Teoriile lui Daniel Ruzo, o adaptare după E.A. Poe? (III)

”Câinele tribului Huancas (continuare). Noi am urcat de multe ori pe San Cristóbal până ce am ajuns să cunoaștem toate potecile sale, chiar și cele mai abrupte și fiecare dintre pietrele sale. Stâncile care, văzute dinspre sud, din(spre) casa lui Astete, formează o țeastă, văzute dinspre Est, se conturează pe cer, prefigurând, din profil, un extraordinar cap de câine cu limba scoasă, a cărei fotografie o redăm. Este primul dintre cele trei capete de câine ale acelui monument. 

Linia orizontului pleacă de la o stâncă înaltă de trei metri, care are o gaură mare la partea sa superioară, situată la baza colinei, care este numită «a pietrei șlefuite». Acea stâncă a dat numele unor băi populare și este legată de folclorul din Lima, a bătrânului oraș fondat în 1535, care în anul 1900 avea ceva mai mult de 120.000 de locuitori și fusese, până atunci, orașul cel mai important din America de Sud.

Acea extraordinară sculptură care măsoară mai mult de 15 metri în înălțime, văzută dinspre Vest, seamănă și (cu) un cap de câine, diferit de cel anterior, pentru că este formată din alte stânci și reunește alte lumini și umbre. În ambele cazuri, dinspre Est, ca și dinspre Vest, apare în fața capului de câine un alt grup de stânci care văzut dintr-o anumită direcție, simbolizează un coș și deci «comoara» care trebuie că se găsește mai jos, în profunzimile pietrei. Acest al doilea cap este vizibil dinspre Vest, dinspre pampa cea mică a «jumătății de lume» care este astăzi ocupată cu mici case populare ale oamenilor simpli.

În acea pampa era o stâncă mare care semnala locul din care se vedea perfect monumentul. Întorcându-ne către Vest și îndepărtându-ne de «piatra șlefuită» vreo 300 de metri, întâlnim, pe un teren mare al Municipalității sau al Statului care rămăsese liber de construcțiile care îl ocupaseră, o stâncă de doi metri înălțime care nu mai este un contrafort al San Cristóbal. Am săpat împrejurul ei pentru a ne convinge. Putem asigura pe oricine că a fost așezată exact la locul de unde nu a mai fost mișcată, datorită greutății sale și a dificultății transportării ei. Una la fel exista și în pampa din «mijlocul lumii». Aceasta semnalează punctul exact dinspre unde trebuie observat al treilea cap de câine și a treia viziune despre comoară, care protejează animalul fabulos. Dacă vedem sculptura dinspre Sud Sud-Est, ea arată încă o dată ca un cap, diferit de cele de dinainte; stâncile care, văzute dinspre Est și dinspre Vest, simbolizează comoara pe care câinele o proteja, se transformă în chiar botul acestuia, văzut din(spre) această ultimă direcție. A fost (exact) țeasta pe care am văzut-o din casa lui Astete. Se mai vede și un semn, ceva mai jos decât ochiul stâng și puțin câtre înafară, spre dreapta persoanei care privește, fiind vorba despre o cruce mare, care poate fi observată dinspre colțul bulevardului Abancay cu Piața Inchiziției.

Deși această magnifică lucrare de sculptură care a sfidat secolele este vizibilă în orice moment datorită mărimii sale, poate fi observată cel mai bine spre jumătatea după-amiezei, atunci când lumina Soarelui o luminează. Precum Cancerbero (Cerber cu cap de câine), câinele cu trei capete care apară intrarea în Infern sau în locurile păcătoase din subterane, câinele tribului Huancas, apără cu cele trei capete ale sale peștera comorii care se află, cu siguranță, în mijlocul colinei San Cristóbal, a cărei fotografie aeriană permite să se observe cele șapte ridicări (de teren) asupra cărora se extinde. Ne-am ocupat de unele dintre semnele pe care le-am întâlnit acolo. Nu ne-am mirat că l-am întâlnit pe Cancerbero în Peru și nici că am văzut conturat în acea sculptură, veche de aproape 10.000 de ani – crucea Cristului.

Acest monument extraordinar, în mod neîndoios protoistoric, demonstrează vechimea mare a tuturor legendelor oamenilor care formează de multe milenii un sistem ocult de mitologie; sunt împrăștiate și reprezentate pe toată planeta. Cercetarea vechilor simboluri regăsește în ele cele două adevăruri realmente importante: cele care se referă la salvarea umanității și cele care se referă la salvarea spirituală a celui ales, care își pierde personalitatea iluzorie și efemeră pentru a se transforma în Calea care unește cele trei lumi. Iisus a spus că El era Drumul, Adevărul și Viața; drumul prin lumea fizică, adevărul prin intermediul formelor schimbătoare ale lumii magice și viața, unicul cuvânt care exprimă trăirea în cele trei lumi. (s.n.)

Dacă urcăm pe drumul care ne duce pe culme, vom avea la dreapta noastră capul de câine care se vede dinspre Vest. Dinspre stâncile cele mai mici, un leu ne privește cu privire pătrunzătoare. Privirea leului se încrucișează cu perpendiculara care coboară de la locul gol care separă boticul câinelui din coșul comorii. Acea linie verticală trebuie să fieîn relație cu planul secret al lui San Cristóbal.

Mai există și alt cap de câine pe San Cristóbal și trebuie văzut dinspre partea opusă a orașului. Botul acestui câine formează o falsă grotă care nu are mai mult de 50 de cm adâncime. Este un simbol în fața căruia s-au organizat vechile ceremonii; avem siguranța că există adevărate grote subterane. Au trecut secolele și omul a revenit la rugăciune în vechile locuri sacre: de puțini ani se realizează aici ceremonii creștine. 

Colina a fost decorată cu un mare număr de sculpturi. Multe dintre ele au dispărut și nu mai pot fi fotografiate, ci doar pot fi apreciate ca având experiență în tehnica construcției și în stilul său special, care nu s-a repetat după potop. Colina este dintr-un granit de tip «aripă de muscă» dar, în ciuda durității lui, timpul a realizat distrugeri grozave în piatră, care în multe locuri pare că este sfărâmată. Am putut obține foarte puține fotografii bune, dar este posibil să fie interpretate semnele milenare care stabilesc, precum în toate pădurile și pe munții sacrii, un plan secret care le relaționează.

Privită dintr-o anumită direcție colina San Cristóbal se termină cu o piramidă trunchiată, ca în unii munți tăiați din Mexic și Egipt. Micul podiș de pe platoul piramidal a fost făcut după 1534. A rămas distrusă colina vechii piramide, dar cele Trei capete ale Cancerberului – Cerberul-Câine, cei șapte contraforți ai colinei și puținele sculpturi care s-au salvat de la distrugerile  timpului, acreditează condiția sa de munte sacru și de existență a peșterii pe care a păstrat-o în adâncurile sale, ca să fie utilizată în viitoarele mișcări telurice ale Pământului. Există construcții și s-au construit pe ea în acest secol, înlocuind vechea cruce, o alta, foarte înaltă, din metal, care este iluminată nopțile. Din altă direcție privită merită calificativul de «colina cocoșată». Și pot fi văzute ambele figuri în Mexic, la Popocatepetl și pe alte coline cu cocoașe.

San Cristóbal a fost, din protoistorie, un munte sacru, foarte probabil, înconjurat de o foarte mare pădure de roșcovi (arborele iubirii) și de arbori Molle (*arborele sfânt al Incașilor). Roșcovul este în Peru, acolo unde părea că nu avem stejari, arborele cu taninic al comorilor. Molle și chicha era utilizat la gătit împreună cu micile sale fructe roșii, care erau considerate sacre până în epoca Incașilor. A venit, cu siguranță în Mexic din Peru, iar mexicanii îl numesc până azi «pirul». Altitudinea orașului Lima și a împrejurimilor sale de pe colină a urcat mult și probabil că în acea pampă din «Mijlocul Lumii», între două dintre cei șapte contraforți (versanți) ai colinei, exista un coborâș către peșterile subterane.

Există tradiția unei fântâni cu apă aflată sub nivelul vizibil și aceasta ar completa tabloul protoistoric: muntele sacru, pădurea sacră, peștera inițiatică sau grota minunilor, fântâna unde iese la suprafață în grotă, apa pură din negura (întunecimile) care vindecă bolile fiziologice și psihologice. Altă tradiție spune că San Cristóbal este un vulcan de apă. (s.n.)

Deși se relaționează colina cu Santa Rosa din Lima, ceea ce ne face să presupunem că există o tradiție pierdută, aceea a Fecioarei Negre, nu am putut găsi o relație cu Maica, matroana-matrice sau cu animalul sacru al cărui pântece roditor era peștera. Râul Rimac și locul care ocupa vechiul sanctuar de la Rimac «cel care vorbește» se află foarte aproape. 

Incașii i-au învins, după secole, pe cei din tribul Huancas, dar au păstrat sanctuarele de la Pachacamac și Rimac. Cunoșteau relația foarte veche a acestui ultim sanctuar cu colina și cu împrejurimile sale. O dată fondată Lima de către spanioli, ea a fost atacată de către indieni în momentul istoric cel mai dificil al cuceririi. S-a revoltat și a pornit război Manco (Capac el) Inca, orașul Cuzco a rămas încercuit, iar 700 de spanioli au pierit încercând în diverse feluri să aducă ajutoare celor asediați. Indienii și-au făcut tabără pe versanții colinei San Cristóbal, dominând valea de pe partea dreaptă a râului Rimac și menținând o constantă încercuire a micii garnizoane din noul oraș.

Dintr-odată, fără vreun motiv aparent, indienii s-au retras în timpul nopții. În dimineața zilei de 14 septembrie, ziua sărbătorii de Santa Cruz (Sfintei Cruci), spaniolii trec râul, unde au dus atâtea bătălii și sfințesc colina în numele Sfintei Cruci, închinând-o lui San Cristóbal, purtându-l pe Cristos de-a lungul râului. Așa cum am constatat, o cruce protoistorică fusese deja gravată pe colină cu o sută de secole mai înainte. Deși nu putem înțelege asta, trebuie să respectăm concepția șamanică a universului. Lumea magică există, iar omul revine către aceleași locuri, prin aceleași simboluri și cuvinte. Crucea epocii de dinaintea Potopului este azi crucea lui Cristos”.

Traducerea din original a fost realizată de hispanistul J.M., căruia îi mulțumim și îi rămânem îndatorați.