pe jos şi de atunci mulţămesc lui Dumnezeu, dragul de el, copilaşul meu umblă pe picioarele lui”».

Dochia Vela Nr. 197 din Armeniş spune şi mărturiseşce ceea ce i-sa întâmplat ei: «Înainte de 5 ani, adecă atunci când a murit soacra mea, Maria fata cumnatei mele Drăgălina era foarte bolnavă de picioare aşa, că nu putea merge de fel, era oloagă. Deşi fusese cumnata mea cu biata fată de vre-o 2 ori la părintele George Ivaniciu din Sadova-noauă şi i-a făcut slujbă, ba doamna preuteasă i-a pus şi ”cinstele”, tot nu i-a ajutat nimic.

Într’o zi pleacă Drăgălina cu fetiţa în spate peste deal iară la Sadova-noauă să-i mai facă vre-o slujbă, însă din nenorocire nu află pe părintele acasă, căci după spusa doamnei preutese, s’ar fi dus la Slatina. Drăgălina nu se întoarce peste deal acasă, ci ia drumul cătră Slatina, unde ajungênd iară nu află pe părintele, căci după spusa crâsnicului ar fi plecat înapoi pe alt undeva acasă la Sadova-noauă. Drăgălina sdrobită de atâta alergătură nu se mai duce nici unde ci luându-şi fetiţa iarăş în spate, apucă drumul de ţară cătră Armeniş şi merge-merge până când a ajuns la ”Peatra scrisă”, unde stă, lasă fata jos şî-i zice: haido dragă, să ne rugăm lui Dumnezeu că dacă mai ai zile să te însânătoşeze şi pe tine, iar dacă nu, mai bine să te ierte de pe lume. S’au rugat amândoauă în genunchi acolo şi când o să plece cătră casă, fata s’a sculat singură şi a plecat cu mama ei mergènd cu ea de mână până acasă. Măria fata de atunci tot sânătoasă a fost».

Iconia soţia lui George Dragomir Nr. 17 din Armeniş, carea pătimea de durere la un ochiu, ce lăcrăma şi era roşu, carea şi-a făcut mai multe slujbe şi s’a proscernut la sfintele daruri, enarează preotului ei în anul 1903 următoarele: «În Dumineca mare din acest an, când aţi plecat sfinţia Voastră din biserică cu litia la ”Peatra scrisă” unde ajunsese cu litia şi cei din Caransebeş am mers şi eu şi văzând, că mai multe mueri se ating cu mâna de Peatra scrisă, cu capul ori cu alt membru al corpului, – m’am atins şi eu cu ochiul meu morbos de 3 ori şi m’am rugat. Din acest moment m-m arătat și  simţit mai bine şi după cum vezi şi sfinţia ta parcăse ochiul meu acum e sănătos, a perit roşaţa şi nu mai lăcrămează».

Ioan Dragomir Nr. 15 din Armeniş enarează următoanele: «În anul 1903 la Dumineca tuturor sfinţilor, când adecă a venit procesiunea din Caransebeş, Cârpa, Sadova, Slatina şi Armeniş cu mulţimea de oameni din toate părţile, fiind şi eu de faţă, m’am dat în vorbă cu un om din Slatina-mare de legea nemţască şi am întrebat de ce vin şi ei adecă romano-catolicii la aceasta icoană, pricep sau simţesc ei ceva?

Acel econom mi-a răspuns: ”Iată să-ţi spun adevărul.

Cu mine s’a întêmplat un lucru minunat!

Cu doi ani mai înainte am venit la «Peatra scrisă» cu doi prunci de a mei (1 copil şi 1 fată), pe cari de vre-o 3-4 ani dearândul îi prindeau frigurile şî-i ţinea câte 5-6 luni, ba chiar şi atunci când am venit cu ei aici la «Peatra scrisă» îi scuturau frigurile şi după ce ne-am rugat aici, ca şi cum ai fi luat cu mâna, frigurile i-au lăsat şi să nu zic într’un cias rĕu, pe copii mei de atunci nu-i mai prind frigurile”».

Am scris aceste rînduri din doauă motive şi anume: de o parte pentru ca cei ce vor peregrina la «Peatra scrisă» să aibă oare cari indigitări şi cunoştinţe despre ea; de altă parte pentru ca să dau ânsă cărturarilor nostrii şi special preoţimei şi învăţătorimei să scrie tot ce sciu despre «Peatra scrisă» locul cu putere vindecătoare asupra credinciosului ca şi Băile Herculane, de unde scriu.

20 Iunie 1904

⁶O jefuire a casei erariale la cheia Armenişului s’a întêmplat în 1800/1801 prin hoţii conduşi de preotul Ioan Marta din Jurjova. Pentru această faptă numitul preot a fost esecutat în curtea comitatului din Lugoj în presenţa episcopului de atunci al Vêrsețului Iosif Ioanovici Şacabent în 17 Octombre 1804. (Vezi Foaia Diecesană Nr. 32 din 1894)”.