Stânca celor șapte înțelepți (Ciucaș) III

Cea mai importantă figură ”megalitică” din Ciucaș este rar amintită. O denumire greșită, o ambiguitate asupra celui care-a găsit-o și lipsa explicațiilor întregesc un tablou nu tocmai măgulitor.

Iată-ne ajunși în etapa cea mai dificilă, cea a interpretarării. Sau nu chiar atât de grea, de vreme ce nu vom ști niciodată ce-au gândit anticii despre acest perete de stâncă. Iar ce putem vedea în prezent, vorba ceea, fiecare după tăria propriei imaginații.

Fără doar și poate, referința lui Ruzo este la cele șapte rase teosofice, implicit la șapte forme-simbol reprezentative pentru fiecare în parte. Ne-am fi așteptat să le regăsim, după indicațiile sale, în scurt-metrajul ”Mistere în piatră”¹. Sunt scoase în evidență doar șase, dintre care două cu trăsături net animaliere, una elefantină și alta leonină. Diferența pare a face parte din intervențiile neautorizate ale părții române, acuzate de peruan în cartea sa:

În retușul² lui Călin N. Turcu (1976) rămân doar patru figuri, cele umane:

Într-un retuș ulterior³ (1987) același autor reduce figurile la trei și schimbă conformația uneia dintre ele:

În ceea ce ne privește, indicăm în completare mai multe figuri.

I. În extrema stângă. Bărbat în picioare, cu mâinile împreunate în față, la nivelul șoldului. Privește în lateral:

II. În partea superioară a stâncii. Bărbat culcat, cu trunchiul arcuit după forma stâncii. Privește spre cer. Zona capului se regăsește în poziția I, cu aceeași semnificație:

III. În extrema dreaptă. Profil de bărbat cu barbă, urmând conturul stâncii. Privește în lateral. Împreună cu fig. I, acoperă flancurile.

IV. În extrema dreaptă. Profil alternativ poz. III, urmând conturul stâncii. Privește în lateral. Împreună cu fig. I, acoperă flancurile:

După cum am menționat deja, după imaginația fiecăruia. Am încercat totuși să păstrăm o logică a compoziției: acoperirea lateralelor, elemente comune pentru două figuri, ș.a.

În ceea ce privește discuția natural, antropic sau tip mixt, considerăm valabil cele afirmate de G. Lungulescu în perioada interbelică (aici):

”Căci, socotind orice operă a mâinii umane ca impură faţă de ceeace a creiat divinitatea (s.n.), ei considerau menhiri (…) drept coloane şi altare ridicate de natura însăşi”.

O părere de bun-simț, în logica tradițională, dublată de cea a parcimoniei: de ce-ai interveni, cu timp și efort susținut, într-o zonă unde natura îți oferă ce trebuie, de-a gata?

– fine –

Note: ¹Fragmentele din scurt-metrajul ”Mistere în piatră” (istoria lui o găsiți aici) sunt preluate din emisiunea TVR ”Enigmatica Terra”, realizată de prietena noastră Monica Lenos, episodul cu Dan Corneliu Brăneanu. Pe Internet circulă o variantă ciuntită și piratată, distribuită fără permisiunea dnei. Lenos și în pofida eforturilor sale susținute de a o elimina. Dl. Daniel Roșca (pe drept cuvânt zis ”Hoțoiul” în lumina celor de mai sus) folosește aiuristic pentru emisiune titlul ”Mistere în piatră” (aici), pentru că, iată, el cunoaște!; ²Călin N. Turcu – ”Kuriose Felsgebilde. Das «Testament» im Ciucaș-Massiv”, în ”Die Woche”, nr. 431/19.03.1976, pg. 6; ³Călin N. Turcu – ”Enigmatice chipuri de piatră” în ”Almanah Luceafărul. Istorii neelucidate” 1987, pg. 74.

Fotografiile au fost realizate cu un aparat foto Nikon P900, în devălmășie, după inspirația de moment, de subsemnatul VIM și de George Gioga.