1974. Pornind de la un eluziv simbol zgrafiat pe Sfinx, pe atunci junele Vladimir Manoliu-Furnică teoretiza1 o întreagă rețea de axe bucegiste. Îmbinând mitologia veche (Pausanias, ”Descrierea Greciei”, VIII, 1-4) cu dispunerea megaliților și toponimia locurilor (de a cărei vechime pare a nu fi interesat!), el dă naștere uneia dintre primele teorii paleoastronautice autohtone.
Simbolul roză a vânturilor reprezintă cheia de boltă a întregii teorii:
”nu mică mi-a fost surpriza când am constatat că dacă se ia ca centru al acestei «roze» cu opt braţe Sfinxul unde s-a descoperit semnul, toate aceste ramificaţi cad cu o precizie matematică uimitoare respectând unghiurile dintre braţele rozei, pe opt puncte cheie din masivul Bucegi, care prin toponimia lor interesantă pot fi aduse în sprijinul ipotezei noastre”.
Astfel iau naștere patru2 axe (două principale și două secundare):
-
-
- o axă principală N-N.V. – S-S.E., care ”uneşte printr-o linie dreaptă Sfinxul (2216 m) cu vârful Omul (spre N-N.V.) şi, în partea opusă, cu Vârful cu Dor (spre S-S.E.)”. Ea ”intersectează perpendicular abruptul muntelui Baba Mare”;
- a doua axă principală V-S.V. – E-N.E. care, ”spre V-S.V. linia intersectează valea Şugărilor”, trece prin Sfinx și apoi, ”spre E-N.E., linia atinge Portiţa Caraimanului”;
- o axă secundară, orientată N.V. – S.E.: ”În partea nord-vestică această linie atinge vârful Doamnele, […] trece prin imediata apropiere a vârfului Obârşia”, prin Sfinx și ”în partea sud-estică, […] atinge Vârful Pintenul Pietrei Arse”;
- o axă secundară ”de la N.E. spre S.V., intersectând Sfinxul […] Spre N.E., linia atinge Faţa Morarului […] În partea sud-vestică, această linie intersectează Vârful Pietrosul din muntele Lăptici”.
-
În interpretarea lui Vladimir Manoliu-Furnică, complet originală, aceste axe spun o poveste; sunt un memorial și o capsulă a timpului, o cârjă a amintirii și un antidot al uitării momentului când extratereștrii au hibridizat rasa autohtonă, dând naștere speciei umane.
Întreaga teorie se bazează pe existența misteriosului simbol. Înainte de a discuta despre el, să vedem urmările articolului lui Vladimir Manoliu-Furnică, reținând că acesta nu a dezvăluit în articol poziția sa pe suprafața megalitului.
Într-un catalog nedatat (apărut în mod sigur înainte de 1989), intitulat generic ”Sculptură”, artistul plastic Constantin Iordache publică un crochiu al Sfinxului cu celebra scriere identificată de el pe obrazul drept al megalitului, continuată la același nivel de celebra rozetă. De remarcat că Sfinxul este redat în aceeași poziție inversată care apare și pe bancnota de 50000 lei. Pentru acest amănunt, machetatorul BNR (pe care-l cunoaștem și care este un om remarcabil!) a fost înjurat la scenă deschisă de megalitologii români. De C. Iordache nimeni n-a zis nici ”Pâs!”.
Aceeași imagine este reluată pe frontispiciul unui periodic apărut preț de 4 numere în 1990 sub bagheta neregretatului Tudor Diaconu, zis Moșu din Pitești. Acesta nu se oprește însă la o simplă aportare, ci și descifrează3 inscripțiile fanteziste ”identificate” de Iordache.
Celor doi, cu state vechi în descoperirea și decriptarea unor inscripții inexistente noi le-am zis criptomani:
”Aflați într-o fază de infantilism tardiv, anumiți oameni nu își asumă ideile proprii, ci le prezintă ca extrase din mesaje încriptate, descoperite și descifrate (doar) de ei. Deși pretind cunoștințe avansate de lingvistică, semiotică și criptografie, acești nefericiți nu cunosc nici măcar ABC-ul meseriei. Lor le corespunde termenul de «criptomani», inventat de noi și tocmai de aceea de negăsit în dicționare”.
Așadar, Vladimir Manoliu-Furnică menționează prezența unui simbol zgrafiat pe Sfinx fără a-i preciza poziția, Constantin Iordache preia ideea și-l plasează arbitrar, însoțindu-l de o inscripție inexistentă, iar Tudor Diaconu rotunjește ansamblul printr-o descifrare fantezistă.
Însă, există o problemă: existența propriu-zisă a rozetei. Manoliu-Furnică ne-a mărturisit că nu a văzut-o niciodată personal (el cu ochii lui). Știa de existența, plasarea ei în partea superioară a Sfinxului și de orientarea ei de la ing. Ionescu. Cât despre ”inscripția” descoperită de Iordache, este în profund acord cu noi: o simplă și banală iluzie optică.
Cum n-am dorit să ne cocoțăm pe Sfinx (pentru că e necivilizat și ilegal!), am folosit o modelare 3D de înaltă rezoluție, obținută prin prelucrarea digitală a imagisticii capturate cu o dronă. Operațiune făcută de profesioniști, nu de noi. Astfel poate fi cercetată întreaga suprafață, centimetru cu centimetru. Și rozeta nu-i!
Acesta ar fi un exemplu de afirmație a ing. Ionescu, luată în serios de discipolul său Manoliu-Furnică, deși era doar o invenție.
Note: 1Valentin Manoliu-Furnică – ”Sfinxul … vorbește!”, în ”Almanah Turistic”, 1974, pg. 161-165. Materialul a fost reluat integral în Vlad-Ionuț Musceleanu – ”Cazuri şi (ne)cazuri OZN în România”, Ed. C.I.D., Bucureşti, 2018, pg. 138-146; 2Aplicat pe hartă, simbolul invocat ar trebui, teoretic, să genereze mai multe axe semnificative. Autorul nu explică de ce se rezumă la a prezenta doar o parte (minoritară) dintre ele; 3Tudor Diaconu – ”Scrierea hieratică și «OMU»” (I), în ”OMU – Revistă de cultură și artă”, an 1, nr. 1/1990, pg. ?.
