Paranormal

Existența în mantaua terestră a unor curenți electrici numiți ”curenți telurici” este demonstrată științific prin măsurători ai parametrilor fizici.

 Însă, în termenii lacși și vagi ai teroiilor New Age, sintagma ”curenți telurici” îmbracă forme diverse, nu îndeajuns de clare. În cadrul literaturii de profil, termeni fizice ca ”energie”, ”vibrație”, ”electric”, ”magnetic” nu fac obligat referire la noțiunile cărora le împrumută numele.

R. Charroux:

Globul terestru este străbătut de o rețea de curenți electrici, care este într-un fel sistemul lui nervos, cu centri (chakre) și zone care, în funcție de natura lor, au o influență asupra comportamentului și sănătății oamenilor.

Există zone în care trăiești cu un sentiment de teamă, unde te simți stingherit, având o dorință nemotivată de a fugi departe, oriunde.

În schimb, există alte locuri unde simți că înflorești; locuri unde ți-ar plăcea să trăiești. (…)

Agronomul Claude Trouve, unul dintre cei mai buni specialiști francezi, a observat că pământurile omogene, cu subsol și constituenți chimici identici, aveau calități extrem de diferite. Pe același câmp, plantele cresc în mod remarcabil într-un loc, iar alături totul vegetează și plantele sunt pipernicite.

Aceste fapte inexplicabile rațional pun în evidență existența unui misterios necunoscut subteran: curenții telurici de care știința nu se sinchisește1.

Plecând de la aceaste observații, presupus empirice, își croșetează teoria.

Primul aport, A. Bouguenec, esoterist pendulând între suprarealism și alchimie:

Există locuri magice, scrie Andre Bouguenec. Trebuie să considerăm globul terestru ca o ființă vie, organizată, cu o fiziologie la fel de complexă ca și a noastră.

Matricea sa a fecundat mai multe «ombilicuri» cu cordoane ombilicale de hrănire cărora oamenii le-au pierdut urma.

Aceste zone sunt erogene, în sensul că produc efluvii de dragoste. Omul trebuie deci să caute afinități cu mama sa Terra și, găsindu-le, să-și pună în acord cu ea planurile psihice și fizice2.

Și continuă, dezvoltând ideea unei dualități electrice de atracție – respingere, benefic – malefic (întâlnită la Charroux și în legătură cu fotografiile Kirlian):

… se pare că există pe glob așa-numitele puncte ale dragostei, adică locuri legate de alegerea lor de către anumite fenomene inexplicabile, într-un anumit punct privilegiat în care se unesc, se împerechează și se nasc curenții de inteligență ai cerului și ai Terrei. Totul este posibil, inclusiv improbabilul și miraculosul, în aceste locuri unde sălășluiesc spiritul și dragostea, unde materia se cristalizează sub impulsul energiei, într-o imensă dorință de creație. (…)

Dualitatea este mai probabilă și mai perceptibilă decât trinitatea.

Lui plus i se opune semnul minus, binelui i se opune răul, micimii mărimea, iar luminii – întunericul. Globul pământesc este presărat prin urmare și cu puncte de agresivitate, a căror menire este aceea de a echilibra efectul zonelor benefice. în anumite locuri omul se află sub influențe nefaste, animalul se îmbolnăvește iar copacul se usucă fără nici un motiv vizibil și logic3.

Apoi modelul și efectele curenților telurici sunt cumulate ce cei atmosferici. Prin intermediul lui Pierre Devaux, autor de SF și popularizator științific:

Pierre Devaux a studiat problema, adăugând la acțiunea curenților telurici pe cea a potențialului electric al atmosferei4.

Rămâne de explicat efectul psiho-fiziologic postulat: ”posibilitatea de a «pulsa» în sistemul nervos al globului – curenții telurici – o energie capabilă, într-o anumită măsură, de a condiționa comportamentul uman5.

Misterul asupra metodei de inducție persistă – Charroux nu se deranjează să-l explice. Probabil nici n-ar fi avut cum. În schimb, mecanismul acțional este preluat de la un doctor, Pierre Chevalier:

Echilibrul lui + și –. Impulsul nervos, fiind asimilat curentului electric, poate să fie considerat ca fiind format dintr-un flux neîntrerupt de particule de materie electrică ale căror sarcini sunt electro-pozitive (protoni = +) și electro-negative (electroni = -).

Starea de sănătate ar rezulta dintr-un echilibru, totdeauna același pentru un anumit individ, între cantitatea de protoni și cea de electroni. Cea mai mică rupere a acestui echilibru se manifestă prin alterarea sănătății, care constituie dovada unei pierderi de electroni cu predominanța consecutivă a unui număr mai mare de protoni.

Atunci ar rezulta o adevărată pozitivare electrică organică…”6.

În bogata sa publicistică, Robert Charroux amintește constant de curenții telurici, deși este oscilant și nehotărât asupra naturii și caracteristicilor lor. Pare mai degrabă a le adapta parametrii în funcție de context. În rândurile de mai sus prezumția este că se referă la o rețea magneto-electrică, apropiindu-se de știință, dar rămânând ferm pe poziții în afara ei.

Ca fapt divers, există teorii care încearcă să explice aparițiile paranormale și OZN-urile prin influența variabilă în timp și spațiu a unor câmpuri magnetice de origine necunoscută.

 

Note: 1,2Robert Charroux – ”Cartea stăpânilor lumii”, Ed. Lucman, București, f.a., pg. 153-154, respectiv 154. Redăm și conținutul unei scrisori trimise de André Bouguenec prietenului său Robert Charroux în data de 20 Nov. 1966: ”Oui, Robert, je pense que nous avons perdu le sens des centres érogènes de notre Terre. Il y a des lieux «magiques»… Je crois qu’on peut considérer notre Terre Gaïa comme un être vivant, magnifiquement organisé d’une physiologie aussi complexe que la nôtre.

C’est «Notre Mère» Mater-ia! Sa matrice féconde plusieurs «ombilics», il y a des cordons nourriciers. Ils sont perdus. Ces zones sont ce que j’appelle = érogènes, éros-gènes, qui engendrent les effluves de l’Amour. Qu’il y en ait qui soient contraires, opposées, cela va de soi dans la structure homogène et hétérogène de l’univers…

L’homme doit chercher ses affinités avec sa «Mère»; c’est alors qu’elle devient son «Epouse». Mais la Mère rejette les avortons, les tourmenteurs de sa «chair» terrestre et son «sein» se révolte, ses éruptions ou ses «pleurs» sont «signés», et dangereux… Vous voyez qu’on peut concevoir toute une Mythologie, peut-être pas si inexacte, sur le thème de Madame Mappemonde (Miss Tère!). Elle est peut-être une Miss Univers qui veut des Amants dignes de ses charmes… !

Elle semble savoir ce qu’elle veut, car elle en change souvent, elle regrette peut-être son premier Amant, l’Adam où elle avait mis ses espoirs. Folle jeunesse, folle genèse, toujours déroutante !”; 3Robert Charroux – ”Cartea trecutului misterios”, Ed. Elit, Ploiești, f.a., pg. 253; 4Robert Charroux – ”Cartea stăpânilor lumii”, pg. 154; 5Robert Charroux – ”Cartea cunoașterii interzise”, Ed. Elit, Ploiești, f.a., pg. 133; 6Robert Charroux – ”Cartea stăpânilor lumii”, pg. 157.

 

 

  • Sas-ul și yoghinii. De la Hoia-Baciu la Sahasrara (I)
    by
    Guru Bivolaru. În anul 1993 apărea în ”Tinerama” sub semnătura lui Dinu Ispas articolul ”Pădurea...
  • Sas-ul și yoghinii. De la Hoia-Baciu la Sahasrara (II)
    by
    Un prag de trecere între lumi. Francezul Robert Charroux a fost un om complex, cu...
  • Sas-ul și yoghinii. De la Hoia-Baciu la Sahasrara (III)
    by
    Am afirmat anterior că ”metoda” francezului Charroux constă în asocieri succesive, de colaționare a unor...
  • Sas-ul și yoghinii. De la Hoia-Baciu la Sahasrara (IV)
    by
    Existența în mantaua terestră a unor curenți electrici numiți ”curenți telurici” este demonstrată științific prin...