J. B.

Există patriotismul așa cum îl știm, prin definiție sau exemplu. Există și patriotism local, acea nebunie de a-ți considera locul nașterii buricul lumii. Desigur, aici nu este vorba neapărat de loc, ci de omul care nu se putea naște decât în centru fix al Universului. Dar mai există un patriotism, conjunctural, de cumetrie. Mai greu de explicat, ușor de exemplificat după cum urmează.

Cum-necum, G. Lungulescu se îndrăgostise de Clisură. O spune chiar el:

îmi petrec (pe insula Ada Kaleh- n.n.) în fiecare an o parte din timpul liber al vacanţei1.

Nefiind un om deloc obișnuit, Lungulescu a construit o întreagă mitologie a zonei. Domn fin, cu obraz subțire, nu se putea îndrăgosti de oricine și orice. Să-i urmărim, prin publicistica de epocă, elaborarea.

 

Ruinele dela Mraconia

– Descoperiri interesante –

G. Lungulescu

 

Munţii şi defileul «Cazanelor» dunărene constitue nu numai pentru ţara noastră, ci pentru întreaga lume o frumuseţe unică. Pe întindere de zeci de chilometri, uriaşa putere a fluviului a tăiat vertebra munţilor de piatră, retezindu-i vertical, pentru ca să-şi facă albie până în matca Mării Negre.

Turiştii sau pictorii străini, veniţi din toate părţile Europei ca să prindă frumuseţea neasemuită a peisajelor, nu-şi puteau stăpâni entuziasmul şi regretul totodată de a nu găsi în propriile lor ţări o asemenea minune.

Cercetând în timpul vacanţei de vară, în tovărăşia pictorului nostru Marin H. Georgescu, regiunea Cazanelor, am rămas impresionat de veneraţia pe care pescarii şi oamenii din popor o poartă acestor locuri.

Pentru ei, apa Dunării – pe care o preferă aceleia de isvor, e binecuvântată şi în virtutea unor îndepărtate reminiscenţe, vag păstrate de memoria populară, peşterile care abundă pe malul nostru, au fost locuite în alte vremuri de «oameni sfinţi cari ştiau tot felul de leacuri pentru oameni şi pentru vite».

Un pescar din Techia sârbească, învoit să pescuiască în apele noastre, m’a dus într’o zi în peştera legată acum de numele generalului Veterani, cunoscută romanilor sub numele de Biskara şi mi-a spus povestea unui trimis al lui Dumnezeu, care ar fi locuit de mulţi ani în ea, rugându-se pentru mântuirea oamenilor, poveste mult asemănătoare cu relaţia lui Poseidon şi Strabo asupra vieţuirii marelui Zalmoxe într’o peşteră aflată sub un munte.

«Şi muntele a fost socotit sfânt şi chiar îl socotesc aşa, numele lui fiind Kogheon» spun amintiţii autori greci. Las filologiilor şi cercetătorilor autorizaţi să stabilească legătura ce ar putea exista între muntele sfânt Kogheon şi acela al Kazanelor.

În timpul acestor cercetări, a intervenit însă un fapt care merită atenţiune.

Doi intelectuali de inimă din Orşova, pasionaţi iubitori ai naturei, d. avocat dr. Karol Seemayer şi d. Bela Russ, mare industriaş, mi-au atras luarea aminte asupra urmelor unei străvechi bisericuţe aflate în fermecătoarea vale a Mraconiei – vale situată la mijlocul regiunii propriu zise a Cazanelor – şi m’au dus să le văd.

La intrarea văii, se înalţă în partea stângă o columnă naturală şi uriaşă de piatră. O columnă asemănătoare pare să fi fost şi în partea dreaptă a văii, dar a fost doborîtă cu dinamită pentru lucrările defileului. După câteva zeci de metri, valea se deschide într’un imens amfiteatru, ocrotit de şapte măguri înnalte şi acoperite încă în parte de păduri de stejar. O moară arhaică, aşa cum va fi fost şi în vremurile preistorice, moara lui Lae Crâşmariu e singura care mai atrage oamenii din alte părţi.

Trecând prin porumbiştea săracă şi printre araci de vie, am găsit ruinele lângă «conacul» de iernat vitele ale locuitorului Tima Jianu din Ogradena. La glasurile noastre au început să se strângă din porumbişte numeroase capre. Toate erau oarbe. O fetiţă de vre-o zece ani, cu frăţiorul ei mititel, singurele suflete pe care le-am găsit acolo, ne-au lămurit că de mult e obiceiul ca vitele bolnave şi mai ales caprele oarbe, să fie aduse pe valea Mraconiei.

D. dr. Seemayer, arătându-mi ruinele mi-a spus amănuntul preţios, că un străbunic al soţiei d-sale, cercetând cu o sută de ani în urmă ruinele bisericuţei «greceşti» din Mraconia, a descoperit sub ziduri o icoană de o rară frumuseţe şi valoare. Timp de şapte decenii, această icoană a fost un punct de atracţie al oraşului, până când, în 1900, la stăruinţele insistente ale celebrului pictor münchenez Victor Schramm, familia i-a vândut-o pe suma de 3000 de coroane-aur. Dela pictorul Schramm icoana a luat drumul unui muzeu din America.

Din fericire d. dr. Seemayer păstrează încă sigiliul bisericuţei găsit odată cu icoana şi care poate aduce oarecare lumină istoricilor noştri.

***

Dacă se adeveresc susţinerile unor cercetători, că Druyzii ar fi fost iniţiaţi în religiunea lor de Zalmoxe, atunci iniţierea triburilor dorine şi celtice stabilite pe Euxim, – şi de care pomeneşte Herodot, – devine mai evocativă pe Valea Mraconiei ca oriunde.

Dela Daci vor fi învăţat atunci celţii să adore pe Dumnezeu ca supremă putere în mijlocul marilor stejari ai pădurilor, sub bolta înstelată, iar nu în temple făcute de mâna oamenilor.

Căci, socotind orice operă a mâinii umane ca impură faţă de ceeace a creiat divinitatea, ei considerau menhiri, ca cei aflaţi la Mraconia, drept coloane şi altare ridicate de natura însăşi.

Cu timpul dolmenii şi menhiriii au primit crucea. A. Bertrand susţine că mânăstirile cu care Gulia era acoperită, nu erau de cât vechile congregaţiuni druidice convertite în messă. Jubainville la rându-i afirmă de asemeni, că în Irlanda hierarhia druidică s’a transformat direct în hierarhie creştină.

În acest spirit totul ne îndreptăţeşte să credem că şi pe valea Mraconiei dela Cazane o veche castă de ctişti, de înţelepţi sihaştri geto-daci, au trecut la creştinism, ridicând primul altar creştin al Daciei2.

 

G. Lungulescu – ”Ruinele de la Mraconia”, în ”Universul”, nr. 263/30.09.1931, pg. 5

 

Scurte comentarii. La lista Kogaionon-urilor (singular transformat de diverși în plural) se adaugă cel din Clisură. Autorul doar insinuează, vom vedea pe parcurs cum (chiar și în lipsa argumentării, impresiile tind să devină certitudini).

După toate probabilitățile, acea ”columnă naturală şi uriaşă de piatră” este suportul actual al Sculpturii Decebal.

Foarte corectă remarca lui Lungulescu:

Căci, socotind orice operă a mâinii umane ca impură faţă de ceeace a creiat divinitatea, ei considerau menhiri, ca cei aflaţi la Mraconia, drept coloane şi altare ridicate de natura însăşi”.

Este și susținerea noastră în contra teoriei Masma.

Nu în ultimul rând, remarcabilă sau nu, locația noii Mănăstiri Mraconia nu are nimic de a face cu cea veche.

 

Note: 1G. Lungulescu – ”Un Buda mahomedan în insula Ada-Kaleh”, în ”Universul”, nr. 222/14.08.1932, pg. 5; 2G. Lungulescu – ”Ruinele de la Mraconia”, în ”Universul”, nr. 263/30.09.1931, pg. 5.

 

 

  • Tainele mistice ale Daciei (G. Lungulescu) I
    by
    Prin publicistica sa, G. Lungulescu a fost un deschizător de drumuri. Vă prezentăm un articol...
  • Tainele mistice ale Daciei (G. Lungulescu) II
    by
    Publicistica din periodice este, prin însăși natura ei, perisabilă. Contribuții valoroase, unele cunoscând o anumită...
  • Tainele mistice ale Daciei (G. Lungulescu) III
    by
    Există patriotismul așa cum îl știm, prin definiție sau exemplu. Există și patriotism local, acea...
  • Tainele mistice ale Daciei (G. Lungulescu) IV
    by
    G. Lungulescu continuă să zidească la edificiul mitologic la Clisurii, aspect vizibil chiar din titlul...
  • Tainele mistice ale Daciei (G. Lungulescu) V
    by
    Urmând un subtitlu furnizat chiar de G. Lungulescu, serialul nostru se intitulează ”Tainele mistice ale...