Tăblițele ”de la Sinaia”

Amintim tendința de a plasa faptele în contextul istoric doar atunci când și în măsura în care el convine propriilor dezvoltări. E formularea aleasă de noi pentru a ocoli pomenirea fie a ignoranței, fie a amneziei voluntare.

Există un scenariu potrivit căruia regele Carol I ar fi topit piesele, ar fi făcut mulaje de plumb, le-ar fi depozitat la Castelul Peleș și comuniștii le-ar fi adus de-abia în 1948 la Muzeul Național de Antichități. Această construcție de inspirație securistică și largă respirație anti-monarhică s-a alimentat din declarațiile șovăielnice ale lui Dan Romalo, discutate anterior (la un moment dat el plasează limita superioră a fotografierii în 1948).

Deși nu credem să-i aparțină, Dumitru Manolache o creditează în scop publicistic, aducând și unele argumente. Conform lui, după abdicarea Regelui Mihai I (30.12.1947 – 03.01.1948) și urmare a Decretului 164/5.01.19481 s-au înființat comisii de inventarieire a bunurilor de la Peleș (care își încep lucrul la 18.01.1948  și continuă până în vara aceluiași an). Cum Ion Nestor a avut un rol minor în comisia de ”Medalii”, cumva plăcile, aflate la Peleș, au ajuns în acel an în depozitele MNA.

Varianta ar rezolva dilema directoratului2 lui Nestor, amintit în scrisoarea Mariei Golescu. Doar că opinenții ignoră la modul absolut realitățile epocii:

1947 aduce ”cinci mari campanii de arestări pe motive politice3, dizolvarea PNȚ, autodizolvarea PNL, subordonarea presei și destructurarea societății civile:

Dacă subordonarea ideologică a presei şi controlul asupra manifestărilor şi întrunirilor publice s-au realizat în contextul funcţionării Convenţiei de Armistiţiu, respectiv a acţiunilor de intimidare coordonate de către autorităţile comuniste, din prima jumătate a anului 1947 a început şi procesul de eliminare a nucleelor instituţionale, asociative, care nu se puteau încadra în noua ordine politico-ideologică4.

La 14 iulie are loc arestarea fruntașilor țărăniști sub acuzare de ”încercare de fugă într-o țară străină” în ceea ce se va numi ”Afacerea Tămădău” sau, mai explicit ”capcana” sau  ”înscenarea” de la Tămădău. Urmarea? Liderii sunt arestați, iar la sfârșitul lunii are loc  dizolvarea PNȚ și a tuturor organizațiilor asociate.

În septembrie, Mihai Roller își publică funestul manual ideologic, ”Istoria României; manual unic pentru clasa a VIII-a secundară” (Editura de Stat,  București, 1947). Supranumit în epocă ”noul proprietar al istoriei”, Roller marca anexarea istoriei la efortul de propagandă marxist-leninistă.

Pe 26 octombrie începe așa-zisul proces ”de complot şi înaltă trădare”, în fapt o simplă înscenare juridică cu verdict prestabilit. Sentința se dă pe 11 noiembrie. Fără a intra în detalii inutile, Iuliu Maniu Iuliu, 75 de ani, este condamnat la ”9 pedepse, însumând 104 ani de închisoare, plus de două ori muncă silnică pe viaţă”.

Noiembrie 1947 aduce autodizolvarea PNL-ului tradițional, Aripa Brătianu.

Penultima zi a anului este marcată de abdicarea forțată a Regelui Mihai I și instaurarea totală a regimului comunist.

Trebuie să-ți fi fugit boii de-acasă și să-ți fi zburat țiglele de pe casă ca să poți crede/ presupune / spera că în acest crescendo al terorii, cuiva îi păsa de ”chestiunea falsurilor din Rusia meridională și din Balcani, care se infiltrau până la noi5. Repetăm pentru întărire: ”falsurilor din Rusia”. Asta în situația în care atât Nestor cât și Golescu se întâlneau periodic cu ofițerul britanic Eric Tappe, ceea ce-i va aduce Mariei ani grei de temniță.

Este adevărat că Nestor a făcut parte din acea comisie de inventariere a medaliilor, dar rolul său a fost minor. Se uită convenabil că el avea propriile tinichele politice6 și rațiunea (prevederea) nu l-ar fi împins la riscante ”jocuri de societate”. De altfel, unde ar mai fi putut Maria Golescu să publice ceva? E o glumă cu accente sinistre: nu mai avea unde.

Și pentru ca absurdul să fie complet, suntem îndemnați să credem că în primele luni ale anului 1948, Dan Romalo fotografia tăblițe de plumb (= activități recreativ-culturale), deși avea de pregătit de lucrarea de diplomă și susținerea examenului de licență din vara aceluiași an. El aparținând burghezo-moșierimii. Da, pare foarte probabil.

Vorbeam la început de ignoranță sau amnezie voluntară. Dar poate că este și negaționism. În România faci pușcărie dacă negi Holocaustul, dar dacă mănânci rahat comunistoid nimeni nu-ți face nimic. Ba chiar poți primi respect și sprijin popular! (Nu ne referim la dl. Manolache; el doar a vrut să adauge o notă de senzațional unei cărți care inaugura o editură, ”Dacica”. Ideile le-a preluat de la alții. Ar fi mai sănătos ca unii să-i mai lase-n plata Domnului pe dacii de acum 2000 de ani și să revadă istoria recentă.)

 

Note: 1Publicat în ”Monitorul Oficial” 7.01.1948; 2La 19 septembrie 1947, Ion Nestor devine noul director al celor două secţiuni (preistorie şi arheologie antică, clasică şi medievală), respectiv noul director al M.N.A., post ce avea să-l ocupe timp de 4 ani, până în anul 1951, când este schimbat din funcţie, rămânând şef de sectie și consilier”, Aurora-Emilia Apostu – ”Ion Nistor (1905-1974)”, în ”Cronica Vrancei” II/2001, pg. 326-7; 3Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România – ”Raport Final”, București, 2006, pg. 133; 4Ibidem, pg. 136; 5Dan Romalo – ”Cronica getă apocrifă pe plăci de plumb?”, Ed. Alcor, București, 2005, pg. 295-300, vezi; 6Ioan Opriș – ”Istoricii și Securitatea”, Ed. Enciclopedică, București, 2004, cap. ”Ion Nestor – arheologul total și renunțările sale” (pg. 21-150), cât și variatele referiri din textul cărții. În cadrul înfierărilor ce par s-o caracterizeze, Isabela Vasiliu-Scraba îl confundă grosolan pe Ion Nestor cu Ion Nistor, dar și pe scriitorul Tudor Opriș cu Opriș generalul de la SPP, vezi.