Realitatea obiectivă vs. percepută (TC-I)

Există discuții filosofice ample dacă realitatea obiectivă (s-o numim pentru simplificare realitatea reală, așa cum este ea de fapt) există sau este doar o himeră. Însă pe noi nu ne interesează aici Filosofia, ci felul cum o persoană își construiește propria sa perspectivă asupra realității (realitatea subiectivă) și cum această perspectivă personală este substituită realității obiective.

Prin simțurile, inteligența, educația, cunoaștințele și experiențele sale, omul își formează sisteme (grile, filtre) prin care percepe realitatea, subiectivizând-o. Este ceea ce se numește ”mindset” (mentalitate) – o ”programare a minţii de a gestiona, calcula, (re)acţiona, planifica, percepe mediul înconjurător în concordanţă cu valorile asociate”¹. Și o face într-atât, încât realitatea obiectivă ajunge să conteze mai puțin sau chiar deloc.

De aici, psihologia socială extrage o teză fundamentală, cu vaste domenii de aplicație:

Nu contează ceea ce este, ci ceea ce este perceput a fi. Și două corolare:

Nu contează faptele, ci felul în care ele sunt percepute;

Nu contează adevărul, ci ceea ce este perceput ca adevăr (ca fiind adevărat).

De fapt, la o analiză sumară, Corolarul al doilea este o consecință a primului. Manipulând nu atât faptul obiectiv, ci percepția asupra lui, adevărul ”manufacturat” este substituit Adevărului (adevărului adevărat).

Repetarea cuvântului percepție  nu este deloc întâmplătoare! Ea este cheie de boltă a înțelegerii problemei! Câteva exemple:

I. Nae Ionescu își începea multe dintre articolele de presă cu sintagma: ”(Mai) întâi, faptele”. Un apel evident la realitatea obiectivă. Numai că felul în care erau selectate unele fapte și modul lor de interpretare erau parte a unui discurs părtinitor. Publicistica lui Nae Ionescu merită citată tocmai pentru abilitatea de a substitui propria interpretare asupra realității obiective, lăsând larga impresie că se referă tocmai la ea. Departe de a fi un geniu, prof. N. Ionescu și-a construit o abordare publicistică genială!

II. ”Pravda” (Adevărul) a fost publicația oficială a Partidului Comunist sovietic între 1918 și 1991 și o importantă oficină de propagandă bolșevică. Denumirea – inspirată se pare lui V.I. Lenin de N.K. Mihailovski – se bazează pe o particularitate a limbii ruse:

”De fiecare dată când îmi vine în minte cuvântul «pravda», sunt fascinat de frumusețea lui uimitoare. Un astfel de cuvânt nu este, se pare, de găsit în nicio altă limbă europeană. Se pare că doar în limba rusă «adevărul» și «dreptatatea» sunt desemnate prin același cuvânt și se contopesc într-un mare întreg. «Pravda», în acest sens măreț al cuvântului, a fost întotdeauna obiectul căutărilor mele. «Pravda» – adevărul separat de «Pravda» – justiția, «Pravda» din cerul teologic despărțit de «Pravda» lumescului practic, m-a ofensat mereu, nu doar m-a nemulțumit. Din contră, practica zilnică a  binefacerii, cele mai înalte idealuri etice și morale, mi s-au părut întotdeauna insultător de neputincioase, atunci când erau deturnate de la adevăr, de la știință”².

Din familia lexicală a cuvântului ”pravda” mai fac parte: ”pravyj” (corect), ”pravo” (drept, lege), ”pravilo” (regulă), ”spravedlivost” (justiție),…

”Pravda”, înțeles ca ”Adevărul corect/ Adevărul reglementat” a fost subiect de glume atât în lagărul sovietic, cât și în lumea occidentală. Dizidenții ruși se obișnuiseră să folosească alternativ ”istina”, în sensul de adevăr cu încărcătură filosofică și morală:

”«Istina», celălalt cuvânt comun pentru «adevăr», este înrudit cu «istinnyj» (autentic)”.

Note: ¹cristinamocanu.ro/2012/05/success-mindset/ (site în prezent inactiv); ²N.K. Mihailovski, 1842-1904. Calendar religios ortodox rus, publicat în Occident. Apud cyberussr.com.