Tainele mistice ale Daciei (G. Lungulescu) VI

G. Lungulescu continuă povestea prințului Miskin-Baba, articulând trecutul pe realitățile prezentului interbelic:

”Întâmplările minunate din Ada Kaleh

G. Lungulescu

Aşezată în mijlocul amfiteatrului munţilor înalţi, cari dau atmosferei o limpezime ideală şi scăldată în lumina bogată a soarelui care răsare şi apune învăluind-o în razele lui, Ada Kaleh constituia în trecut, pentru voluptoşii orientali, un adevărat paradis pământesc.

Poate tocmai această izolare i-a păstrat caracterul atât de oriental şi a făcut, în deosebi pe femeile musulmanilor, să păstreze atât de îndărătnic practicile Coranului, încât îşi feresc până şi vasele de atingerea impură a «necredincioşilor».

***

«Veţi înţelege deci, pentruce pe vremea când puterea Islamului se întinsese până la Buda, insula devenise un cuib de plăceri şi de crime», şi-a continuat povestea despre ultimul prinţ Samanaid, blândul hoge Hafiz Uzeir.

«Beii însetoşaţi de plăceri, de sânge şi de bogăţii îşi aduceau aici prăzile în aur şi femeile frumoase. Cele mai mândre fete din ţările scăldate de Dunăre, erau luate în robie, purtate pe cai sau în caicuri pe apele Dunării până în ostrovul fermecat. De aci, unele luau drumul Stambulului pentru Serai şi haremurile paşilor, dar cele mai multe piereau înecate noaptea în apele liniştite şi adânci ale Dunării.

Ada-Kalehul intrase astfel în poveştile noastre orientale, ca un paradis al plăcerilor.

În mijlocul acestor bei sanguinari şi hrăpăreţi, de teama cărora tremurau până şi atotputernicii Islamului, a sosit într’o zi, cu picioarele sdrelite de lungile drumuri făcute pe jos, cu hainele sdrenţuite şi acoperite de pulberea drumurilor, cu faţa suptă şi arsă de soare, strălucitul prinţ moştenitor al Buharei, ultimul vlăstar al vechei dinastii a Samanaizilor-Uzbeki.

Am apucat în tinereţe bătrâni ai insulei, care şi-l aminteau încă. Deşi trupul lui înalt şi frumos era acoperit de sdrenţe, deşi peste obraz îi crescuse o barbă neîngrijită care n’avea să-l mai părăsească niciodată, totuşi, mai marilor insulei, nu le-a fost greu să recunoască în acest drumeţ umil şi sdrenţuros, pe nobilul cadiu din Belgrad.

Când l-au întrebat ce caută în insulă, el le-a răspuns:

”Insula aceasta a fost făcută de Dumnezeu pentru a da bunătate gândurilor şi dulce odihnă sufletului omenesc. Alah mi-a cerut să părăsesc tronul strămoşilor mei, pentru a veni să vă învăţ şi pe voi, că fericirea stă în bunătate şi în renunţare şi a vă cere în numele lui, al atotputernicului Alah, să lăsaţi părinţilor copilele nevinovate şi să nu mai ucideţi oamenii paşnici, cari nu v’au făcut nici un rău”.

Îi erau atât de blânde glasul şi privirea şi o tristeţe atât de dulce şi pătrunzătoare se desprindea din cuvintele şi sfaturile lui, încât inimile cele mai tari se muiau ascultându-l, şi radia din el atâta putere încât toţi erau fericiţi să-i primească poveţele şi să le urmeze.

Cât timp a trăit Miskin-Baba, adică bătrânul sdrenţuros, cum se numise el singur copiilor care-l întrebaseră ce nume are, nici un bei sau paşe n’a mai cutezat să aducă în insulă vre-o femee răpită sau să săvârşească vreo nelegiuire, numai din respect pentru Miskin-Baba, care era venerat ca un sfânt».

O viață de renunțări. «Nu cerea nimănui nimic şi era totdeauna sluga neplătită a

celor mai umili şi mai săraci dintre locuitorii insulei. Puterea lui de vindecare mergea dincolo de ştiinţa medicinei pe care o învăţase la Bokhara, săvârşind vindecări minunate. Femeilor sterpe le da fericirea maternităţii, numai prin puterea rugăciunii. Veneau la el, în pelerinaj, femeile şl bolnavii din mari depărtări, fiindcă faima lui mersese departe.

Trăia într’una din hrubele cetăţii, chiar lângă locul pe care-şi are mormântul. Iar în fiecare seară, şezând pe o lespede, sfătuia pe copii care-l iubeau şi pe care el îi învăţa să citească Coranul şl pe toţi cei ce veneau să-l asculte, să caute fericirea vieţii numai în bunătate, în dărnicie şi în iubire către ceilalţi oameni.

E aproape o sută de ani de când Miskin-Baba, în preziua morţii lui, a mers la hogele insulei şi l-a vestit că va muri în curând, rugându-l ca trupul să-i fie înmormântat şi păstrat în insulă.

”Vor veni să-mi ceară trupul pentru a fi dus şi pus alături de-al strămoşilor mei în moscheea cea mare a regilor Samanaizi din Bokhara. Voi să nu mi-l daţi, căci trebue să rămân aici, pentru a folosi şi după moartea mea locuitorilor cari m’au primit şi m-au ascultat cu toată inima lor”».

Alipirea insulei la România. – «Şi care a fost urmarea?»

– «Miskin-Baba şi-a împlinit cuvântul. Timp de un veac, musulmani din toate părţile au venit la mormântul lui continuu, în pelerinaj cu toată credinţa. În toată lumea musulmană e cunoscut mormântul ”sfântului Miskin Baba”. Dacă pelerinii nu ar fi găsit alinare, cred că mormântul nu s’ar mai bucura după un veac, de aceiaşi veneraţie.

Din toate aceste întâmplări minunate, vă voi povesti pe cea din urmă, fiindcă priveşte soarta noastră a locuitorilor din insulă şi într’o măsură, viitorul României, patria noastră adoptivă.

Până la războiul din 1877-78 pe care regatul român l-a avut cu Turcia, noi am fost întru totul devotaţi vechei noastre patrii. De fapt, prin tratatul dela Pasarovitz, insula noastră fusese atribuită Austro-Ungariei şi de atunci s’a întronat administraţia ungurească. Pentru a ne face să regretăm cât mai puţin vechea patrie, monarhia ne-a acordat numeroasele privilegii, pe care le cunoaşteţi şi de care am beneficiat până ne-am alipit la România.

Însă an cu an asigurările diferitelor guverne, că ne vor respecta şi menţine vechile privilegii au rămas simple făgădueli. Noi am devenit cu toţii nişte simplii muritori de foame. O parte se gândeau să asculte chemarea lui Gazzi Mustafa Kemal şi să plece în Anatolia, unde li se oferea pământ şi mijloace de trai».

Miskin Baba se arată lui Ibrahim Ali. «Dar într’o noapte, omul cel mai netot din insulă, bietul Ibrahim Ali, care râde într’una şi nu face rău nimănui, deşi are minte slabă ca de copil, l-a văzut în vis pe Miskin-Baba, frumos şi strălucitor in haina lui de lumină.

”Mergi la Ali Kadri, conducătorul vostru religios şi spune-i», a zis Miskin Baba, «să-mi repare mormântul şi să-mi acopere sicriul cu un capac de lemn, boltit ca o cupolă de moschee.

La patru luni după terminarea lucrării, va veni în insulă Conducătorul ţării, care vă va reda privilegiile pierdute”.

Cuvintele bietului Ibrahim, noi nu le putem lua în seamă. Dar pentru a doua şi a treia oară, Miskin-Baba i-a apărut şi i-a cerut să vină la noi, încât, înspăimântat, Ibrahim a căzut în genunchi gemând şi spunând că dacă nu-l credem și nu reparăm mormântul sfântului, el se va îneca în Dunăre.

Şi când i-a apărut a treia oară Miskin-Baba i-a zis bietului Ibrahim Ali:

”Mergi şi spune-le că în a patra zi a lunei Mai, peste patru luni dela terminarea mormântului meu, va veni în insulă mai marele ţării. Să-i arătaţi casele şi viaţa voastră şi să-i cereţi să vă redea privilegiile fără de care nu puteţi trăi. Şi El vi le va da! Şi după aceia ţara va trece prin grele încercări. Dar voi să nu vă înspăimântaţi. Căci la urmă se va ridica deasupra suferinţelor un potir de aur din cari toţi locuitorii ţării vor primi fericirea!”».

Proorocirea împlinită. «Atunci ne-am adunat cu toţii şi am strâns din sărăcia noastră 60.000 lei cu care am reparat mormântul lui Miskin-Baba, după cum ne ceruse el. Apoi, am aşteptat patru luni împlinirea prorocirii, cu memoriul întocmit de noi toţi, în frunte cu Ali-Kadri.

Într’adevăr, la ziua anunţată de sfânt lui Ibrahim nerodul, chiar în ziua de 4 Mai, pela orele 5 şi jum. după masă, M. Sa Regele a venit în insula noastră. Era nespun de vesel. Suveranul condus de Ismail Turkan primarul nostru şi de Ali Kadri, ne-a vizitat geamia şi întreaga insulă, a mers în casa gospodarului nostru Niazzi Suliman şi după ce ne-a ascultat păsurile şi ne-a dat cuvântul Lui, care s’a împlinit mai în urmă, a venit în mijlocul nostru la cafeneaua lui Omer-Feyzzi, a băut din ceaşca din care băuse pe vremuri unchiul Său marele rege Carol, ne-a întrebat de nevoile şi de viaţa noastră şi la ora 7 când a plecat M. Sa ne-a spus:

”De acum veţi avea privilegiile şi dragostea Mea pentru voi!”

Şi atunci ne-am încredinţat noi că Miskin Baba e sfântul protector al insulei», a încheiat hogea Ufiz Uzeir, povestirea sa”.

G. Lungulescu – ”Întâmplările minunate din Ada Kaleh”, în ”Universul”, nr. 226/18.08.1932, pg. 6

Scurte comentarii. G. Lunglescu își adâncește cititorii în hagiografia lui Miskin-Baba, păstrând linia biografiei eterate. Visul ”de chemare” în insulă este nuanțat și ne întârește convingerea că Ada Kaleh era doar un loc de refugiu.

Profeția caroliană are suprapuneri extinse cu întâmplările ulterioare de la Maglavit, acoperite și ele de autor (mai mult chiar, Lungulescu a schimbat în acest caz traiectoria gazetei la care lucra, de la respingere fățișă la promoteri devotați). Vindecările și pelerinajul la mormânt (oare cât de canonic?) calchiază aventura postumă a părintelui Arsenie Boca, semn că indiferent de religie, pulsiunile umane urmează aceleași modele.

Există și o profeție milenaristă:

”Şi după aceia ţara va trece prin grele încercări. Dar voi să nu vă înspăimântaţi. Căci la urmă se va ridica deasupra suferinţelor un potir de aur din cari toţi locuitorii ţării vor primi fericirea!”.

Asupra ei vom mai reveni, deoarece cu larghețea specifică, Lungulescu a asociat-o cu Graalul, autohtonizând ciclul apusean și plasând sfânta relicva în ograda românilor.