J. B.

G. Lungulescu continuă să zidească la edificiul mitologic la Clisurii, aspect vizibil chiar din titlul ales:

 

Ostrovul mitologic: Ada Kaleh

G. Lungulescu

 

La egală depărtare între Orşova şi Porţile de fer, apare frumoasă şi aeriană, ca o plăsmuire răsărită din jocul luminilor pe întins de ape,  «insula-cetate», pe turceşte «Ada-Kaleh».

Din cele mai îndepărtate vremuri, ea a fost şi a rămas de fapt locul visului şi al rugăciunii, cu toate întăririle ei de străveche cetate, zidită pe un picior de stâncă, sprijinit în adâncimile profunde ale Dunării.

Din negurile istoriei ne vorbeşte de ea, ca de o îndepărtată ţintă a eroismului, poema orfică a Argonauţilor cu aceeaş veneraţie cu care o învăluiau gândurile pioase ale călugărilor medievali, când ridicau ziduri puternice mănăstirii lor, înlăuntru căreea căutau să-şi câştige pentru suflet pacea eternităţii şi să străbată scurgerea vremii necontemplând decât cerul şi astrele lui.

Căci nopţi mai frumoase ca în Ada-Kaleh nu are întregul Orient. Serile sunt blânde, neasemuit de blânde, parfumate şi misterioase ca şi umbra vechilor ei ruine, atât de venerate dealungul vremurilor şi pe care nu le luminează decât pâlpâitul stelelor şi al lunei.

Când o cunoşti mai de aproape, te întrebi, ce straniu destin a voit ca în scurgerea miilor de ani, insula aceasta, unică prin graţia şi farmecul ei, să moară şi să renască tot mai frumoasă şi mai atrăgătoare?

Cea mai îndepărtată literatură a grecilor, poemele epocii doriene, o prezintă ca pe o insulă fermecătoare, de unde, eroii legendelor de aur au adus anticei Hellade, măslinul simbolic.

În timpurile acelea, atât de vechi, ea se numea Cotinusa, adică insula olivilor sălbatici, după cum ne spun poeţi ca Arieu sau istorici ca Pliniu, Dionysiu Periegetul, Priscian şi alţii.

Chiar însuşi Pindar (ol. III, 13-14) povesteşte cum Hercule, străbătând ţinuturile Hyperboreenilor, a luat dela fântânele cele umbroase ale Istrului, sau dela cataractele lui, un oliv sălbatic, pe care l-a adus şi l-a plantat în Olimpia, lângă templul lui Joe, ca să umbrească cu ramurile lui altarele zeilor şi să servească la încoronarea oamenilor ce se vor distinge, prin acţiunile lor virtuoase.

Faptul nu poate fi surprinzător. În această parte a Dunării climatul este atât de blând, încât viţa de vie şi smochinii stau expuşi frigului şi asprimilor iernii desveliţi, iar via creşte în coarde uriaşe pe înălţimea pomilor, fără ca să cunoască cumva rigorile frigului.

Rând pe rând insula şi-a schimbat desigur odată cu stăpânii şi numele.

De fapt, ea trebue să-şi fi avut un rol de seamă în legătură cu altarele sfinte ale Geţilor, care se întindeau pe malul Dunării până la muntele Kogeon (Cazanele), sub care se afla marele altar al religiunii dace, în peştera lui Zalmose, astăzi peştera Veterani, sau Biskara în timpul romanilor.

O evocaţiune destul de sugestivă a acestor locuri sfinte ale Hyperboreenilor «nemuritori», a îndepărtaţilor şi virtuoşilor noștri strămoşi Geţi, ne-o dă Claudian în poema sa «De bello Getico», unde arată, că Porţile de fer, cu stâncile lor inospitaliere dela Cerna (inhospita Cyrni saxa portae), nu se deschideau decât Geţilor (Ferrateque getis ultra se pandere portae) spre a duce către strâmtoarea ce clocotea în spume (freto spumante), strâmtoare în drumul căreia se aflau altarele sfinte.

Până şi Orfeu, miticul întemeietor al poeziei cântate, ne vorbeşte în poemul ce i se atribue ca fiind al său, în «Argonautica» de această insulă pe care o numeşte Iernis, situată în râul cel mare, dela strâmtorile munţilor Riphaei din sus de Iernis sau Cerne cum o numea Eratostheme, insula e prezentată în aceeaş lumină de neasemuită poezie mitică. Herodot, la care mai figurează şi sub numele de Cyraunis şi care o arată lungă de 200 stadii, îngustă şi plină de olivi şi viţă sălbatică, deci în forma pe care şi-a păstrat-o până astăzi, ne afirmă că pe vremea lui, se afla în posesia negustorilor carthaginezi, cari, fără îndoială o socoteau ca ultim punct de călătorie al triremelor lor încărcate de preţioase mărfuri, pe apele Istrului.

Că se numea pe atunci Iernis sau Cerne, nu este de mirare. Numele apare în legătură cu acela al oraşului Orşova, care în epoca romană, când era numit Tierna, cum îl găsim în Tabula Pentingeriană, când Tsierna, după cum îl arată o inscripţie din Mehadia (Statio Tsiernensis), nume păstrat de râul ce se varsă lângă el, în Dunăre.

Interesant e însă că timp de peste 2500 de ani, insula şi-a păstrat aceeaş mărime.

După Corneliu Nepos (Pliniu VI, 36) insula Cerne, nu avea înconjur mai mult de 2000 paşi, deci 2958 metri, circuit care coincide cu ultimile măsurători, lungimea actuală a insulei Ada-Kaleh fiind cam 1800 paşi şi lăţimea cam 400 de paşi. (Drăghicescu, Dunărei dela Gura Tisei până la mare).

***

De o formă semicirculară, pământul îi este împărţit de veacuri printr’un drum îngust în formă de cruce.

Pe vremuri, nu tocmai depărtate, insula era un mic paradis. Un parc îngrijit, de mii de trandafiri, unea dimineaţa şi seara mireazma subtilă a rozelor cu boarea pădurilor ce acopăr munţii noştri şi ai Serbiei, şi pe care cerul pare să deschidă sprijinindu-se.

În mijlocul acestui parc de trandafiri şi la umbra vechilor ziduri, dintre care o parte au fost sfărîmate veacul trecut de tunurile austriacilor, iar o alta se macină acum, încet, sub nevoia locuitorilor de a le preface în material de zidit, se află mormântul sfântului Miskin-Baba, un prinţ înţelept, care ca şi Buda şi-a părăsit strălucita-i viaţă de curte, pentru a găsi în cea mai umilă sărăcie şi smerenie, adevăratul înţeles al vieţii, prinţ venerat acum de întreaga insulă şi a cărui minunată poveste o voi reda aşa cum mi-a fost povestită de bătrânul meu prieten, blândul si învăţatul Hoge Hafiz Uzeir”.

 

 

G. Lungulescu – ”Ostrovul mitologic”, în ”Universul”, nr. 221/13.08.1932, pg. 6

 

Scurte comentarii. Aminteam anterior de trecerea bruscă de la prezumții la certitudini. Iată nu doar întărit, dar și calibrat e peștera lui Zamolxe e la Veterani:

… altarele sfinte ale Geţilor, care se întindeau pe malul Dunării până la muntele Kogeon (Cazanele), sub care se afla marele altar al religiunii dace, în peştera lui Zalmose, astăzi peştera Veterani, sau Biskara în timpul romanilor”.

În rest, întreaga expunere este lipsită de originalitate la invel de informație, dar și de metodă. Pionier al minării operei lui Nicolae Densușianu (”Dacia preistorică”), Lungulescu preia de la acesta nu mult, ci tot.

Vom arăta legătura subțilă dintre cei doi, mediată de ideile lui Benito Musolini. Prin rude, prin alianțe, prin afilieri ideologice. Daravelă mare.

 

 

  • Tainele mistice ale Daciei (G. Lungulescu) I
    by
    Prin publicistica sa, G. Lungulescu a fost un deschizător de drumuri. Vă prezentăm un articol...
  • Tainele mistice ale Daciei (G. Lungulescu) II
    by
    Publicistica din periodice este, prin însăși natura ei, perisabilă. Contribuții valoroase, unele cunoscând o anumită...
  • Tainele mistice ale Daciei (G. Lungulescu) III
    by
    Există patriotismul așa cum îl știm, prin definiție sau exemplu. Există și patriotism local, acea...
  • Tainele mistice ale Daciei (G. Lungulescu) IV
    by
    G. Lungulescu continuă să zidească la edificiul mitologic la Clisurii, aspect vizibil chiar din titlul...
  • Tainele mistice ale Daciei (G. Lungulescu) V
    by
    Urmând un subtitlu furnizat chiar de G. Lungulescu, serialul nostru se intitulează ”Tainele mistice ale...