Bucegi – Axe, aliniamente, chestii, socoteli (IV)

Pornind de la un eluziv simbol zgrafiat pe Sfinx (care poate că există sau poate că nu!), pe atunci junele Valentin Manoliu-Furnică teoretizează¹ o întreagă rețea de ”axe” bucegiste. Îmbinând mitologia veche (Pausanias, ”Descrierea Greciei”, VIII, 1-4) cu dispunerea megaliților și toponimia locurilor (de a cărei vechime pare a nu fi interesat!), el dă naștere uneia dintre primele teorii paleoastronautice autohtone.

Simbolul ”roză a vânturilor” – despre care am amintit cu altă ocazie – reprezintă cheia de boltă a întregii teorii:

”nu mică mi-a fost surpriza când am constatat că dacă se ia ca centru al acestei «roze» cu opt braţe Sfinxul unde s-a descoperit semnul, toate aceste ramificaţi cad cu o precizie matematică uimitoare respectând unghiurile dintre braţele rozei, pe opt puncte cheie din masivul Bucegi, care prin toponimia lor interesantă pot fi aduse în sprijinul ipotezei noastre”.

Astfel iau naștere patru² axe (două principale și două secundare):

• • • o axă principală N-N.V. – S-S.E., care ”uneşte printr-o linie dreaptă Sfinxul (2216 m) cu vârful Omul (spre N-N.V.) şi, în partea opusă, cu Vârful cu Dor (spre S-S.E.)”. Ea ”intersectează perpendicular abruptul muntelui Baba Mare”;
    • a doua axă principală V-S.V. – E-N.E. care, ”spre V-S.V. linia intersectează valea Şugărilor”, trece prin Sfinx și apoi, ”spre E-N.E., linia atinge Portiţa Caraimanului”;
    • o axă secundară, orientată N.V. – S.E.: ”În partea nord-vestică această linie atinge vârful Doamnele, […] trece prin imediata apropiere a vârfului Obârşia”, prin Sfinx și ”în partea sud-estică, […] atinge Vârful Pintenul Pietrei Arse”.
    • o axă secundară ”de la N.E. spre S.V., intersectând Sfinxul […] Spre N.E., linia atinge Faţa Morarului […] În partea sud-vestică, această linie intersectează Vârful Pietrosul din muntele Lăptici”.

În interpretarea lui Valentin Manoliu-Furnică, complet originală, aceste axe spun o poveste; sunt un memorial și o capsulă a timpului, o cârjă a amintirii și un antidot al uitării momentului când extratereștrii au hibridizat rasa autohtonă, dând naștere speciei umane.

Note: ¹Valentin Manoliu-Furnică – ”Sfinxul … vorbește!”, în ”Almanah Turistic”, 1974, pg. 161-165. Materialul a fost relaut integral în Vlad-Ionuț Musceleanu – ”Cazuri şi (ne)cazuri OZN în România”, Editura C.I.D., Bucureşti, 2018, pg. 138-146; ²Aplicat pe hartă, simbolul invocat ar trebui, teoretic, să genereze mai multe axe semnificative. Autorul nu explică de ce se rezumă la a prezenta doar o parte (minoritară) dintre ele.