Paranormal

Individual. Bunea Ioan, specialist de talie comunală în OZN-uri: ”Din păcate fenomenul OZN se bazează pe mărturii venite de la oameni și trebuie să le luăm în serios până nu avem probe clare că este vorba de altceva”. Pare legitim ce spune. Asta dacă n-ai acces la dicționarul care oferă echivalențele. Astfel, ”luatul în serios” înseamnă publicare și promovare. ”Trebuie” egal pe repede-nainte, în lipsa oricărei validări.

În timpul Audierilor UAP (2022) din Congresul SUA, senatorul republican Darin McKay LaHood a formulat o întrebare de bun-simț:

… există o mulțime de ceea ce aș numi grupuri de amatori care sunt implicate în domeniul UAP, întrebarea mea este: atunci când există afirmații nefondate sau afirmații fabricate de UAP-uri sau informații false care sunt difuzate, care sunt consecințele pentru persoanele sau grupurile care sunt implicate în acest sens?”.

Posibil să fi avut în vedere precentul istoric al Israelului, stat cu un context de securitate deosebit de complicat. Când ”observațiile” OZN dovedit false au fost incriminate penal, raportările au fost curbate spre… zero1.

Răspunsul a venit prin Ronald Moultrie, subsecretar al Apărării pentru Informații și Securitate. Lung și neconvingător. Putea fi rezumat într-un singur cuvânt: ”Nimic!”.

Există pe lume mulți răuvoitori și cinici. Și când îți poți face imagine și câștiga bănuți cu povești extraterestre,  fără să pățești nimic-nimic, de ce n-ai face-o? Nu-i așa, dl. Ioan Bunea?

Situația era sensibil diferită în trecut:

Târgovişte, 26 Iulie (1939)

Iancu A. Mihai, un tânăr de 25 ani, originar din comuna Şoimari (Prahova), auzind de întâmplarea cu vedeniile miraculoase de la Ocniţa, a venit în comuna Dragomireşti (Dâmboviţa) s’a aşezat la o răspântie de şosea, – şi a reuşit să înşele naivitatea sătenilor de aci, spunându-le că a văzut pe… Dumnezeu, pe Mântuitorul, pe Maica Domnului, sfinţii apostoli, ş.a.

A strâns omul 1200 lei şi câteva chilograme de lumânări, dar a fost aflat repede, de jandarmi şi dus la legiune, unde a declarat că a făcut pe… «sfântul», fiindcă nu avea cu ce trăi.

El a fost înaintat parchetului, care i-a deschis acțiune publică”.

Cam asta s-ar fi întâmplat și cu Marius Ghidel – devenit guru pe baza ”experiențelor” sale și pe mâna ”cercetătorilor” OZN care l-au validat și girat ghidat -, dacă avea neșansa să se nască în acei ani. Și lista este lungă!

 

Note: 1Cf. Robert Charroux – ”Cartea lumilor uitate”, Ed. Elit Comentator, București, 1993, cap. ”Nici un OZN în Israel”, pg. 304. Referința este la intervalul 1966-1969; 2*** – ”Un gen nou de înşelătorie”, în ”Universul”, nr. 205/29.07.1939, pg. 2.

 

… și colectiv.  O altă marotă a ufomanilor sunt așa-zisele observații colective. Pe baza erorii logice numite argument ad populum (lat. – apelul la lume). ”Dacă mulți cred, atunci așa este„. Canci!

Reproducem integral un articol despre ”minunea din lghean”, petrecută pe strada Ciric din Iași, care se potrivește situației de… minune:

«Minunea» din Ciric. Iată-mă în tramvaiul de Abator, în drum spre local cu pricina.

În vagon multă lume, cu aceiaş destinaţie. Și printre ei un creştin cu frica lui D-zeul d. Matei controlor la Uzină, care este de prin partea locului.

Ne dăm jos la Ateneul Tataraşi şi de acolo o luăm apotoleşte. Iar pe drum, d. Matei mă lămureşte ce-i cu «minunea», căci d-sa a mai fost acolo de cu dimineaţă. Şi d. Matei crede în minunea din Ciric.

La locul minunii. După poarta cimitirului «Eternitatea», intrăm în stradela Ciric. Lume şi iar lume! Câteva căruţe de ţară au baricadat strada.

Sânt şi trăsuri de stradă şi chiar două automobile.

Curtea îi neagră de mulţimea norodului credincios, în majoritate femei.

Veşnic femeile, în goană după extraordinar!

La poartă, o ţarancă face nişte cruci monahale, cu plocoane la pământ… Apoi intră. Intru şi eu, făcându-mi loc cu greu prin mulţime.

Odaia cizmarului. În fundul ogrăzii văd o cocioabă: atelierul de cizmărie al d-lui Georgescu, unde a apărat arătarea dumnezeiască.

O încăpere goală, cu o sobă cu cuptor, iar la gura hornului o candelă în faţa icoanei Maicii Domnului cu pruncul Isus în braţe.

D-na Georgescu, vărueşte de zor încăperea şi o lipeşte cu grijă.

– «Loc sfânt, draguliţă» – îşi dă cu părerea o gospodină tătărăşancă.

În peretele dinspre răsărit văd o gaură, cu pretenţie de a i se zice fereastră.

Iacă aici s’a întâmplat «minunea».

Dar lumea nu-i mulţumită numai să cerceteze încăperea, ci tot cotrobăeşte, căutând parcă ceva.

Povestirea unei vecine. D-na Maria Popescu mă lămureşte:

– «Lumea caută ”ligheanul Sfânt” unde s’au văzut chipurile dumnezeești!… Tare-i curioasă lumea asta. Cum s’a svonit de minune, au dat buzna ca la pomană. Au stricat gardul, au luat tot ce au găsit în casă, pentru a avea amintire dela ”locul minunei”.

Până când nu era lume multă, se vedeau lămurit chipurile Maicii Sfinte, a lui Isus şi al ciobanului Petrache Lupu, dar apoi au dat năvală credincioşii şi care băga mâna la lighean şi se spăla pe ochi, pe faţă , care beau din apă pentru a se vindeca.

(Apa din lighean era infectă; adevărate zoi). Cu greu s’a mai putut păstra oleacă de apă, până ce a venit părintele Dinescu, care a turnat-o într’un loc unde nu calcă picior de om. Fiindcă lumea îi păcătoșită», încheie d-na Maria Popescu.

Alte povestiri. D-na Parascheva Chitorogă ne spune că şi ea a văzut chipurile dumnezeeşti un lighean.

Povestirea studentului Carabulea îi interesantă. Susţine că a zărit destul de limpede chipul lui Isus.

Părintele Dinescu parohul bisericii «Nicoriţa», a venit la locul minune, chemat de norodul credincios. Sf. Sa ne povesteşte că s’a uitat in lighean şi parcă ar fi văzut ceva asemănător cu scena intrării lui Isus în Ierusalim.

– «Eu n’am vederea aşa limpede şi am întrebat pe o copilă de alături ce vede ea. Copila s’a uitat lung în lighean, apoi mi-a arătat cu degetul conturul unei figuri ce parcă semăna cu Maria Fecioara. A spus că vede un catâr pe care călăreşte o femeie cu un copil în braţe; iar într’un colţ era o cruce şi figura unui moşneag».

Ce spune «Sfântul Radu». Dar lumea vrea să vadă din gura d-lui Georgescu povestea «minunei».

Din cauza îmbulzelei din casă, bietul om s’a refugiat în grădină unde-şi continue cu râvnă lucrul lui de cizmărie. Îl găsim pe «Sfântul Radu» (așa-i spun unele femei) la umbra unui perj stufos. Şi d-nul Georgescu, nu prea bucuros, povesteşte chestia cu «minunea»…

În spatele meu o femeie mă tot ghionteşte. Mă Îîtorc şi o văd că face mătănii…

– «Eu nu prea am văzut (zice d. Georgescu), dar băetul Dumitru cică ar fi zărit mai bine».

Îl privesc pe Dumitru, care-şi cam trăgea ghionturi cu un băeţaş de alături!…

Părerea unui poliţist. Când dăm să ieşim din curtea casei, ne întâlnim cu d. Anghelescu, comandantul gardienilor publici, care a cercetat cazul.

Este asaltat de curioşi. Ascult o discuţie aprinsă între d-nii Anghelescu şi Matei.

– «Și zici d-le, că ai văzut minunea?»… – întreabă d. Matei, cu interes…

– «Într’adevăr am văzut o ”minune” când am intrat îa casa cu pricina»… – începu d. Anghelescu.

…Pe o masă era o grămăgioară de parale, adunată dela norod! Asta-i toată minunea”.

Ascultătorii au rămas deziluzionaţi de povestirea d-lui Anghelescu, care făcea haz.

Şi d. Anghelescu îi de părere că s’a întrecut măsura «minunilor».

Părerea unor preoţi. Am căutat să am părerea unor preoţi la această privinţă.

Și mulţi clerici s-au pronunţat contra pelerinajului dela casa din Ciric.

«Minunea» din Ciric este o adevărată profanare a celor sfinte şi duhovniceşti.

Într’un lighean murdar, plin de zoi din tăbăceala pieilor, – şi care poate avea şi alte întrebuinţări casnice, să apară figurile dumnezeeşti a Maicii Domnului şi a lui Isus?…

Asta nu-i o profanare?

Şi când ne gândirim că din zoile ligheanului unii oameni, fanatici au sorbit apă!

Credem că ar fi necesar să se pue stavilă acestui soi de întâmplări.

Autorităţile şi mai ales autorităţile bisericeşti ar trebui să intervie.

Nu se pot îngădui fapte care înseamnă o denaturare și o profanare a cultului religios ortodox1.

Am putea încheia cu: acolo unde nu este nimic clar, fiecare vede ce vrea. Este uimitoare însă asemănarea cu difuziunea contagioasă a unor cazuri de tip OZN – cineva afirmă că vede ceva, altcineva parcă vede și nu prea același lucru, al treilea zice că a văzut, dar era altceva și așa mai departe. Caz confirmat multiplu.

Un nou intitulat ”geniu” (atributele ficționale i se umflă în ritm alert și dacă n-ar fi la final de drum nu ne-am mira să se pretindă în timp încarnarea a cine știe cărei divinități New-Age retrograde, Shiva a lu’ Magda de exemplu) spunea într-o emisiune recentă: „Greșeala este să încerci să cauți o explicație la niște lucruri care n-au explicație„. Autorul articolului reprodus mai sus, reporterul ieșean Grigore Spiru, demonstrează altceva. Anume că explicațiile sunt cel mai adesea simple, totul e să cercetezi atent faptele și să vrei să spui adevărul. Dacă lanțul evolutiv ar fi fost marcat de ideea că „Greșeala este să încerci să cauți o explicație la niște lucruri care n-au explicație„, am mânca și acum banane pe creanga copacului, ca-n zorii umanității.

 

Notă: 1Grigore Spiru – ”Pelerinaj la Ciric unde sa întâmplat «minunea din lighean»”, în ”Opinia”, nr. 8537/25.09.1935, pg. 2.

 

 

  • Apariții. Fecioara Maria și românii (I)
    by
    Fabrica de visuri și iluzii. La simpozionul cu daci desfășurat acum ceva timp la Palatul...
  • Apariții. Fecioara Maria și românii (II)
    by
    Apariția Maicii Domnului la Parepa. Seria de minuni și arătări suprafirești legată de Maria Petre...
  • Apariții. Fecioara Maria și românii (III)
    by
    Maica Domnului la Maglavit. Datorită unor deducții pripite și lipsite de fundament lansate de Dan...
  • Apariții. Fecioara Maria și românii (IV)
    by
    Maica Domnului la Ocnița (DB). În 1939, arătările din comuna Ocnița l-au avut ca protagonist...
  • Apariții. Fecioara Maria și românii (V)
    by
    Maica Domnului la Pețelca (AB). Apariția din 1937 a rămas obscură, cu toate că a...
  • Apariții. Fecioara Maria și românii (VI)
    by
    Maica Domnului la Malu  (GR). Preotul Nicolae Vonica relatează o întâmplare la care a fost...
  • Apariții. Fecioara Maria și românii (VII)
    by
    Maica Domnului la Viziru (BR). În iulie 1936, o apariție a Maicii Domnului împreună cu...
  • Apariții. Fecioara Maria și românii (VIII)
    by
    Vise cu urmări fizice. O specie aparte o reprezintă arătările prin vise. Nu le-am înregistra...
  • Apariții. Fecioara Maria și românii (IX)
    by
    Maica Domnului la Iași. Următorul caz din 1935 este greu de interpretat, deoarece informațiile sunt...
  • Apariții. Fecioara Maria și românii (X)
    by
    Prolog. Această mini-serie* își are originea în afirmațiile lipsite de acoperire - insinuant anticreștine dar...
  • Apariții. Fecioara Maria și românii (XI)
    by
    Individual. Bunea Ioan, specialist de talie comunală în OZN-uri: ”Din păcate fenomenul OZN se bazează...