Paranormal

Maica Domnului la Viziru (BR). În iulie 1936, o apariție a Maicii Domnului împreună cu Fiul, a avut loc în comuna Viziru. Efectele fizice, miraculoase, sunt legate de apa unei fântâni parțial colmatate: ”în fântâna care era părăsită, clipocea o apă verzuie, imposibil de băut; la sosirea oamenilor apa s’a limpezit ca prin farmec, făcându-se bună de băut”:

Tânărul Vasile Vlad lacob, cocoşat, în vârstă de 15 ani, locuind la marginea com. Viziru între şcoala de agricultură şi moara d-lui Grossu, a avut o viziune cerească, într’una din serile trecute.

Pe când şedea sprijinit de o fântână din curtea locuinţei sale, privind în zarea senină, deodată s’a făcut un nour alb şi din nour i s’a arătat Maica Domnului (s.n.) cu Isus Cristos alături.

Băiatul Vasile Vlad lacob, îngrozit de cele văzute, a căzut cu faţa în ţărână.

Atunci Maica Domnului i-a spus: «Scoală! Du-te în sat şi grăeşte oamenilor, că a venit timpul să se pocăiască şi să se lase de rele!».

Când bietul infirm s’a ridicat de jos, viziunea dispăruse. Reculegându-se, a pornit în goană prin sat, povestind tuturor cele văzute şi auzite.

Prima minune. Oamenii au dat busna, după cocoşat, ducându-se la locul arătării.

În fântâna care era părăsită, clipocea o apă verzuie, imposibil de băut; la sosirea oamenilor apa s’a limpezit ca prin farmec, făcându-se bună de băut.

S’a făcut o slujbă religioasă, la apa sfinţită din fântână, iar oamenii s’au aprovizionat cu această apă pe care o întrebuinţează pentru leacuri.

La locul minunii, e un adevărat pelerinaj. Sute de oameni de prin satele învecinate, au venit la Viziru spre a vedea minunea”.

Este singura știre consemnată de ziarele centrale. Nu știm ce a urmat. Cert este că pelerinajele erau în stadiu incipient.

 

*** – ”Viziunea sfântă din com. Viziru jud. Brăila”, în ”Curentul”, nr. 3029/09.07.1936, pg. 9

 

 

  • Apariții. Fecioara Maria și românii (I)
    by
    Fabrica de visuri și iluzii. La simpozionul cu daci desfășurat acum ceva timp la Palatul...
  • Apariții. Fecioara Maria și românii (II)
    by
    Apariția Maicii Domnului la Parepa. Seria de minuni și arătări suprafirești legată de Maria Petre...
  • Apariții. Fecioara Maria și românii (III)
    by
    Maica Domnului la Maglavit. Datorită unor deducții pripite și lipsite de fundament lansate de Dan...
  • Apariții. Fecioara Maria și românii (IV)
    by
    Maica Domnului la Ocnița (DB). În 1939, arătările din comuna Ocnița l-au avut ca protagonist...
  • Apariții. Fecioara Maria și românii (V)
    by
    Maica Domnului la Pețelca (AB). Apariția din 1937 a rămas obscură, cu toate că a...
  • Apariții. Fecioara Maria și românii (VI)
    by
    Maica Domnului la Malu  (GR). Preotul Nicolae Vonica relatează o întâmplare la care a fost...
  • Apariții. Fecioara Maria și românii (VII)
    by
    Maica Domnului la Viziru (BR). În iulie 1936, o apariție a Maicii Domnului împreună cu...
  • Apariții. Fecioara Maria și românii (VIII)
    by
    Vise cu urmări fizice. O specie aparte o reprezintă arătările prin vise. Nu le-am înregistra...
  • Apariții. Fecioara Maria și românii (IX)
    by
    Maica Domnului la Iași. Următorul caz din 1935 este greu de interpretat, deoarece informațiile sunt...
  • Apariții. Fecioara Maria și românii (X)
    by
    Prolog. Această mini-serie* își are originea în afirmațiile lipsite de acoperire - insinuant anticreștine dar...
  • Apariții. Fecioara Maria și românii (XI)
    by
    Individual. Bunea Ioan, specialist de talie comunală în OZN-uri: ”Din păcate fenomenul OZN se bazează...