Megaliți & microliți

Cercetarea așa-ziselor ”sculpturi megalitice” din România nu a urmat niciodată o sistemă. I-a lipsit rigoarea, metoda și profunzimea. Suntem tentați să susținem că la bază se află o problemă de design: s-a optat pentru ”iluminări” și nu pentru știință.

Grație lui Dan Corneliu Brăneanu, ”Sfinxul” de la Topleț este cea mai temeinic studiată piesă ”megalitică” de pe teritoriul României (de altfel, fără intervenția1 energică a regretatului Brăneanu ea nici n-ar mai exista azi în teren: se preconiza lărgirea unui drum de țară care implica distrugerea simulacrului). Cu toate acestea, carențele menționate anterior lasă loc unor surprize de proporții. În ianuarie 2023 am reușit să identificăm primul articol, primele ilustrații și prima persoană care a fotografiat, contextualizat și popularizat această piesă: ing. Adam Cucu. Un cumul de premiere, căzute în uitare și anonimat. Până la noi:

Sfinxul din Banat

de Inginer Adam Cucu

 

Divinul N. Densușianu s’a ocupat în mod amănunțit de chestia preistorică a noastră și a arătat, unic în felul lui, că noi am trăit aici înainte de era romană, când Dacia Felix cu Ripensia ei erau provincii romane, provincii privilegiate pentru bogățiile și bunătatea locuitorilor lor, și că acești locuitori, deși purtau diferite nume vorbiau aceeaș limbă, – limba română sau valahă.

Spusele lui N. Densușianu sunt însoțite de argumente serioase, bazate pe o muncă neîntreruptă și neobosită, a unui om, care toata viața și-a consacrat-o idealului de a scoate și arăta adevărul, adevărul în jurul originei națiunei sale.

I-a isbutit pe deplin și l’ar ști azi acest adevăr toată suflarea românească, dacă invidia ori nepriceperea multor pretinși ”specialiști” nu ar ține încă vălul gros peste el. Trebue să vină oameni nespecialiști, diletanți, cărora ușor cu un zâmbet li se arată necompetența și, în aparență, cu suces. Orice cuvânt spus, însă bine simțit și în adevăr spus, nu se perde, și are acelaș efect ca materia în natură. Cuvântul vibrează în natură și prin undele ei secrete ajunge la urechile ce aud…

Divinul N. Densușianu are argumente ce se pot vedea și controla. Astfel afirmă el că Gëa (Geneza) are simulacru la noi în Banat și a identificat-o cu stânca din Cazanele Dunărei, care poartă numele Baba Gaia. Întâmplarea a voit să fie, ca să mi se arate din jos de gara Băilor Herculane, la vre’o 4 km. o stâncă pronunțată, sub coasta unui deal, sub poalele căruia curge apa Cernei și depe șosea privind această stâncă, cu uimire și satisfacție am descoperit statuia zeiței Gëa, care la poporul nostru trăește și acum sub numele de Baba Gaia, Baba Dochia. Și tot așa numele lui Uen în Zamolxis al Dacilor, (Zeu moș) ori ”Moșu” al nostru, ca la sfârșit să se păstreze în ”babă” și ”moș” din poveștile noastre cu atâta drage ascultate de copii.

Nu m’am liniștit, până când nu am prins un fotograf, care după arătările mele a fotografiat stânca. Va pune în uimire pe toți când vor vedea-o, mai vârtos pe cea luată în totul, cât de mare asemănare cu…. Sfinxul din Egipt.

 

 

De aceia afirmația lui N. Densușianu, căruia Dumnezeu să-i facă bucuria în ceruri, de a-și vedea opera înțeleasă, nu e o copilărie și tot așa nu e de fel o copilărie de a căuta origina cuvântului Sfinx, în ”sfinții” noștri.

Stânca din cazanele Dunării se compune din 2 părți despărțite numai prin o crăpătură și înfățișează două cămile stând în două picioare bot în bot.

Din apropiere stânca noastră, care prin asemănarea sa se poate numi ”Sfinxul din Banat”, are înfățișarea frumoasă a unei fete tinere, cu ornamente Egiptene, ca ”Sfinxul” de lângă piramida Keops.

Fără voie ne aduce aminte această împrejurare cuvintele lui N. Densușianu, că în timpul preistoric hegemonia noastră, într’un timp, când împărații – zeii noștri – se înțelegeau între ei, era vastă și se întindea până peste Egipt și Indii, a cărei centru, pe atunci era Arabia Felix, identică cu Dacia Felix de mai târziu. Acest vast imperiu era întemeiat de Tifon, rege al tuturor românilor.

Zeu, fratele lui Tifon, certat cu el a fugit la miazăzi și a conspirat contra lui. Atrase în alianță pe Osiris împărat în Egipt și împreună s’au hotărât să se scape de jugul „Arimanului”, (Românului) nume din ură dat lui Tifon.

S’au dat lupte în jurul Dunărei, iar Zeu și Osiris au fost învinși la început. Dar prin trădarea lui Vulcan, renumitul faur și maestru de armamente al timpurilor sale, Tifon a fost învins la sfârșit.

Zeu s’a răzbunat atunci cumplit pe toți Titanii și Giganții, pătura conducătoare a Românilor, ceiace a avut drept urmare decăderea imperiului roman preistoric.

În schimb s’a ridicat imperiul și cultul lui Osiris și în părțile din miazănoapte unde a prins rădăcini puternice pe cari nici creștinismul nu le-a putut smulge. Astfel se înțelege cum la germani numele lui Osiris se păstrează și până azi în sărbătoarea cea mare a Paștilor, numită la ei ”Ostern”. Nu e fără importanță, a aminti că numai la noi s’a menținut numele lui Zeu, adăugit în timpul creștin în Dumnezeu, însă neschimbat a rămas în foarte importante acte de obișnuință precum: mărturia și jurământul la popor, când vrând să mărturisească or să se jure, cu ”zău” o face, iar când și mai mare importanță vrea să dea acestei mărturisiri ori jurământ ”zău lui Dumnezeu” strigă cu convingere.

Pozele alăturate sunt de mare folos, și trebue să stârnească uimire în sufletele tuturora, care trăesc pentru mărirea națiunei lor, măreție trebue să inspire și încredere, că pământul acesta al nost’a fost… de mult, foarte demult, Baba Dochia, Moșul, Iorgovan și alți eroi ai poveștilor noastre din popor ne-o spun.

Cultul nostru, cu uciderea și răspândirea celor buni ai noștri, (a Titanilor și Giganților) a devenit pribeag și s’a împământenit în diferite părți ale Sudului. S’a dovedit că preoteasa Pithia este originară din comuna Roșia, județul Arad, iar Oracolul din Delos de peste drum de ”Sfinxul din Banat”.

Aici iau pauză o clipă, ca la toate actele de mare importanță, ca să mă explic. În hotarul comunei Crașovăț, nu departe, adecă pot sa spun peste drum de Sfinxul nostru, este un deal care poartă numele ”Del” ca și ”Delosul” grecesc. Sub culmea locului ”Del” este un isvor și o peșteră în care, se vorbește, că odată a trăit aici timp lung o babă ce făcea minuni… Nu ne trebue deci fantezie, să credem ”Adevărul” susținut de divinul N. Densușianu. Să-l cetim, să cercetăm locurile sfinte, arătate de el. Acestea ne așteaptă cu nerăbdare. E așa de frumos să le vezi și să vorbești cu ele. Știu și șoptesc multe din trecut, cu drag și cu foc.

Tineret, să nu te copleșească viața cu capriciile multor plăceri fără rost. În timp de vară, în vacanță ori concedii aleargă în Natură. Trecutul multor mii de ani te așteaptă. În ea este adormită fata frumoasă de împărat. Trezește-o. A ta va fi și cu ea mărirea neamului tău.

Timișoara, 24 Noembrie 1931”2.

 

Scurte comentarii. Cel mai probabil, ing. geodez Adam Cucu a ajuns la Densușianu pe filiera doctorului C.I. Istrati, de care-l legau activități profesionale3 și extraprofesionale. Ar fi interesant de explorat și o legătură cu mișcarea spiritistă și/sau teosofică, în text existând unele indicii (”Orice cuvânt spus, însă bine simțit și în adevăr spus, nu se perde, și are acelaș efect ca materia în natură. Cuvântul vibrează în natură și prin undele ei secrete ajunge la urechile ce aud…”).

În 1928, ing. Cucu a dat numele primului club de fotbal profesionist din România (FC Ripensia, Timișoara). Până aici a mers cu iubirea de istorie (Ripensia o găsiți și în prima frază a articolului transcris de noi mai sus).

În 1931 a observat întâmplător în teren Sfinxul de la Topleț și a aranjat să fie fotografiate profilele relevante. Prin acestea s-a plasat înaintea ing. silvic Vasile Al. Ionescu, ale cărui clișee pe sticlă datează din anul următor.

Denumirea de ”Sfinx”, de origine cultă, îi aparține lui Cucu. Urmare,”Sfinxul din Banat” sau simplificat ”Sfinxul bănățean” a fost în uz decenii de-a rândul. El o explică prin ”mare asemănare cu…. Sfinxul din Egipt”, un nou pionierat. Etimologia propusă, fantezistă de altfel – ”nu e de fel o copilărie de a căuta origina cuvântului Sfinx, în «sfinții» noștri” – este cu totul și cu totul inedită.

Oarecum singular, Cucu vede în capul de piatră o femeie, o ”babă”, un simulacru al zeiței Geea:

are înfățișarea frumoasă a unei fete tinere, cu ornamente Egiptene, ca «Sfinxul» de lângă piramida Keops”.

E ”descoperirea” pe care o va face și Cristiana Pănculescu, la o jumătate de secol distanță. Desigur, cucoana își afirmă o prioritate imaginară, ca multe altele.

Adam Cucu mai punctează cu ceva. La Densușianu, ”metoda etimologică” este prezentă din plin, dar nu are un rol axial. La corifeii săi însă, da, și Cucu nu face excepție ”cu postularea unor influențe și identități pe baza unor analogii lingvistice formale4.

 

Note: 1Pentru amănunte vezi Vlad-Ionuț Musceleanu – ”Seniorul muntelui. Dr. P. Măldărescu și enigmele masivului Cozia”, Ed. C.I.D., București, 2020, secțiunea III; 2Adam Cucu- ”Sfinxul dein Banat”, în ”Natura”, an XXXI, nr. 1/15.01.1932, pg. 10-13; 3T. Dobrescu – ”Istoria țițeiului în România”, idem, pg. 19.

 

 

  • Sfinxul de la Topleț (I)
    by
    Cercetarea așa-ziselor ”sculpturi megalitice” din România nu a urmat niciodată o sistemă. I-a lipsit rigoarea,...
  • Sfinxul de la Topleț (II)
    by
    Ca parte a metodei noastre, urmărim în continuare firul publistic al temei propuse. Între primul...
  • Sfinxul de la Topleț (III)
    by
    De departe cel mai cuprinzător material publicat până în prezent despre Sfinxul de la Topleț,...
  • Sfinxul de la Topleț (IV)
    by
      Din punct de vedere pozițional și fotografic. Sfinxul de la Topleț a fost probabil...