Nu cunoaștem ce l-a determinat pe Dan Romalo să publice în ediția a II-a a studiului său scrisoarea Mariei Golescu. Poate-i ajunseseră la urechi vorbele unor oameni care spuneau vorbe, născând din nimic discuții. Cert este că o folosește ca element probator în sprijinul afirmațiilor sale (altfel care ar fi rostul plicului, cu expeditor, destinatar și ștampila poștei?).
Nu cunoaștem nici dacă cei care s-au grăbit să numească epistola ”făcătură”1 au parcurs-o, dat fiind slaba calitate a facsimilului după originalul olograf. Și spunem asta deoarece este greu de distins între lipsa totală a lecturii, lectura superficială și lipsa capacității de înțelegere (analiză) în urma lecturii. D. Manolache afirmă că ”(M.G. – n.n.) i-a trimis autorului o scrisoare (…) din America, unde se stabilise după ce fusese eliberată din închisorile comuniste”2. Și asta în ciuda adresei specificate în clar. M. Golescu a emigrat în Anglia și, după cum se exprimă D. Romalo, ”Nu știu sǎ fi fost dupǎ închisoare nici mǎcar în vizitǎ in SUA”.
Există numeroase mostre olografe de-ale Mariei Golescu din perioada de referință (provenite din bogata corespondență cu terți și din arhiva personală, recuperată după moartea acesteia). La ce i-ar fi folosit lui Romalo să-i imite scrisul, riscând să fie dat în vileag la cea mai banală analiză grafoscopică?
Scrisoarea are coerență internă, include date cronologice verificabile, iar amănuntele sunt relevante. Arată cum relaționările din epocă i-au generat interesul față de subiect, cum a evoluat acestă preocupare în timp și cum s-a manifestat în publicistică, ba chiar își exprimă direct și indirect opinia că acestea sunt falsuri.
Pentru un om care a trăit ceea ce relatează e simplă memorialistică, însă pentru un măsluitor ar fi o compoziție sofisticată, care-i era pe departe peste mână inginerului electro-mecanic Romalo.
Să oferim un exemplu:
”…., în Ministerul Cultelor și al educației mʼa convocat A. Maniu ca să-mi arate o placă de lut ars, un relief reprezentând pe Sf. Gheorghe călare găsită prin împrejurimile Comanei, cu propunerea de a miʼo pune la dispoziție pentru publicare, ce am și făcut în studiul intitulat «Icoane pe lut”» apărut în Bulet. Muzeului Militar...”3.
Articolul ”Icoane pe lut”, apărut în BMMN, conține o trimitere puțin diferită:
”Direcțiunea Artelor din Ministerul Culturii Naționale a binevoit a ne îngădui cercetarea unei plăci de lut, găsită de curând în pământ la Ograda, Jud. Ialomița, pe când se pregătea terenul pentru orezărie. Este de tipul icoanelor care înfățișează pe Sfântul Gheorghe…”4.
Într-o perioadă scurtă, ministerul cu pricina și-a schimbat de mai multe ori denumirea: Ministrul Educaţiei Naţionale, Cultelor şi Artelor (14.09.1940-26.01.1941), Ministrul Educaţiei Naţionale, Cultelor şi Artelor (27.01.1941-01.06.1941), Ministrul Instrucţiunii, Educaţiei, Cultelor şi Artelor (1.06.1941-12.11.1941), Ministrul Culturii Naţionale şi Artelor (12.11.1941-23.08.1944). Adrian Maniu (1891-1968), om de litere – poet, dramaturg și publicist – a fost inspector general în minister în perioada 1928-1946.
Un falsificator amator (că doar Romalo n-o fi și plastograf profesionist!) ar fi citat cât mai exact dintr-o sursă pe care folosind-o, o știa accesibilă unei verificări ulterioare. Pentru a introduce greșeli voit, sacrificând amănuntul pentru a potența ansamblul, i-ar fi trebuit o doză de rafinament și perversitate pe care acest om n-o are. Și nu este vorba doar de una… Din contră, astfel de scăpări sunt normale în cazul în care M. Golescu își deapănă, la o vârstă înaintată, amintirile,fără să observe micile erori generate de elemente foarte apropiate în timp.
Tot din perspectiva falsului, ar fi total nefiresc ca Romalo să-și submineze teoriile, proiectând prin intermediul Mariei Golescu doza sănătoasă de scepticism care se desprinde din rândurile scrisorii.
Din misivă reținem următoarele:
-
-
- o linie cronologică, care plasează episodul cu plăcile de la Muzeul Național de Antichități după publicarea articolului ”Alte icoane pe lut” în ”Revista Fundațiilor Regale” (aprilie 1945);
- episodul cu Ion Nestor pe care-l vom aborda separat;
- că deși lăsa loc unui dubiu, Maria Golescu considera tăblițele niște falsuri.
-
Note: 1În tabăra protocronistă, documentul este considerat o piesă falsă, de acoperire, într-o complicată teorie a conspirației care implică Casa Regală. Noi am aflat de ea prin intermediul spec. telecom. Luca Manta (†), care tindea să-i dea crezare; 2Dumitru Manolache – ”Tezaurul Dacic de la Sinaia. Legendă sau adevăr ocultat?”, Ed. Dacica, București, 2006, pg. 187; 3Dan Romalo – ”Cronica getă apocrifă pe plăci de plumb?”, Ed. Alcor, București, 2005, pg. 295; 4Maria Golescu – ”Icoane pe lut”, în ”Buletinul Muzeului Militar Național”, an V, nr. 9-10/1941-2, pg. 57.
