”Sfinxul” din Bucegi – Debutul (II)

Receptare. Datele de pe Wikipedia privind introducerea în circulație a ”Sfinxului” din Bucegi sunt greșite. Ele sunt ancorate în bibliografia veche a doi autori foarte apropiați nouă, Dan Corneliu Brăneanu și Silviu N. Dragomir, care în timp și-au revizuit poziția. Din păcate, autorii voluntari ai Wiki stau mai greu cu lectura cărții tipărite.

Acum niște ani, profitând de câteva indicații sumare livrate de D.C. Brăneanu, am regăsit catalogul expoziției din 1932, restabilind cronologia corectă.

Sau mai degrabă parțial corectă. Știm cu siguranță că fotografia lui Juster a figurat în Expoziția din februarie 1932. Însă această ediție pare a fi doar reluarea adăugită a celor anterioare (februarie 1931 și octombrie 1931), organizate de aceleași persoane, aceeași instituție și cu o compoziție similară. Deocamdată nu avem date certe; jonglăm cu probabilități. Dar s-ar putea ca ”Sfinxul românesc” să fi fost expus și acolo.

Revenind la momentul februarie 1932, observăm că în ciuda afluxului de personalități și public, ”Sfinxul” n-a făcut cine știe ce impresie (asta ca să nu spunem că n-a impresionat deloc). A fost considerat un fleac, negăsindu-și locul nici măcar la rubrica ”Curiozități” – ”Fapt Divers”. Nu l-a atras nici pe inițiatul mason Sadoveanu și nici pe Regina Maria (bine trecută prin teosofie, spiritism și bahaism).

Ce să mai spunem de Gh. Lungulescu, dacistul interbelic dezgropat de noi din colbul vremii. În articolul dedicat evenimentului, el punctează unele reprezentări megalitice și știm din alte materiale  ale sale că nu sunt figuri de stil gratuite:

”Admirăm deja poezia maiestoasă şi neasemuită a trecerii Dunării, prin munţii Cazanelor ce par în strălucitorul lor calcar abrupt, uriaşe temple ale divinităţilor primitive ale bătrânului Istru…”.

Îl punctează și pe Juster (prezent la expoziție cu mai multe piese), ”care face din fotografia de amator, o predilecţie de artă”¹. Și totuși, nimic despre ”Sfinx”. Insistăm, pentru întărire: Lungulescu era dacist și megalitist și nu vreun studios, ci un propagandist neobosit al acestor idei.

Expoziția nu a fost izolată. A fost vernisată de mai multe ori. În noiembrie 1932 era deja la a cincea ediție².

Alexandru Bădăuță i-a prins planșele, cu tot cu ”Sfinx”, între coperțile albumului ”Priveliști românești” (Adevărul, 1932), aclamat la scenă deschisă. Iorga a dus cartea la Academie, iar autorul i-a oferit-o Regelui într-o audiență privată. Și ciclul se repetă. Articole în ziare, felicitări, poze în ”Realitatea ilustrată”³ și ”Radio-fonia”⁴ (unde apar și Babele!), publicitate plătită; despre Sfinx nimic. Zero.

Avem aici cheia întrebării: ”De ce a fost «descoperit» (observat, fotografiat) chipul de om – Sfinxul – de la Babele atât de târziu?”. Problema este pusă greșit, postulându-se că dacă prezintă interes în prezent, ar fi interesat și în trecutul apropiat. Realitatea și răspunsul este că nu interesa pe nimeni. Atât de simplu este! Este imposibil ca pionierii bucegiști să nu fi văzut stânca. Ei și? Au salutat-o din mers, dar nu s-au oprit să-i dea ”Bună ziua!”. Și dacă e să fim mârlani, să mai insistăm pe un aspect: pentru că nu puteai face poze călare pe el (boală veche la români!):

S-ar putea spune că exagerăm. Nicidecum. Datorită Expoziției din 1932, mii de români au văzut poza lui Juster. Dacă adăugăm și albumul lui Bădăuță, ajungem la zeci de mii. Cu rezultatele enunțate anterior!

Cu această ocazie s-a făcut pulbere și aberația ”construirii” (sau doar modelării!) Sfinxului de către Ferdinand, Carol II sau comuniști. În 1931, când a fost făcută cel mai târziu fotografia, Carol de-abia se întronase (8.06.1930), cu o situație dificilă. Regina Maria, deși izolată politic, avea toate pârghiile culturale pentru a promova presupusa ”creație” a răposatului ei soț. Și mai presus de toate, nu există niciun fir de propagandă activ legat de stâncă. Pur și simplu nimeni nu face un efort substanțial doar ca să lase apoi rezultatul în uitare.

Note: ¹Gh. Lungulescu – ”România în fotografii”, în ”Universul”, nr. 42/13.02.1932, pg. 3; ²Sistine – ”Expoziția «Priveliști Românești»”, în ”Rampa”, nr. 4462/28.11.1932, pg. 3; ³*** – ”Priveliști românești de Al. Bădăuță Ed. «Adevărul» S.A.”, în ”Realitatea Ilustrată”, nr. 302/10.11.1932, pg. 9; ⁴Al. Bogdan – ”«Priveliști românești» la Radio”, în ”Radio-fonia”, nr. 221/11.12.1932, pg. 12-13.