J. B.

Apa plată a tovarășului Nicolae. Prima dată am auzit sintagma ”apă plată” după 1990, din presă, în legătură cu o sursă din Băile Herculane, luată în primire de ”Prințul Banatului”, Zaher Iskandarani. Se spunea că este o chestie strategică și nu înțelegeam de ce.

Situația e lămurită într-un studiu din anii ʼ80 publicat în revista ”Hidrotehnica”:

În ultimii ani a început să se valorifice pe plan mondial o nouă categorie a apelor subterane ce întrunesc condiții normale din punctul de vedere al potabilității, dar care pot fi captate, îmbuteliate, păstrate ca atare o perioadă îndelungată (chiar un an) și consumate obișnuit, fără a fi tratate în mod special. Această resursă de apă potabilă etse cunoscută sub numele de apă plată. Denumirea, considerată un neologism, a fost preluată din limba franceză – eau plate – și s-a răspândit în numeroase tări, în paralel cu alte denumiri mai explicite, dar mai lungi, fără a se confunda însă cu altă noțiune referitoare la proprietățile apei.

Însușirea de a fi nederiorabilă în timp permite ca o astfel de apă să poată fi transferată din zonele cu resurse suficiente în cele deficitare, unde poate fi depozitată și consumată după necesități, exclusiv ca apă de masă, în numeroase puncte și regiuni ale Pământului unde s-a semnalat o acută lipsă de apă potabilă…1.

Cumva fără legătură cu ce vedeți la raft în hypermarket…

Materialul continuă cu solicitarea Centralei apelor minerale din cadrul ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, privind ”cerința determinării, omologării și valorificării immediate a primelor rezerve certe de apă plată din România2. Pentru intern și pentru export. Mai ales pentru export, de aici și interesul lui Nea Nicu. Sunt avute în vedere două surse principale: ”grupul de izvoare de pe Valea Scropoasa3 și Izvorul Minunilor de la Stâna de Vale.

De-abia după 1990 s-a intrat în pâine după o combinație clasică: satul român cheltuise vagoane de bani cu studii, analize, amenajări, fezabilități ș.a., iar șmenarii tranziției au luau documentația pe-un cartuș de Kent și-o sticlă de wisky prost, au concesionat pe oglinzi și mărgele și au devenit respectabili oameni de afaceri. Întotdeauna cu sprijinul nemijlocit al securiștilor ”patrioți”.

Contrar afirmațiilor din presa tabloidă, Ceaușescu nu căuta apa nemuririi, ”jie”, ci mărfuri de exportat în dumping contra devize convertibile. Nici nu a închis zona (dată fiind importanța rutei montane de transport și a obiectivelor din zonă, nici n-avea cum). În schimb a instituit un perimetru ”de protecție sanitară, cu regim sever, pe o rază de 50 m de la cele patru puncte de resurgență; (și) de protecție sanitară, cu regim de restricție, suprapus unui perimetru de protecție hidrogeologică, între punctele: Valea Scropoasa la confluența cu rîul Ialomița – Vîrful Dichiu – Cabana Bolboci – limita zonei cristaline pînă la confluența amintită4. Situație recomandată de nevoia de protejare a sursei de apă, mai mult sau mai puțin respectată efectiv în practică. Totuși, nimic misterios sau ocult.

 

 

Cât despre apa adusă cu elicopterul de la Scropoasa, situația este copiată dintr-o carte de-a arhitectului Camil Roguski:

Oaspeţii puteau veni şi cu un elicopter şi atunci distanţa de la Bucureşti şi până la Olăneşti era foarte scurtă, sub o oră. Familia Ceauşescu nu a venit cu elicopterul, dar pajiştea s-a folosit aproape zilnic. Tratarea Elenei de bolile pe care le avea se făcea şi prin aducerea în fiecare zi a miraculoasei ape de la Olăneşti (s.n.), acasă, la Bucureşti, cu acest elicopter.

– Chiar era nevoie să fie adusă pe calea aerului, cu elicopterul?

– Pentru că medicii au spus că miracolul acestor ape se pierde dacă transportul lor durează mai mult de o oră. Și atunci, pentru a fi apa proaspătă, pentru a avea un aport benefic pentru bolile dumneaei, apa se aducea în fiecare zi. De fapt, nu numai apa de Olăneşti era adusă, ci şi apa potabilă, deoarece în casă nu se bea niciodată apa de la robinet. Nici chiar de izvor. În fiecare zi se aducea, dacă nu mă înşel, de la Câmpulung, o cisternă cu apă, folosită la spălarea vaselor, cu toate că la casa principală aveau un puș de o sută, o sută şi ceva de metri, din care se scotea o apă pură. Totuşi, pentru siguranţă, se aducea apă din izvoarele cele mai bune. Aşa cum bem noi acum apă plată, care, de fapt, e apă de la robinet şi nu de izvor, aşa se aducea atunci apă, dar numai pentru veselă5.

Șerpoaica Mutăr și comanditarii ei au schimbat Olănești cu Scropoasa (7 Izvoare), ca să le iasă mai bine povestea. Și le-a ieșit.

 

 

În studiul din 1983 apare aceeași denumire folostă de G.A. Orescu. De-abia într-un studiu6 din 1991 întâlnim pentru prima dată denumirea ”Șapte Izvoare Reci”, cu variațiile ”7 Izvoare Reci” și ”Scropoasa 7 spring” (urmând probabil o codare comercială de dată recentă).

 

Note: 1-3Constantin Moissiu, Alina Moisescu – ”Cercetări preliminarii asupra unor surse de apă plată din România”, în ”Hidrotehnica”, vol. 28, nr. 4/aprilie 1983, pg. 97; 4Ibidem, pg. 98; 5Camil Roguski – ”Adevăruri interzise”, Ed. Lucman, București, an ?, pg. 179-180. La pg. 316 apare mențiunea ”decembrie 2004”, probabil data la care s-a finalizat redactarea; 6Eugenia Pîrvulescu, A. Pîrvulescu – ”Overall water balance computation in the karst zone «Șapte Izvoare Reci» Scropoasa (Romania)”, în ”Theoretical and Applied Karstology”, vol. 4/1991, București, pg. 174-181.

 

Corecție:

Denumirea ”Șapte izvoare” apare în 1965:

O zi de odihnă în cabana de pe malul lacului Scropoasa, alimentat de apele Ialomiţei şi de un pîrîu de munte bogat, denumit «Şapte izvoare»1;

și în 1977:

 ”Scropoasa… trasee turistice… la «7 Izvoare»2.

Cel puțin în prima instanță substituie denumirea pârâului Scropoasa. În ambele diferă de denumirea din 1991 ”7 Izvoare Reci”. În orice caz, denumirea este nouă.

Greșim, corectăm; cinstit, lăutărește!

1T. Răbșan – ”Cabana și lacul Scropoasa”, în ”Sportul popular”, nr. 4687/12.06.1965, pg. 2; 2Dan Pasere – ”Mica enciclopedie a drumețului”, în ”România pitorească”, nr. 3/1977, pg. 8.

 

  • (Bucegi) 7 Izvoare de iluzii (I)
    by
    Le-a venit rândul, așadar să vedem ce-i cu ele și mai ales cine e în...
  • (Bucegi) 7 Izvoare de iluzii (II)
    by
    Deschiderea o face Sorin Golea în 2003. În 2005 este rândul Adinei Mutăr să presteze,...
  • (Bucegi) 7 Izvoare de iluzii (III)
    by
    Studiul lui Orescu. În vederea alimentării cu apă a Capitalei, în 1896 este însărcinat inginerul...
  • (Bucegi) 7 Izvoare de iluzii (IV)
    by
    Apa plată a tovarășului Nicolae. Prima dată am auzit sintagma ”apă plată” după 1990, din...
  • (Bucegi) 7 Izvoare de iluzii (V)
    by
    Trioletul de aur. Deoarece nu dorim să reluăm, vă recomandăm să citiți acest articol, care...
  • (Bucegi) 7 Izvoare de iluzii (VI)
    by
    Dacii din Bucegi și solomonarul de la 7 Izvoare. Construcția dacomană se bazează pe două...
  • (Bucegi) 7 Izvoare de iluzii (VII)
    by
    În octombrie 2005,  Ioan Olaru concepea și semna un document programatic. Era vorba de un...