Deschiderea o face Sorin Golea în 2003. În 2005 este rândul Adinei Mutăr să presteze, pentru consolidare. Autoarea Adina Mutăr a evitat să și-l asume, dând depeșa anonimă: ”Apa vie a lui Ceaușescu” (”Ziarul”, nr. 527/22.08.2005, coperta și pg. 5):
[medalion] ”Dictatorul voia să ajungă la izvoarele nemuririi din Bucegi, descoperite de daci, dar să le păstreze doar pentru el”.
[medalion] ”Preoţii daci cunoşteau puterea celor «şapte izvoare» de pe Valea Ialomiţei, cu calităţi terapeutice şi energizante şi le foloseau cu succes, fapt care le-a adus renumele de cei mai mari vindecători din vechime”.
”Ceauşescu fusese informat de virtuţile apei de la «Şapte Izvoare», loc aflat In Munţii Bucegi, între Lacul Bolboci şi Scropoasa. Voia să ajungă la aceste «izvoare ale nemuririi», din munţii Bucegi, dar să le păstreze numai pentru el.
Adusă cu elicopterul. Lui Ceauşescu i s-a înaintat un raport în care, pe lângă buletinele de analiză, i s-a făcut şi un istoric al locului, zonă sacră, cunoscută de milenii, sanctuar iniţiatic al dacilor, cu Sfinxul de piatră care desemna Masivul Bucegi ca posibil Kogaion (spaţiu sacru, munte sfânt). Studiile asupra apei de la «Şapte Izvoare», începute în 1923, au fost reluate de Hidrotehnica, în martie 1981. S-a confirmat puritatea apei. Ceauşescu a reţinut, pe scurt, că acolo s-ar afla zona nemuririi şi a dat dispoziţie să se restricţioneze accesul la ea. O vreme, ă băut apă numai din «Şapte Izvoare», adusă cu elicopterul.
Cea mai curată apă. Ceauşescu se aştepta la rezultate imediate, dar, văzând că nu întinereşte de la o zi la alta, a clasificat miturile drept prostii şi nu s-a mai adăpat de la izvorul nemuririi. Totuşi… Cercetările au fost reluate după 1990, iar testele au demonstrat că apa de la Şapte Izvoare este una dintre cele mai curate surse de apă plată din lume. Izvorăşte dintr-o grotă unde se afla un imens lac subteran şi are un debit de aproximativ 4.000 de litri pe secundă. Bioenergeticienii care s-au perindat pe acolo au semnalat că energiile pozitive sunt extrem de puternice, ele manifestându-se ciclic, cu creşteri şi scăderi în intensitate.
Apa «jie». Testele magnetometrice demonstrează şi ele anumite anomalii ale magnetismului pământului. Se ştie că apa trecută printr-un câmp magnetic îşi recapătă structura ordonată, ideală. Preoţii daci cunoşteau mai multe surse de apă energizantă şi cu rol terapeutic, aşezându-şi sanctuarele lângă izvoare ale nemuririi, pentru că actul principal al iniţierii în preoţia lui Zalmoxe era consumarea de «apă jie», adică «apă vie». Acest panaceu a fost căutat de-a lungul timpului de toate confreriile secrete printre retorte şi alambicuri. Şi toate au ajuns la «rădăcină»: la credinţa dacilor în nemurire”.
[medalion] ”Apa vie și Congresul PCR. Pe la sfârşitul anilor ’70, doi cercetători timişoreni au separat apa în apă biotică (apă vie) şl apă abiotică (apă moartă) şi au pus câte un peştişor în fiecare bazin. Cel din apa abiotică a murit imediat. Celălalt s-a dezvoltat foarte bine, deşi, în mod ciudat, în prima lună nu a mâncat nimic. Senzaţional: în apa biotică s-au dezvoltat microorganisme, ceea ce a demonstrat că apa vie are memoria facerii, un program de iscare a vieţii din «nimic»”.
[medalion] ”Filtre de argint. Era posibil ca izvorul din Bucegi să treacă pe lângă un zăcământ de ârgint, de aceea să nu dezvolte bacterii, lucru ştiut de daci. De exemplu, cercetătorul Vaslle Rudan spune că, în Munţii Orăştiei, aprovizionarea cu apă a cetăţilor se făcea trecând apa prin filtre de argint, nişte plăci găurite puse la intrarea izvorului în conducta principală de alimentare”.
[medalion] ”Muntenii trăiesc mai mult. În natură, în special în subteran, apa are structură cristalină, hexagonală, ca rezultat al topirii gheţii. Oamenii de la munte, unde apa izvorăşte din adâncuri şi este foarte rece (gheaţă în curs de topire), trăiesc mai mult şi nu se îmbolnăvesc”.
-
29.05.2022
-
29.05.2022
-
29.05.2022
-
30.05.2022
-
30.05.2022
-
23.06.2022