Oborul Jidovilor – O incintă megalitică? (I)

Aparent, primele informații circulate despre o incintă de piatră numită popular ”Oborul Jidovilor” provin din același ”Raport” (1897) al lui Teoharie Antonescu, menționat de noi și cu alte ocazii. Spunem aparent, deoarece întotdeauna există posibilitatea ca aprofundând cercetările, să fie găsite surse și mai vechi, scăpate inițial din vedere. Și am mai avea un motiv: este posibil ca existența sa să fi fost comunicată anterior, prin răspunsurile la ”Chestionarele lui Densușianu”. Această pistă rămâne de verificat.

Iată ce consemnează Th. Antonescu, în urma vizitărioi locurilor:

”Pe o parte şi pe alta a malurilor rîuluĭ Oltet se înaltă uriaş douĕ stîncĭ fórte abrupte în partea din spre gârlă şi cu o pantă maĭ uşora din spre Răsărit. Pe o muche a munteluĭ din stînga, cum privim în mersul apeĭ, stă o cetate […] Mai sus de acéstă cetate, de care nu se desparte de cât printr’o că[ra]re nu tocmaĭ anevoios de urcat, se află o muche de munte şi maĭ înaltă, fórte prăpastiósă în spre partea de Sud şi Vest, căcĭ peretele stîncos se ridică perpendicular pe suprafaţa apeĭ pînă la 400m, maĭ uşor înclinată spre Nord şi Est, cu împrejmuire totuşĭ şi de acéstă parte făcută cu un şanţ adînc. Pe acéstă muche se află o încăpere rotundă, săpată în chip firesc în stîncă şi căruia ţĕranii îĭ dic «Oborul Jidovilor». Am săpat puţin la pórta de intrare a acestuĭ ţarc rotund, precum şi în interiorul rotondeĭ, însă tóte cercetările mele aŭ fost zadarnice, căcĭ resturĭ de cultură omenéscă n’am găsit”¹.

Amintind ”Oborul Jidovilor” în ”Gorjul Istoric și Pitoresc” (1904), Al. Ștefulescu citează copios din ”Raportul” lui Th. Antonescu, pe care-l și menționează ca sursă: ”Pe malul stîng este o cetate cu zidurĭ de peatră, maĭ sus este «Oborul Jidovilor» o încăpere săpată natural în stîncă …”². Nu se aduce nicio noutate, ci se rostogolește informația deja existentă.

Și ajungem la Nicolae Densușianu. În mod cert, și acesta se folosește de ”Raportul”³ lui Antonescu. Și Densușianu merge la fața locului, foarte probabil în 1902⁴. El pune ”Oborul” în legătură cu staulele cyclopilor, menționate de Homer în ”Odiseea”:

”Târla Cyclopului de la gurile Dunăriĭ formată din bolovani înalţĭ, din braḑĭ şi stejarĭ, şi pe care séra o închidea cu un alt bolovan enorm, încă este un fel de construcţiune cyclopică. Un staul întru adevĕr cyclopic l’am vĕḑut noĭ înşi-ne pe colina de rĕsărit, ce dominéză comuna Polovragilor, în apropiere de obeliscul, pe care l’aŭ descris maĭ sus […]. Acest staul este săpat de mâna omuluĭ în stâncĭ naturale. Are aprópe forma unuĭ paralelogram. Este lung de 18.10 m. şi lat de 12.10 m. Păreţiĭ sĕĭ sunt destul de înalţĭ, verticalĭ şi fracturaţĭ. Poporul î-l numesce «oborul jidovilor», adecă al urieşilor. Intrarea, care tot-o-dată servia şi pentru eşire, fiind maĭ largă, s’a pus la mijloc un bolovan enorm spre a o separa în dóue părţĭ, ast-fel că staulul séŭ oborul cyclopic de la Polovragĭ era întrebuinţat tot-o-dată şi ca strungă”⁵.

***

Ce e interesant în poveste până la acest moment este cum o structură rotundă devine paralelogram, și cum de la afirmația categorică ”resturĭ de cultură omenéscă n’am găsit” se ajunge la certitudinea unei ”construcțiuni” (implicând intervenția antropică).

Note: ¹Vezi; ²Alexandru Ștefulescu – ”Gorjul Istoric și Pitoresc”, Tipografia N.D. Miloșescu, Tg. Jiu, 1904, pg. 144. Trimiterea la Th. Antonescu se face în clar la pg. II; ³Pe care-l menționează în ”Dacia preistorică” la pg. 461; ⁴Reperul cronologic este extras după datarea schiței ”Obeliscului de la Polovragi”, vezi; ⁵Nicolae Densușianu – Dacia preistorică, Carol Göbl, București, 1913, pg. 467.