Oborul Jidovilor – O incintă megalitică? (II)

În articolul ”Oborul Jidovilor”¹, echipa de teren a revistei ”Lumea misterelor” (surprinzător, exista și așa ceva!) consemnează două surse locale.

Profesorul de istorie-filozofie Nicoloe Simionescu (a nu se confunda cu medicul academician):

”Şi pentru că orice legendă are în ea un crâmpei de adevăr, iată alte atestări privitoare la prezenţa acestor giganţi, în cu totul altă zonă, în Munţii Căpăţânii şi Parângului. Interlocutorul nostru, dl profesor de istorie-filozofie Nicoloe Simionescu, locuitor al comunei Polovragi, judeţul Gorj, ne-a spus, în ziua de 30 martie 2005, următoarele lucruri pe care le găsim şi în lucrarea domniei sale Polovragi. Monografie: «Jidovii sunt uriaşii care, cu un picior în Parâng şi cu celălalt pe Căpăţânii, se adăpau din apa Olteţului. Ei şi-au construit o cetate din stânci, iar în Oborul Jidovilor, o construcţie megalitică alcătuită din lespezi de piatră aşezate orizontal pe altele puse vertical, îşi adăposteau animalele la lăsarea întunericului. Când au fost atacaţi, asemenea Ciclopului lui Ulise, au prăvălit stânci din vârful muntelui peste asediatori de-au rupt în două muntele pe unde curge şi azi apa prin Cheile Olteţului»”.

Și: ”Dl Miron Păpurică, ghidul peşterii [Polo­vragi – n.n.], un excepţional cu­noscător al locurilor şi legendelor, ne-a vorbit şi dânsul de existenţa jidovilor, într-o altă variantă. «Aceştia erau nişte oameni înalţi de trei-patru metri, aduşi de daci de prin păr­ţile Bosniei-Herţegovinei, foarte blânzi, dar extrem de puternici. Ei trăiau în bună înţelegere cu stăpânii acestor locuri, pe care îi ajutau la ridicarea cetăţilor, dar şi la alte munci. Ca să nu plece noaptea prin munţi, dacii îi ţineau în locul care se numeşte Oborul Jidovilor»”.

Nu știm în ce măsură cele relatate de Nicoloe Simionescu corespund unor tradiții locale autentice. Contaminarea din sursa cultă N. Densușianu este evidentă prin menționarea referințelor la ”Odiseea”. Pe de altă parte, creațiile populare pot fi fanteziste, dar nu lipsite de o logică elementară. Cum s-ar fi putut ”rupe în două muntele” ”prăvălind stânci” într-o vale care nu exista încă, ne depășește puterea de înțelegere. Și credem că nu numai nouă!

Obiecția logicii terenului se aplică și dlui. Păpurică. Pur și simplu, ”Oborul” nu putea împiedica ”nişte oameni înalţi de trei-patru metri” ”să nu plece noaptea prin munţi”. Pentru că pur și simplu împrejmuirea – naturală sau antropică – nu este suficient de înaltă pentru a constitrui un obstacol pentru asemenea creaturi.

În ceea ce ne privește, considerăm cele două ”legende” consemnate de ”investigatorii”² ”Lumii misterelor” ca alterări grosolane de dată recentă. Le-am meționat cu titlu de inventar, dar și pentru a lustra capcanele inerente ale muncii pe teren.

Note: ¹Ionel Grama & Cristian Pompei, Gheorghe Cohal – ”Oborul Jidovilor”, în ”Lumea misterelor”, ?. Deținem articolul în facsimil, dar nu cunoaștem referințele exacte ale apariției; ²Deși trioletul chiar așa se prezenta, noi folosim titulatura de ”investigatori” la modul ironic.