Fantome megalitice în Gorj (II) – Obeliscul de la Polovragi

Un ”hit” preluat de majoritatea pe filiera lui Nicolae Densușianu, Obeliscul de la Polovragi este o prezență fantomatică:

”Însă, o importanţă deosebită archeologică o presintă colina din stânga rîulul Olteţŭ, ce dominéză mănăstirea şi comuna Polovragilor¹.

Pe culmea de rĕsărit a acesteĭ coline, pe o poénă aplanată de mâna omuluĭ, ni se înfăţişéză o întinsă necropolă preistorică, de unde am adunat noĭ înşi-ne numeróse fragmente de olăriă neolitică, scóse la suprafaţă de căutătoriĭ de comorĭ, dimpreună cu diferite resturi de oseminte omenescĭ.

Ér în partea de apus a acesteĭ vechĭ necropole, se ridică punctul culminant al colineĭ, o posiţiune fortificată de o parte de natură, cu păreţĭ prăpăştioşĭ de stâncĭ, er de altă parte încinsă de mâna omului cu valurĭ vechi de pământ.

Pe vârful acestuĭ pisc înalt, de unde se deschide un aspect magnific peste şesul Polovragilor, se maĭ póte vedé şi astă-ḑĭ fragmentul unuĭ monument archaic, unic în genul sĕŭ între monumentele preistorice ale Europeĭ, ce le cunoscem până astă-ḑĭ.

Este o columnă monolită de granit, tăiată în patru feţe şi terminată la vêrf prin o mică piramidă; un obelisc în o formă puţin phallică, ce a fost înfipt în o basă de lespeḑĭ tăiate şi îngropate în pămênt. Tóte feţele acestui important monument sunt frumos poleite, însă fără nicĭ o inscripţiune.

După calitatea petreĭ din care este tăiat, după arta cu care este lucrat şi după posiţiunea maiestósă, pe care a fost aşeḑat, acest obelisc se vede că a fost ridicat pe tumulul unuĭ vechiŭ şi avut domnitoriŭ din acestă regiune, séŭ că a fost destinat sĕ eterniseze memoria unui însemnat eveniment.

Asta-ḑĭ acest obelisc este rupt şi scos din basă de către căutătoriĭ de tesaure.

Înălţimea părţiĭ superióre, ce o reproducem aicĭ este de 1.09 m., lăţimea de jos a feţelor principale de 0.45 m., ér fragmentul al doilea, séŭ partea inferóră a acestuĭ monolit, este perdut.

Vechimea acestui monument, ce forméză un specimen unic între monumentele de pétră tăiată şi poleită ale Europeĭ, se reduce la timpuri fórte depărtate.

Cu tóte că granitul din care este tăiat acest obelisc, presintă o mare duritate, însă dungile sale pe unele locurĭ sunt tocite, róse de ploĭ şi de gheţurĭ. […]

Obeliscul de la Polovragĭ însă aparţine în tot casul epoceĭ preistorice a metalelor”².

***

Fragmentul lui Densușianu ascunde o capcană. Primul paragraf face trimitere prin nota de subsol la ”Raportul” lui T. Antonescu. De aici, mulți urechiști au dedus că și continuarea este extrasă din același raport. De exemplu iată ce scrie Andrei Popete Pătrașcu pe verticalonline.ro:

”Acelaşi Teoharie Antonescu publica în «Buletinul oficial al Ministerului Instrucţiunii Publice» din anul 1897 şi date despre un obelisc de granit descoperit pe vârful dealului situat deasupra Mănăstirii Polovragi, pe malul stâng al Olteţului, despre care Nicolae Densuşianu scria că reprezintă «un fragment al unui monument arhaic, unic în felul său între monumentele preistorice ale Europei, ce le cunoaştem până azi»³.

Fără doar și poate, Popete se înșeală: cititorii pot verifica cu ușurință⁴. Nici Antonescu, nici Al. Ștefulescu⁵ și probabil nici nimeni nu menționează în prealabil obeliscul cu pricina. El pare a fi descoperit la fața locului de N. Densușianu – ”am adunat noi înşine numerose fragmente de olăriă neolitică” – și tindem să credem că desenul care însoțește descrierea (datat 1902) îi aparține.

Obeliscul de la Polovragi: nimeni nu știe unde mai este astăzi, după cum nimeni nu știe dacă o fi existat vreodată. Putem să îl credem pe N. Densușianu pe cuvânt. Sau nu!

Singura rezolvare ar putea veni dintr-o cercetare de bibliotecă și arhivă: s-ar putea descoperi documente inedite chiar și în Fondul Densușianu de la BAR. Dar cine să caute…

Până una-alta, ne mulțumim cu succedanee de dată recentă, cum este acest desen realizat de proiectanta Cristina Popescu (IPROMET) și aflat în Arhiva documentară Silviu N. Dragomir:

Același desen și în ipostaza reproducerii prin fotografierea după original, des uzitată de autorul menționat mai sus:

Deși elegant din punct de vedere estetic, este mai degrabă o ”fabricațiune” care nu ține cont de realitate, ci o imaginează. După cum și includerea obeliscului de la Polovragi în categoria columnelor, tot de fantezia debordantă ține. Și apropo, e din Gorj, nu din Vâlcea⁶…

Note: ¹Aici Densușianu operează o notă de subsol, cu trimitere la ”Raportul” lui Teoharie Antonescu: ”¹⁾Conferesce Buletinul oficial al Mionisteruluĭ instrucțiuniĭ publice. An. 1897, p. 1121”; ²N. Densușianu – ”Dacia preistorică”, IGA Carol Göbl, București 1913, pg. 461-462; ⁵A se vedea în acest sens Al. Ștefulescu – ”Gorjul pitoresc”, Tg. Jiu, 1904; ⁶În ”Mistere” (Ed. Enmar, București, 1998, pg. 63), Dragomir menționează ”«Columna de la Polovragi» (Vâlcea)”. Fără comentarii!