Sub Bucegi (partea fizică II)

Prin poziția sa centrală și ascendentul său, Peștera Ialomiței a dat tonul începutului dezvoltărilor subterane din Bucegi. Din perspectivă istorică, doar așa-zisa ”Grotă Mihnea” era ușor accesibilă. Dar nici explorările ulterioare nu au ”închis cercul”:

”Peştera se isprăveşte «La Altar» unde sunt stalacti­tele aşezate în aşa fel, în cât îţi dă impresia pe departe a unui altar de biserică.

Înainte nu se mai poate merge, dar stareţul actual dela peşteră, Ieronim, susţine că pe timpuri secetoase când apele scad cu totul se poate pătrunde mai departe de Altar încă vre-o 200 m. [s.n.], tot urcând la deal și el zice că ar fi intrat chiar pe acolo de câteva ori.

În orice caz, cert este că peştera se mai continuă dela Altar, şi cu o lumină puternică şi îndreptată potrivit se poate vedea că grota se întinde în sus”¹.

O descriere a ceea ce urmează ”după” datează din anul 1969:

”Deşi peştera Ialomiţa-Horoaba este singura cunoscută şi vizitată de turişti, mă voi opri asupra ei deoarece am reuşit să pătrund mai departe de punctul său final («La Altar») şi am cartat un sector nou, necunoscut până în prezent. Acest drum se distinge sub forma unei crăpături înguste care, după circa 8 metri, conduce în faţa unui tunel de presiune, larg şi puternic înclinat. Coborând pe acest tunel se ajunge într-o nouă excavaţie (de 70-80 mp), din care un «lac» acoperă o supra­faţă de circa 30 mp.

În această grotă am făcut un popas de 24 ore, efectuând observaţiuni de ordin microclimatic, hidrologic şi biologic. Datorită acestei şederi îndelungate am denumit această cavitate Dormitorul. Temperatura aerului a rămas tot timpul constantă (6,2°C). Grota era slab aerată. Lacul avea adâncimea de circa 1 m, iar pe fundul său am observat deschiderea unui puţ cu dimetrul de 1,30 m şi adîn­cimea de 21,8 m. Temperatura apei era de plus 3,5°C. în timpul şederii mele acolo nivelul apei a crescut cu 60 cm. Nu am găsit urme de vieţuitoare.

Dificultatea şi riscul acestui sector le constituie tocmai faptul că nivelul apelor creşte foarte repede în urma ploilor, în special a celor torenţiale, drumul este presărat de numeroase «sifoane» iar o întoarcere rapidă la punctul «La Altar» nu este posibilă”².

În 1979, membrii Clubului speologic ”Hades” din Ploiesti au descoperit o nouă sală, ”lungă de aproape 60 m și înaltă de 15 m, slab concreționată”. Greu accesibilă și situată în afara circuitului amenajat al peșterii, această sală și-a făcut loc în imaginarul colectiv ca loc de desfășurare a unor fenomene paranormale diverse. Fără doar și poate, în ecuație a contat și neînțelegerea originii denumirii acestei săli.

Dar toate acestea pălesc în fața afirmațiilor profesorului Albu Grigore Gral (†), care afirmă că în Peștera Ialomicioara (sic!) ar exista un număr de 66 (șaizeci și șase) de galerii:

”Începând cu 1998, an de an, până în 2001, am colindat prin trei galerii principale. Mai sunt de cercetat 63 de galerii”³.

Nu știm de unde a scos acest număr; în schimb putem specula că el face trimitere la ”6-6, poartă-n casă!”, o (în)cifrare specifică tablagiilor cu ascendent în barbutologie. Decriptată pe baze sermiotice, ea ar însemna tocmai ”66 de galerii” în peștera Ialomicioara, o poartă de intrare într-o lume paralelă în care bunul-simț e suspendat și penibilul își face de cap în voie.

Note: ¹Michai Gold – ”În Munții Sinaei, Rucărului și Branului”, I.A.G. Carol Göbl, București, 1910, pg. 213; ²Cătălin Manoliu – ”Prin subteranele Bucegilor”, în ”Terra”, an I (XXI), nr. 1/ ian-feb 1969, pg. 47; ³”Seismul din 2027 va schimba relieful României (I)”, în ”Dracula” (?). Interviu realizat de Victor Ianculescu cu Albu Grigore Gral.