Megaliți & microlițiTeohari Antonescu

În anul 1897, arheologul Teoharie Antonescu publică în ”Buletinul Oficial al Ministerului Instrucțiunii Publice şi al Cultelor” un interesant ”Raport” pe care îl redăm în întregime. Adesea citat la a doua sau a treia mână pe filiera Nicolae Densușianu, fără a fi cunoscut în mod direct, acest ”Raport” este principala sursă pentru o serie de enigme megalitice gorjene:

 

Teohari Antonescu

 

Direcțiunea înveţămîntulul secundar şi superior

 

RAPORTUL

D-lui profesor universitar Teohari Antonescu, privitor la cercetarea locuinţelor preistorice din judeţul Gorj.

 

Domnule Ministru,

Însărcinat din ordinul d-vóstră cu cerce­tarea unora din locuinţele preistorice din judeţul Gorj, am onóre a aduce la înalta d-vóstră cunoscinţă, cele ce urméză:

În afară de rĕmăşiţele romane, carĭ trebuesc să fie numeróse în acest judeţ, odată ce fac parte din ţinuturile cucerite maĭ de țimpuriŭ de Romanĭ şi maĭ în directă comunicaţie cu platoul Transilvanieĭ, centrul Dacieĭ romane, Gorjul ne presintă şi urme fórte bogate de staţiunĭ preistorice, a căror vechime trece dincolo de al treilea mileniŭ înainte de Era nóstră. În primul rînd atenţia mea trebuia să fie atrasă de comunicaţia d-luĭ Rola Piecarski, un om de adevĕrat temperament sciinţific, comunicaţie făcută asupra existenţeĭ monumentuluĭ dolmenic din Schela. Aceste monumente misterióse, a căror vechime se întinde pe un spaţiu de câte-va miĭ de anĭ, căcĭ ele aŭ fost construite în tot lungul perioadeĭ de piatră lustruită şi de bronz, aŭ rĕmas pînă în present necu­noscută pe teritoriul nostru românesc, cu tóte că Cesar Bolliac descrisese, cu multe amănunte, un asemenea dolmen de pe mun­tele Lespeḑĭ, în judeţul Dâmboviţa. Am fost în localitate chiar şi am constatat existenţa unor şirurĭ de pietre înfipte în pămînt şi rînduite în forma aşa numitelor aliniamente din Bretagne, în Franţa; avem, adică, un rînd de pietre puse la egală distanţă una de altă şi formând un dreptunghiŭ regulat, care la rîndul sĕŭ închide un şir de treĭ rotocóle concentrice de piatră de aceiaşi mărime ca şi cele din dreptunghiul exterior şi tot la aceiaşĭ adîncime înfipte în pămînt. Aceste steiuri de piatră pórtă la ţĕraniĭ din localitate numirea de «morminte» şi fanta­sia populară locală, scie să ne povestéscă multe lucrurĭ despre un neam de ómeni, zis al Haraburenilor, carĭ masacraţĭ de către Turcĭ până la unul aŭ fost îngropaţĭ în aceste morminte straniĭ. După arătările să­păturilor întreprinse maĭ înainte de venirea mea, subt aceste pĭetre se găsesce de regulă un strat subţire de cenuşe amestecată cu hîrburĭ de óle şi resturĭ de cărbunĭ şi obiecte de piatră, dintre carĭ unul în formă de ciocan se află în museul gimnasiului din Tîrgu-Jiŭ. După tóte probabilităţile acest şir de pietre este ridicat în aceiaşĭ periódă când muntele Govniţeluluĭ, care se află în apropiere, slujia drept cetate întărită locuitorilor din acésta parte a țărĭĭ, căci cioburile desgropate de mine pe vîrful dealuluĭ sunt perfect aceleașĭ și contemporane deci cu cele aflate sub steiurile de piatră.

Cum acéstă localitate nu poate fi explorată sciințificește de cât numaĭ avênd mijlóce marĭ bănescĭ la îndemână, am trecut atuncĭ, conform arătărilor ingineruluĭ-şef al judeţuluĭ, d-l Diaconovicĭ, la localitatea zisă Vîrţ. Aicĭ, după spusele preotuluĭ local și învĕţătoruluĭ și celor maĭ bătrînĭ din sat, există o măgură uriaşă, numită Cióca cu banĭ. Numirea acesteĭ măgurĭ se trage din mul­ţimea monetelor şi obiectelor de metal desgropate atât în vîrful, cât maĭ ales pe pólole déluluĭ. De şi n`am isbutit să vĕd eŭ însu-mĭ unele din aceste obiecte, totuşĭ după ară­tările localnicilor, nu maĭ încape nicĭ o îndoială că avem înainte o locuinţă preisto­rică, din epoca de bronz. Ciocane de bronz, saŭ chilomurĭ găurite, precum se numesc asemenĭ unelte în părţile loculuĭ, colane şi brăţărĭ învîrtite, fibule şi cuţite, precum şi săgeţĭ în diferite mărimĭ şi forme, aŭ fost desgropate şi împrăştiate în diferite părţĭ ale judeţului. Dacă aş fi avut timpul şi pu­terea necesară, aş fi putut urmări de sigur pas cu pas călătoria acestor unelte şi prin urmare aş fi isbutit să precisez şi maĭ mult data acesteĭ localităţĭ interesante. Sigur rĕ­mâne faptul însă, că acéstă măgură zisă, Cióca cu banĭ, este o staţiune de bronz şi de acésta daŭ dovadă neîndoiósă hîrburile de lut culese de mine pe panta colineĭ, hîrburĭ carĭ prin technica şi desemnurile ce le pórtă, trebuesc neapĕrat puse în acéstă periódă. Din nenorocire, acéstă staţiune este menită să dispară cu desăvîrşire, de nu s’ar lua mă­surĭ energice de apĕrare contra celor ce scobesc pămîntul după comorĭ, carĭ distrug măgura prin săpăturile lor nechibzuite.

După indicațiile aceluiaş inginer Aurel Diaconovicĭ, a căruĭ sîrguinţă şi inteligenţă în cercetarea urmelor de lăcaşurĭ vechĭ istorice n’aș putea să le laud în destul, Domnule Ministru, am observat maĭ de aprópe o cetate ḑisă din Délul Muieriĭ, de la satul Logresciĭ Birnicĭ mai sus. Acest vîrf de munte, care domină întréga colină de munţĭ din Carpaţĭ şi pînă în valea din împrejurimile Târgu-Jiuluĭ, are pe partea cea maĭ înaltă a sa rămăşiţe de zidurĭ împrejmuitóre, cu un circuit de 250 metri, pe când diametrul cel maĭ mare de la Nord la Sud al acestuĭ cerc, ajunge până la 85m. Aicĭ, avênd la îndemână câţĭ-va pădurarĭ, am procedat maĭ sistematic, trăgênd câte un şanţ în curmezișul ziduluĭ de incintă şi în interiorul cetăţiĭ. Datele culese, slabe totuşĭ din pricina insuficienţiĭ de mijlóce, îmĭ permit a susţine, că ne aflăm şi aicĭ în faţa uneĭ staţi­unĭ preistorice, fără escluderea ideiĭ însă de a fi fost populată cetatea şi pe timpul administraţiunĭi romane. Şi cu atât mai mult sunt întărit în acéstă presupunere cu cât ceva maĭ la vale de satul Logrescĭ, adică în raza satului Tîndelescĭ, am descoperit urme evidente de locuinţe romane. Olăria pe care o posed scósă de pe vâlceaua Lu­puluĭ, localitate în préjma satului Tîndălescĭ, este curată şí bine arsă, aşa precum se obişnuia în epoca romană în Dacia. Tot aicĭ am dat şi peste o măgură de formă conică, cu basă de 12-13m si înălţimea de 5-6m, clădită din sigă, un soiŭ de pămînt clisos şi argilos cu un înveliş de humă galbină ordinară pe d’asupra. Acest gurgumeiŭ pórtă numele de «Comora Jidovilor» şi multe motive mĕ fac să cred, că avem şi aicĭ un gurgan care sluja odinióră drept mormîntul vre-unuĭ şef de clase sau vre-uneĭ familiĭ maĭ însemnate, precum se întîmplă casul ades cu movilele din Sudul Rusieĭ. În acéstă vale s’aŭ mai găsit obiecte diferite de bronz, un fel de cerceĭ cu tórtă şi mărgeane încrustate pe dînşiĭ, chilomurĭ de acelaş metal, precum mi-aŭ spus localniciĭ.

Cel maĭ important însă din resultatele dobîndite de mine în acéstă misiune archeologică, a fost descoperirea staţiunii de bronz de la Polovragĭ. Meritul acesteĭ descoperirĭ revine d-luĭ Moisil, directorul Gimnasiuluĭ din Târgu-Jiŭ; de altminterĭ d-sa împreună cu d-l Piecarski aŭ facut cercetărĭ repeţite și înavuţit museul din oraş cu multe hîr­burĭ culese de pe podişul de la spatele mă­năstiriĭ Polovracĭ. Pe o parte şi pe alta a malurilor rîuluĭ Oltet se înaltă uriaş douĕ stîncĭ fórte abrupte în partea din spre gârlă şi cu o pantă maĭ uşora din spre Răsărit. Pe o muche a munteluĭ din stînga, cum privim în mersul apeĭ, stă o cetate împrejurată cu ziduri de piatră se pare, destul de puternice însă ca urmele lor să se vadă fórte bine de pe vîrful munţilor din apropiere. Acésta cetate de pe care se destinde privind în josul Olteţului o panoramă din cele mai încântătóre, domină nu numaĭ munţiĭ din apropiere, dar însuşĭ defileul întreg care pune în legătură linia de drum din sus, din spre Ardeal, cu valea rîuluĭ Olteţu. Forma sa şi posiţiunea şi felul clădiriĭ zidurilor, dă o dovadă puternică de virtutea şi priceperea strategică a acelor popóre, carĭ aŭ precedat pe Romanĭ în părţile loculuĭ. Mai sus de acéstă cetate, de care nu se desparte de cât printr’o că[ra]re nu tocmaĭ anevoios de urcat, se află o muche de munte şi maĭ înaltă, fórte prăpastiósă în spre partea de Sud şi Vest, căcĭ peretele stîncos se ridică perpendicular pe suprafaţa apeĭ pînă la 400m, maĭ uşor înclinată spre Nord şi Est, cu împrejmuire totuşĭ şi de acéstă parte făcută cu un şanţ adînc. Pe acéstă muche se află o încăpere rotundă, săpată în chip firesc în stîncă şi căruia ţĕranii îĭ dic «Oborul Jidovilor». Am săpat puţin la pórta de intrare a acestuĭ ţarc rotund, precum şi în interiorul rotondeĭ, însă tóte cercetările mele aŭ fost zadarnice, căcĭ resturĭ de cultură omenéscă n’am găsit. Din fericire însă, urcându-mĕ pe culmea munteluĭ, am descoperit un șir de pietre rotunde, aruncate fără ordine pe podişul munteluĭ, un semn că aŭ fost smulse din locul lor. Aceste pietre croite dintr’o piatră care nu se găsesce nicăerĭ, nicĭ munte, nicĭ prin localităţile dimprejur, şi nicĭ maĭ departe, prin forma şi prin mări­mea lor, unele ajung până la un metru şi maĭ bine lungime, aŭ fost puse într’o or­dine hotărîtă şi nicĭ un motiv nu mĕ împedică să cred că aicĭ mĕ aflu înaintea unui monument cu caracterele propriĭ misterióselor dolmene. Şi maĭ interesant încă, am pus ómeniĭ aduşĭ să sape şi am găsit în realitate resturĭ de óse, amestecate cu cui­burĭ micĭ de lut, puse pe un strat de cenuşe şi cărbunĭ destul de gros. Prin urmare, nu maĭ încăpea nicĭ o îndoială, clădirea nóstră era un monument funerar. Cum însă aceste monumente nu apar singure, ci tot­deauna întovărăşite de altele maĭ mĕrunte, am cercetat pe panta munteluĭ şi tocmaĭ lângă buza prăpăstieĭ, am găsit resturile unuĭ schelet întovărăşit de cioburĭ de lut şi de piatră. Cum însă rĕmăşiţele osemin­telor s’aŭ distrus în mare parte, a trebuit în săpăturile mele să caut cu multă luare aminte modul de îngropare al mortuluĭ, maĭ mult chiar de cât obiectele puse în grópă. Spre mirarea mea, am găsit că mortul a fost îngropat perpedicular, adecă în atitudinea pe care ar avea-o un om stând jos pe pămînt și rezmându-șĭ bărbia pe genuchĭ, pe când mânile probabil i-au fost legate împrejurul capului. Acest mod de îngropare ne dă o întrégă lume de presupunerĭ asupra cultureĭ pe de o parte a popórelor de odinióră în părţile loculuĭ, cât pe de altă parte şi asupra vechimeĭ lor pe pămînt. O cercetare amănunţită şi sistematică se im­pune necesar pentru ca o necropolă de așa vechime şi importanță să dea tot ce póte da pentru sciinţa archeologieĭ preistorice generale. Interesul meŭ însă pentru acéstă staţiune a crescut şi maĭ mult, când am constatat că şi în vale de tot, chiar în apropiere de mănăstirea actuală de la Polovragĭ, se găsesc rĕmăşiţe de obiecte de lut şi de piatră, carĭ, de şi ca technică ceva maĭ nouĭ de cât cele de pe cetate şi din necropolă, sunt totuşĭ fórte vechĭ. Tot aci în fine, am avut norocul să găsesc şi să ţiŭ în păstrarea mea un fragment de vas de bronz, care ne dovedesce că acéstă staţiune a rĕmas locuită şi în perióda de bronz. Nu maĭ insist asupra faptuluĭ că, după arătă­rile ţĕranilor localĭ, carĭ în asemenea pri­vinţă merită tótă încrederea, s’aŭ găsit şi obiecte lucrate în bronz. Cu alte cuvinte, avem la Polovragĭ o staţiune care a fost locuită neîntrerupt pe un spaţiŭ de timp de câte-va miĭ de anĭ înainte de Christos. Spiritul lacom după banĭ al ţĕranilor face ca mare parte din aceste rĕmăşiţe preisto­rice de aşa importanţă, să dispară încet, încet, fie asvîrlite şi risipite în prăpastia din préjmă, fie sparte cu înverşunare, din care causă aş fi de părere, Domnule Mi­nistru, ca acéstă staţiune să fie declarată la timp de monument istoric şi prin urmare dată în paza unor ómenĭ carĭ să împedice distrugerea acestor rĕmăşiţe străvechĭ.

Căutând maĭ departe în valea rîului Galben, ceva maĭ la vest de rîul Olteț, acolo unde se află peștera cea mare numită Baia de Fer, am găsit la intrarea chiar a grópeĭ, o sumă de cioburĭ de lut, lucrate cu o artă cu desăvîrşire rudimentară. Judecând după acest fapt, precum şi după descoperirea de oseminte de animale diluvice, aş fi înclinat, Domnule Ministru, să cred că acéstă locuinţă póte fi socotită printre cele mai vechĭ din câte se află la noĭ în ţară. Spre fundul văiĭ rîuluĭ Galben, în părţile sălbatice ale munţilor, ţăraniĭ mi-aŭ spus că se află câte-va măgurĭ înalte de pămînt şi în care se găsesc hîrburĭ de lut gróse, un semn că acéstă localitate a rĕmas să fie locuită și maĭ tîrziŭ, în epoca de piatră lustruită.

Trecênd, în fine, în valea rîuluĭ Gilortu, ḑisă Novacĭ, am putea de asemenĭ descoperi resturĭ de cetăţĭ vechĭ şi de morminte, dacă luăm în considerare resturile de zidurĭ și urme de şanţurĭ din părţile loculuĭ şi maĭ cu sémă spusele sătenilor carĭ povestesc multe asupra diposiţiuniĭ misterióse a uneĭ cetăţĭ marĭ locuită odinióră de uriaşĭ.

Aş putea să urmez maĭ departe cu ex­punerea cercetărilor mele în acest ţinut al Gorjuluĭ, dar din cele spuse cred, Domnule Ministru, că vĕ veţĭ fi făcut o ideie clară de câtă absolută importanţă presintă pentru studiul trecutuluĭ nostru urmărirea atentă a acestor lucrărĭ pregătitóre. O idee gene­rală totuşĭ pare că se desprinde din aceste cercetărĭ începute:

Observând cursul apelor carĭ isvorĕsc din munţĭ, cursurĭ perpendiculare pe şirul Carpaţilor şi paralele între dînsele, tóte aceste rîurĭ la părăsirea definitivă a părţilor sălbatice din munţĭ şi intrarea lor în spre văile maĭ largĭ din regiunea délurilor, aŭ fost pretutindenĭ, în ce privesce judeţul Gorj cel puţin, locuite la pórta de intrare a defileuluĭ în spre munţĭ; acest lucru se vede la Polovragiĭ, se repetă în acelaşĭ chip la Baia de fier, la Novacĭ, la Schelea, la mănăstirea Tismana etc., tóte locaşurĭ preistorice așeḑate pe muchiile munţilor ce domină intrările defileelor. Acéstă temere de a locui în vale, departe de vîrfurile inaccesibile de munți,  este un indiciŭ important pentru cunóscerea exactă a spirituluĭ populaţiunilor prei­storice din Gorj şi pentru viaţa frămîntată și nesigură a locuitorilor, carî nu îndrăsniaŭ să se deslipéscă de gâtlejurile munţilor și să se cobóre la vale.

Aceste fiind Domnule Ministru, observările culese de mine în faţa locaşurilor preistorice de maĭ sus, îmĭ iaŭ permisiunea de a cere intervenţia energică a d-vóstră pentru ca rămăşiţele cel puţin de la Polovragi să fie maĭ bine păstrate şi puse la adăpostul lăcomieĭ ţăranilor, carĭ ruinéză maĭ rĕŭ de cât timpul şi rismiriţele aceste resturĭ scumpe pentru cunóscerea trecutuluĭ nostru naţional.

Primiţĭ, vĕ rog, Domnule Ministru, asigurarea distinseĭ mele consideraţiunĭ.

 Teohari Antonescu”.

 

 

  • Teohari Antonescu
    Fantome megalitice în Gorj (I) – La început a fost… Raportul
    by
    În anul 1897, arheologul Teoharie Antonescu publică în ”Buletinul Oficial al Ministerului Instrucțiunii Publice şi...
  • Obeliscul de la Polovragi 2
    Fantome megalitice în Gorj (II) – Obeliscul de la Polovragi
    by
    Un ”hit” preluat de majoritatea pe filiera lui Nicolae Densușianu, Obeliscul de la Polovragi este...
  • Fantome megalitice în Gorj (III) – ”Monumente Megalitice în Oltenia”
    by
    Continuăm serialul nostru cu un articol publicat în 1923 în ”Arhivele Olteniei”. Este mai mult...