”Sfinxul” din Bucegi – Debutul (III)

Un alpinist judeu. Petre Ilie Juster este un nume puțin cunoscut în prezent.  Nu cunoaștem anul nașterii sau al morții (fiind membru al Soc. ”Cenușa”, este posibil să fi fost incinerat).

A fost unul dintre pionierii turismului și alpinismului bucegist. Membru al ”Grupării alpine” din Turing Clubul României (T.C.R.) și ulterior al C.A.R. (Clubul Alpin Român), unde a avut și funcția de casier. Cercetaș, comandant al Cohortei ”Negru-Vodă” din București, reprezentant al Ligii Navale Române.

Marinescu îl reține dintr-o excursie din vara anului 1925, ca prieten al farmacistului Sterescu, ”un tânăr curajos”, care ”urcă direct pe stânca de la Sfânta Ana, ajutat doar de sfori, cuie şi bastoane”¹.

A locuit în București și a fost farmacist. În această calitate a activat și în serviciul militar – slt. stagiar  la Depozitul central sanitar (1926²), apoi farmacist locotenent în rezervă (15.05.1926³), repartizat la Serviciul Apărării contra Gazelor (1929⁴).

Și a fost evreu. În ”Amintirile unui alpinist”, Nicolae Baticu descrie scena întâlnirii pe crestele Craiului cu Petre Juster și încheierea deloc măgulitoare privind o cotizație de club solicitată ”pe creasta Pietrei Craiului”⁵. Pentru ranchiunosul legionar, evreul rămâne ”casier” și în pustie.

P. Juster a fost un patriot, antisegregaționist și anti-sionist; îl întâlnim ca semnatar al unui Protest al medicilor evrei din Capitală față de inițiativa înființării unui partid național evreiesc în România. Reproducem doar finalul:

”Un grup politic aparte, cu deziderate «naţionale specific evreeşti» va deveni, în mod fatal, prilej de aspră învrăjbire dăunătoare în primul rând evreilor români, prin stingherirea şi întârzierea ce-o va pricinui în desăvârşirea emancipărei lor în curs.

Declarăm că ne desolidarizăm ce desăvârşire de această periculoasă tentativă a separatiştilor şi le interzicem formal de a vorbi în numele nostru sau al tuturor evreilor din România”⁶.

Și totuși, e ironia supremă a sorții să vezi naționaliștii* și antisemiții români defilând sub emblema stâncii-simbol pusă de un evreu în circulație.

Închizând această acoloadă, nu etnia lui Juster a impactat popularizarea timpurie a Sfinxului din Bucegi – este prezent cu ilustrații⁷ și articole⁸ montane în periodicele centrale ale vremii. Și nici concurența acerbă TCR – CAR nu opera în 1932. Poate că aceste aspecte, alături de intrarea României în războiu, au contribuit mai târziu. Poate. Însă datele existente, relevante, ne întâresc și susțin concluzia: în acei ani, Sfinxul din Bucegi n-a interesat pe nimeni!

Și aici nu este vorba doar de public; Juster și Bădăuță proveneau din interiorul asociațiilor particulare de turism. Ale celor care mergeau efectiv pe munte, nu doar admirau peisagiile din panotate sau tipărite la rotativă.

*Sub nicio formă nu susținem că toți naționaliștii români ar fi niște căpcăuni, cum nu ne amăgim nici cu buna-credință a tuturor minoritarilor din România. Considerăm că fiecare om trebuie ”judecat” numai și numai pentru faptele sale,  nu împachetat  în mulțimi arbitrar sau conjunctuaral definite.

Note: ¹Vasile Marinescu – ”Oameni, locuri, întâmplări”, Ed. Sport-Turism, București, 1980, pg. 20; ²*** – ”Mișcare în personalul sanitar al armatei”, în ”Universul”, nr. 10/ 4.01.1926, pg. 6; ³*** – ”Mișcare în armată”, în ”Dimineața”, nr. 9015/ 31.01.1932, pg. 6; ⁴*** – ”Mișcare în armată”, în ”Universul”, nr. 16/20.01.1929, pg. 9; ⁵Nicolae Baticu – ”Amintirile unui alpinist”, Ed. Sport-Turism, București, 1981, pg. ?; ⁶*** – ”Un protest al intelectualilor evrei”, în ”Dimineața”, nr. 8777/01.06.1931, pg. 7; ⁷”Castelul Hunyade (Hunedoara)”, în ”Cuvântul”, nr. 2474/11.03.1932, pg. 1. ”Bucegi. Vârful cu Dor” (foto color), în ”Universul”, nr. 335/05.12.1932, pg. 1, ș.a.; ⁸Petre Juster – ”Peștera și Schitul Ialomiței”, în ”Gazeta noastră”, nr. 164/?.1930, pg. ?, ”Zece plante medicinale”, în ”Lupul de argint” (revistă cercetășească), nr. 11-13/1933, pg. ?, ș.a.