Misterele Bucegilor

Anterior, am prezentat un articol publicat în 1993 de Vasile Andru, care includea elemente din  preistoria ”tunelurilor energetice din Bucegi”, respectiv vagi trimiteri la o legătură între Tibet și Carpați pe cale de Shambala, ”marea peşteră pe sub continent”. Reamintim că promotorii nu s-au pus încă de acord dacă acest tărâm are o structură fizico-materială sau doar o existență eterată (orice-ar vrea să însemne asta!).

Rămânem în1993, cu ”Tunelul energetic din Bucegi”, articol publicat de această dată în ”Flacăra” lui Arion.

Câteve repere:

      • În mare, articolul preia teoriile domnișoarei Cristiana Pănculescu la mâna a doua, repovestindu-le mai mult sau mai puțin exact. Femeia nu are niciun amestec direct;
      • ”Corespondentul” este un arhitect din Reșița, Mugur Cernescu, pe care și noi am avut neplăcerea de a-l băga în seamă.  Nu știm cum era în 1993, dar acum e clinic băiatul ăsta;
      • Cel mai probabil, falsa profeție despre cel de-al Treilea Război Mondial este o inserție a lui Cernescu;
      • Tunelul energetic din Bucegi” la care se face referire nu mai străbate subsolul, ca la Andru, ci reprezintă legătura dintre Cer și Pământ. Cristiana Pănculescu nu folosește acest termen nonsensual în context, tunelul.

 

 

*** – ”Tunelul energetic din Bucegi”, în ”Flacăra” (Arion) nr. 24/16-22.06.1993, pg. 13

 

Reamintim că Domnișoara Pănculescu și-a lansat la sfârșitul anilor ʼ80 și începutul anilor ʼ90 o serie de teorii bucegiste, preluate în parte și puternic modificate în acord cu interese meschine de diverși speculanți (exemplul Cernescu îl aveți mai sus). Doar recent autoarea a catadicsit (oare la sugestia cui?) să se delimiteze de aceste contorsionisme media. Însă și acum cu jumătate de gură și păstrându-și doza proprie de șovinism.