Florin Gheorghiţă – Portretul “farfuristului” la bătrâneţe (II)

De câteva zile este pe piaţă, proaspăt ieşită din rotativa tiparului, noua noastră carte: ”România enigmatică şi insolită. 1001 de enigme ale României” vol. II, Ed. Triumf, 2014. Autori: Musceleanu Vlad-Ionuţ şi Emil Străinu.

Nu amintesc această carte ca să mă laud (puteam foarte bine să o fac cu celelalte două, deja apărute). Cine mă cunoaşte ştie şi că refuz să semnez autografe (deoarece îmi ştiu lungul nasului şi că nu m-am crezut sau prezentat vreodată, cuiva, ca scriitor) şi multe altele.

Cartea trebuia să cuprindă replica noastră dată ”periculosului” Florin Gheorghiţă din Iaşi. Din păcate, în procesul de editare, unele fragmente au fost scoase intenţionat. Dr. Gen. Emil Străinu a crezut că această poziţie generoasă faţă de numitul F.G. o să-i dea acestuia gânduri şi sentimente mai bune. Ceea ce n-a înţeles generalul este că respectivele scrisori nu ne privesc numai pe noi. Fragmente din conţinutul lor se referă la amănunte inedite ale unor cazuri controversate şi nu trebuie să rămână ”la sertar”. Şi tocmai de aceea ele trebuie să fie cunoscute de public!

Prezentăm, în premieră, secţiunile ”lipsă”: cititorii vor putea înţelege din ele, în funcţie de răbdarea de a le parcurge şi de a le înţelege în litera şi spiritul lor, multe!

Bloc A ”Introducere cu o cronologie aleatoare. Reacţia lui Florin Gheorghiţă¹ nu numai că părea, dar şi era disproporţionată. Ca licenţiat în sociologie-psihologie, cu studii postuniversitare în psihologia militară, tânărul ştia că o reacţie disproporţionată semnalizează de obicei o motivaţie diferită. Şi credea că Florin Gheorghiţa a fost deranjat de cu totul alt fragment din respectiva carte.

Manuscrisul original al cărţii fost corectat în trei secvenţe. Prima corectură a făcut-o tânărul, a doua bătrânul înţelept şi a treia (supervizarea finală) strategul militar. Fragmentul incriminat a trecut de toate trei corecturile, nefiind editată o literă. Bătrânul a atras însă atenţia asupra altui fragment, care l-a vrut scos cu tot dinadinsul. Şi militarul a fost de părere că ar fi de preferat fără. A rămas în final doar pentru că a fost acceptat argumentul celui tânăr: «Lăsaţi-l domnule, că are şi el scopul său. De obicei şobolanii ronţăie pe întuneric, nu-i vezi, nu-i prinzi, dar cum simt pericolul, încep să se agite. Lăsaţi-l să vedem cine începe să se agite!».

Poate doar întâmplarea a făcut ca Florin Gheorghiţă să se precipite într-atâta. Sau poate că tânărul nostru a avut dreptate şi metoda a dat rezultate. În orice caz, îi lăsăm lui Gheorghiţă plăcerea să puncteze explicit acel fragment şi implicit să-şi accepte vinovăţia.

Notă: ¹Printr-o misivă trimisă de la Iaşi, datată 29.05.2014, Florin Gheorghiţă a înaintat Editurii Triumf o «sesizare preprocedurală», prealabilă intentării acţiunii juridice în contra ei. Domnia sa a fost deranjat, aparent, de «includerea sa în categoria amatorism», pe care «o consideră incorectă şi chiar insultătoare». Nişte autori serioşi şi o editură serioasă nu schimbă niciodată parcursul unei lucrări pentru a da răspunsuri sau explicaţii unor persoane, mai mult sau mai puţin închipuite, puse în mod nejustificat pe harţă. Răspunsul nostru pentru Florin Gheorghiţă, se află la sfârşitul cărţii, acolo unde îi este locul!”.

Bloc B ”Răspunsul nostru Domnului Gheorghiţă Florin, din Iaşi

Motto: «Aceşti bandiţi sunt într-adevăr ticăloşi. Chiar şi Dumnezeu este cu ei»

Printr-o misivă trimisă de la Iaşi, datată 29.05.2014, Florin Gheorghiţă a înaintat Editurii Triumf o «sesizare preprocedurală», prealabilă intentării acţiunii juridice în contra ei. Domnia sa a fost deranjat (cel puţin aparent), de fragmentul de mai jos, şi de «includerea sa în categoria amatorism», pe care «o consideră incorectă şi chiar insultătoare»:

«Aiud (M, jud. AB) – Obiectul de la Aiud a fost descoperit (în 1970-3) întâmplător în timpul lucrului la o carieră de nisip din localitate, pe malul râului Mureș, la o adâncime aproximată la 10 metri. Muncitorii au predat muzeului din Aiud ”trei bulgări compacți de nisip”, care, în urma îndepărtării ”crustei” au dat la iveală obiectul metalic și oase fosile de rinocer lânos. Pe baza unei bănuite stratigrafii (niciodată efectuată de arheologi profesioniști), a unor analize de laborator neconcludente (de vreme ce prezintă variații semnificative de compoziție) și ”aspectului” stratului de oxid, Florin Gheorghiță a avansat în 1983 ipoteza vechimii imense și originii extraterestre a ”tălpicii de aterizare”. Ceea ce nouă ni se pare extrem de semnificativ pentru amatorismul unora este că detaliile descoperirii și istoricul manipulărilor ulterioare (de exemplu implicarea lui N. Vlassa) lipsesc cu desăvârșire în scrierile lor. Oficial, aluminiul a fost produs prima oară în laborator în anul 1825 și industrial în anul 1883. Obiectul se află expus la Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei din Cluj»¹.

Ne întristează faptul că dl. Florin Gheorghiţă pierde timp preţios cu noi, văduvindu-şi publicul de apariţia mai grabnică a noii cărţi «cu tente scientizate» la care lucrează. Ne mâhneşte că ne pierde şi nouă timpul cu misive incontinente². Ne obligă totuşi să-i oferim un scurt răspuns.

În primul rând, formularea noastră era generală, se referea la mai multe persoane, nu doar (sau mai bine zis nu expres) la Florin Gheorghiţă, care pare să nu sesizeze că «unora» şi «lor» se referă la mai mulţi. Prezenţa numelui dumnealui se justifica prin faptul de a fi prezentat primul cazul public (după ce în prealabil defrişase subiectul în limita posibilităţilor epocii). Însă cei care i-au urmat nu au adus noutăţi semnificative, astfel ajungându-se să fie repetate la infinit informaţii lacunare vechi de zeci de ani. Tema nu este nici proprietatea lui Florin Gheorghiţă, nici dreptul său exclusiv, deşi pare a o considera astfel. Tocmai prezenţa lui N. Vlassa în scrierile sale îl scoate pe corespondatar din ecuaţia ”amatorismului” (o victorie, ce-i drept, a la Pirus). Ce putem spune: Fudulia nu prea face casă bună cu omul înţelept şi de obicei vine însoţită şi de alte trăsături de personalitate.

Scrisoarea d-lui Gheorghiţă este, şi ca formă şi ca fond, aiuritoare. Dacă este citită cu atenţie ea confirmă toate afirmaţiile noastre (detaliile descoperirii necunoscute, lipsa stratigrafiei, analize de laborator contradictorii şi în consecinţă neconcludente). Este fascinant cum Domnia sa pare a se auto-acuza într-o adresă oficială, care-l situează (doar aparent) în rolul de acuzator. Ştiţi vorba ceea: «Când Dumnezeu vrea să piardă pe cineva, îi ia mai întâi minţile». Preferăm să prezentăm misiva in extenso, fără a-i face o analiză suplimentară: cititorii noştri (la fel de inteligenţi ca şi noi, pentru a relua o formulă consacrată) vor sesiza cu uşurinţă despre ce e vorba de fapt şi de partea cui este dreptatea.

Recunoaştem că nu ştim cum să interpretăm corespondenţa ieşeanului: el pare să fi încurcat şi epoca şi adresa. După câte ştim noi, anii stalinismului în România, când orice inepţie scrisă pe o foaie soioasă ruptă dintr-un ziar de provincie de un înfierbântat bântuit de închipuiri, trimitea oameni nevinovaţi la zeci de ani de închisoare «administrativă»³, sunt demult apuse. De altfel, la adresa: str. Radu Vodă, nr.22, este sediul Editurii Triumf, nu cutia poştală la care Departamentul Securităţii Statului primeşte delaţiuni. Dar credem că aceastea le ştie prea bine. Dacă este vorba de o glumă, este fără doar şi poate o glumă proastă; dacă intenţionează ceva serios, sperăm să revină cu o formulare seriosă (şi, dacă este posibil, corectă din punct de vedere gramatical şi ideatic). Mai mult din respect pentru vârsta persoanei decât pentru persoana în cauză, nu insistăm mai mult decât este cazul.

Noi ne ştim cu sufletul şi conştiinţa curată. Am documentat mai mult decât necesar subiectul (la Aiud, la Cluj; am solicitat informaţii şi opinia unor persoane competente – istorici, arheologi, monografi, arhivişti) şi am prezentat cititorilor situaţia adusă la zi, reală şi verificabilă. Este posibil ca dl. Gheorghiţă să confunde persoanele, stilurile de lucru şi capacităţile de reacţie, cunoscându-l mai bine doar pe Dan Corneliu Brăneanu.

Nu ne sperie ameninţările nimănui, ştiind că «Fericiţi sunt cei prigoniţi pentru dreptate» (Matei 5:10).

Note: ¹Dan Brăneanu, Emil Străinu, Vlad-Ionuţ Musceleanu – «România enigmatică şi insolită», vol. I, Ed. Triumf, Bucureşti, 2014; ²În sensul de «lipsite de moderație» şi «vorbă multă și inutilă»; ³Închisoare «administrativă» însemna încarcerarea fără proces, pe o perioadă adesea nedeterminată, fără înştiinţarea familiei deţinutului. Majoritatea celor condamnaţi astfel erau fără de vină şi Securitatea nu risca nici măcar deja clasicul simulacru de proces”.