Cavalcada Citatelor (I) – ”De-au cerut pământ și apă”

Nu este nimic nou în a încerca să-ți sprijini iluzia de cultură generală pe o colecție de citate din care extragi la nevoie ca la Loto. Poți astfel reuși să epatezi sau chiar să pari ceea ce nu ești. Nou este în schimb accesul instant (noi îi spunem ness-cafe) la astfel de colecții și felul cum metoda e folosită pe rețelele de socializare.

În cele ce urmează ne propunem să facem o scurtă trecere în revistă a riscurilor implicate de ”goana după citate”.

• • • ”De-au cerut pământ şi apă” este o sintagmă arhicunoscută datorită poetului M. Eminescu. Deși originea ei este cunoscută, majoritatea celor care o folosesc mecanic nu-i cunosc proveniența;
    • ”Când aud cuvântul cultură, …”, este atribuită eronat (lui Göring), schimbându-se complet contextul din sursa reală;
    • ”Evenimentele ce vor să vină îşi proiectează umbra înainte” este un aforism a cărui sursă este indicată greșit chiar de către principalii lui popularizatori.

De-au cerut pământ şi apă

 ”Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă

Au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă”.

Aceste versuri, extrase din ”Scrisoarea III” de M. Eminescu sunt cunoscute de toată lumea. Însă, ceea ce adesea nu se știe este că ”a cere pământ și apă” nu este doar o formulă poetică, ci o cerere specifică regilor perși.

Din ”Istoriile” lui Herodot aflăm mai multe ocazii în care Darius I, apoi urmașul său, Xerxes, cer unor populații ”pământ și apă” (”ge kai hydor” în original), o formulă însemnând predarea necondiționată.

”Pământ și apă” ceruse Darius I, regele persan, după cum ne informează părintele istoriei, Herodot, când a încercat să supună triburile sciților conduse de regele Idanthyrsos. Darius îi solicitase regelui scit, Idanthayrsos, să accepte lupta sau să-l recunoască de stăpân și să-i aducă ”pământ și apă”. Idanthayrsos îi răspunde: ”Cât despre tine, în loc să-ți dăruiesc pământ și apă, îți voi trimite altfel de daruri cum ți se cuvin ție: pentru vorba că «tu ești stăpânul meu», atâta îți spun: «du-te, jelindu-te»”¹. Este momentul amintit și de Eminescu în fragmentul citat.

În Cartea 5:XVII, Megabazos trimite o solie formată din șapte fruntași perși la regele Amynas, ”ca să ceară pământ și apă pentru regele Darius”.

În Cartea 6:XLVIII- XLIX, ”Darius îi încearcă pe eleni dacă au de gând să-l înfrunte cu război sau să i se închine. Trimise, așadar, crainici [..] dându-le poruncă să ceară pentru rege pământ și apă”. În afară de Atena și Sparta, ”mulți de pe continent și insularii toți dăruiră crainicilor sosiți în Ellada, ceea ce pretindea persul în cererea lui”. Apoi, Darius, folosind pretextul războiului dintre atenieni și egineți, plănuiește să-și urmeze dorința și ”să subjuge pe aceia din Ellada care încă nu i-au dat pământ și apă”, ceea ce în final nu-i va reuși.

Aceeași solicitare pe care Darius o adresase orașelor-state grecești o va reînnoi  urmașul său, Xerxes I:

”Sosit la Sardes, cel dintâi lucru pe care l-a făcut a fost să trimită în Ellada crainci care să ceară pământ și apă și să dea în grija localnicilor pregătirea de ospețe pentru marele rege. În afară de Atena și Sparta – de unde n-a cerut pământ în dar – trimise oameni pretutindeni. Iată și pricina care l-a îndemnat să trimită pentru a doua oară după pământ și apă: Xerxes era pe deplin încredințat că acum, plini de spaimă, cei care prima oară nu s-au ploconit în fața solilor lui Darius urmau să i se închine lui”².

Dar și cu un secol mai înaintea epocii lui Darius și Xerxes, Nabucodonosor, regele Asirienilor, l-a trimis pe Olofern, ”căpetenia oştirii sale, care era al doilea în cârmuire după el” să ceară ”pământ și apă” de la popoarele Orientului Apropiat. Ultimul amănunt îl aflăm din ”Vechiul Testament”, Cartea Iuditei, 2:7: ”Şi să le spui să pregătească pentru mine pământul şi apa, fiindcă în furia mea voi porni împotriva lor şi voi acoperi toată întinderea ţării cu picioarele războinicilor mei şi o voi da spre jaf”.

Fragmentele citate sugerează o origine persană a expresiei ”pământ și apă”, în parte legată probabil de o simbolistică zoroastriană. A cere ”pământ și apă”, sintagmă care și în timpurile moderne simbolizează în Grecia predarea necondiționată, însemnă a cere recunoașterea autorității omnipotente a învingătorului. Viețile, teritoriul și bunurile învinșilor treceau în proprietatea acestuia, care putea dispune de ele cum credea de cuviință.

Ar fi totuși greșit să credem că persii erau un popor atins de barbarie, care trăia din cruzimi inutile. De fapt, odată obținut tributul simbolic în ”pământ și apă”, urmau negocieri care stabileau termenii preciși ai capitulării. Era vorba mai mult de o formulă de supunere, de stabilire a raporturilor de autoritate. Perșii nu plecau nici cu pământul, nici cu apa-n spinare.

Rămâne problema sursei din care Eminescu a cunoscut sintagma. Istoricul literar D. Murărașu propune soluția Herodot: ”Înțelesul versurilor ni-l dă Herodot, pe care Eminescu l-a cunoscut, după cum se vede, foarte bine”. Bartolomeu V. Anania, critic literar și teolog, menționează că sintagma respectivă a fost ”preluată de Eminescu, desigur, din Biblia lui Șerban”, adică din prima traducere integrală a Sfintei Scripturi în limba română (1688).

Trebuie spus, în încheiere, că despre acuratețea scrierilor lui Herodot s-ar putea spune și multe de bine, dar și mai multe de rău. Chiar dacă unele afirmații calomniază copios persanii, nu trebuie să ne îngrijoreze prea mult. În ziua de azi cultura se face via Hollywood, iar filmul ”300” îi creionează pe aceștia în tușe mult mai improbabile.

Note: ¹Herodot – ”Istorii”, Cartea 4, CXXVI-CXXVII; ²Op. cit., Cartea 7: XXXII.