Stânca celor șapte înțelepți (Ciucaș) I

Cea mai importantă figură ”megalitică” din Ciucaș este rar amintită. O denumire greșită, o ambiguitate asupra celui care-a găsit-o și lipsa explicațiilor întregesc un tablou nu tocmai măgulitor.

În urma unor negocieri ale căror detalii sunt încă nebuloase, la finalul vieții, Henri Coandă s-a reîntors în România. Autoritățile comuniste l-au considerat un trofeu și l-au plimbat prin țară ca pe urs. S-a întâmplat aidoma cu Daniel Ruzo și pelicula ”Mistere în piatră” – o însăilare tipic românească în care paradoxal, peruanul a rămas doar cu numele trecut la diverse.

Itinerariul din vara anului 1968, dedicat turnării peliculei, l-a purtat pe Daniel Ruzo în Ciucaș. Și tot atunci a ”descoperit”¹ el ”Stânca celor șapte înțelepți”, care face subiectul materialului de față.

Ruzo, ”La historia fantástica…” (1974):

”Peste tot în regiunea carpatică pe care am vizitat-o există lucrări sculpturale foarte vechi și foarte deteriorate. În drumul spre Ciucaș am descoperit și fotografiat la ora unu după-amiaza o stâncă foarte remarcabilă cu șapte chipuri umane cu trăsături etnice diferite. Cel mai remarcabil este un chip asiatic cu un turban uriaș în centru. Am numit-o: «Stânca celor șapte înțelepți»”².

”Descoperit”. ”Numit”. ”Stânca celor șapte înțelepți”. Ruzo Daniel. 1968.

Descoperire. Nu am putut consulta scurt-metrajul ”Mistere în piatră”; deși l-am identificat în arhivele cinematografiei românești, ni s-au solicitat prețuri prohibite (și complet nejustificate!). De aceea, nu putem spune dacă erorile pe care le vom aminti în continuare provin sau nu din această sursă.

Călin N. Turcu introduce în tipar primele confuzii. În frazarea încâlcită din ”Die Woche” (1976), Turcu trece brusc de la particular la general și afirmă:

”În 1968, omul de știință peruan Daniel Ruzo a luat cunoștință de aceste figuri și a făcut din ele punctul central al filmului său «Mistere în piatră», filmat în Carpații românești, despre formațiuni stâncoase ciudate”³.

Ulterior, în 1987, Turcu revine, la fel de ambiguu:

”În sfârșit – «Testamentul» – care l-a atras cu două decenii în urmă și pe cercetătorul peruan Daniel Ruzo…”⁴.

”A luat cunoștință”. ”L-am atras”. De aici unii au presupus – Dumnezeu știe de ce – că Turcu ar fi descoperit în realitate piesa. E un fel de legendă urbană, susținută în necunoștință de cauză și a cărei origine e în textele de mai sus, prost scrise de autor și greșit interpretate de cititorii de bună credință. Avem data exactă la care Turcu a fotografiat formațiunea stâncoasă: 17.VIII.1975⁵.

Denumire. ”Stânca celor șapte înțelepți” nu este o simplă denumire, ci are și o valoare descriptivă. Cu accent pe ”șapte”, numărul figurilor de pe peretele de stâncă.

Călin N. Turcu o modifică în ”Testamentul”, cu variația rămasă până de curând inedită – ”Testamentul Raselor”. Gheorghe N. Popescu (1981) îi zice ”Geneza zeilor”⁶. Despre Nașul Popescu ar fi multe de spus; ”Geneza” e doar o închipuire a sa dintre multe altele.

Iuliu Floareș (2007) reia denumirea turcească, ”Testamentul”, dar restabilește descoperitorul. Mai mult, om cu picioarele pe pământ și cu țiglele pe casă, indică în clar originea naturală, punând basorelief între ghilimele:

”Când în 1968 peruanul Daniel Ruzo a ajuns în zona de nord a muntelui Chirușca și a privit acest perete stâncos ar fi exclamat: «Iată Testamentul». A explicat că bănuia că undeva pe Pământ trebuie să fie marcată moștenirea: cele 4 rase umane existente, ale căror caractere faciale ar fi reprezentate în acest «basorelief »”⁷.

Să revenim, în oglindă, la Călin N. Turcu:

”Și în acest caz se ridică vechea întrebare: este doar o lucrare aleatorie a naturii? Sau mâna omului a ajutat aici natura, astfel încât piatra dură și tăcută își dezvăluie secretul atunci când este privită și luminată dintr-un anumit unghi? Greu de spus”⁸.

”«Basorelief»”. ”Mâna omului”. Noi credem că nu e deloc ”greu de spus”; din contră, e foarte ușor ca oricine să afirme orice. ”Să vorbească vorbe”, cum ar spune Nicolae Ianăși. Greu, sau chiar imposibil în cazul de față, ar fi să-și susțină afirmațiile cu elemente concrete.

După ce am detaliat contextul descoperirii și permutările denominației, în episodul II vom detalia locația și ”logica locului”.

Note: ¹Folosim verbul în sens pur convențional, ca o semnalare a întâietății păstrate în scripte; ²Daniel Ruzo – ”La historia fantástica de un descubrimiento. Los templos de piedra de una humanidad desaparecida”, Editorial Diana, Mexico, 1974, pg. 200; ^3,8Călin N. Turcu – ”Kuriose Felsgebilde. Das «Testament» im Ciucaș-Massiv”, în ”Die Woche”, nr. 431/19.03.1976, pg. 6; ⁴Călin N. Turcu – ”Enigmatice chipuri de piatră” în ”Almanah Luceafărul. Istorii neelucidate” 1987, pg. 74; ⁵Călin N. Turcu – ”Sculpturile megalitice din România”, Ed. CID, București, 2020, pg. 249. De remarcat cei șapte ani și doar câteva zile scurse între cele două ”descoperiri”; ⁶Gheorghe N. Popescu – ”Sculpturile montane”, în ”Almanah Știință și Tehnică” 1981, pg. 201, foto 1; ⁷Iuliu Floareș – ”Megaliți antropomorfi din Carpați”, Ed. Nona, Piatra-Neamț, 2007, pg. 66, foto la pg. 67.

Legenda foto:

1. Arhiva documentară Dan Corneliu Brăneanu. Fără indicația provenienței;

2. Daniel Ruzo, sursa menționată, preluare din pelicula ”Mistere în piatră”;

3. Călin N. Turcu, articolul citat din ”Die Woche”. Fotografia este retușată de autor pentru evidențierea elementelor;

4. Iuliu Floareș, sursa menționată.