Sub Bucegi (partea fizică VIII)

Răposatul Dan Corneliu Brăneanu avea un inegalabil talent compozițional: selecta informații disparate (”cherry-picking”) și le potrivea în tablouri vii, sugestive. Iar dacă ceva nu se potrivea, ori ignora pur și simplu elementul, ori îl ajusta fin, până se potrivea la locul în care el, cercetătorul, dorea să se potrivească. Și astfel se contura povestea, nu neapărat faptele și adevărul.

Ipoteza lui Brăneanu despre Mecetul Turcesc a devenit celebră contextual: Adina Mutăr, celebra făuritoare de mitologie urbană prin tabloide l-a citat¹ în articolul ei despre ”Dosarele X ale Elenei Ceaușescu” și ”Viitor cu cap de mort”²:

”Corneliu Brăneanu, după multe cercetări, inclusiv prin mijloace radiestezice, presupune câ o poarta de intrare în reţeaua sub­terană de sub Omu ar putea fi pe Valea Obârşiei lalomiţei, într-un loc dominat de o stânci numită «Biserica Trăsnită» sau «Piatra Trăsnită», ce se termină brusc, cu un perete vertical, ca un zid de sprijin. La baza acestui perete se găsesc stânci sfărâmate, rezultate, probabil, din excavarea unui culoar de Intrare În reţeaua subterană (care uneşte mai multe peşteri din Bucegi), făcut cu peste 40.000 de ani în urmă (datarea a fost făcută prin mijloace radiestezice), care acoperă intrarea. Fig­urile remarcate de Ruzo în timpul ascensiunii către Omu ar putea marca verticala pe care se află, la o adâncime de 12 metri, această poartă”³.

Ulterior, articolul lui Mutăr a fost preluat⁴, convenabil, în ”Nota Editorului” din următoarul volum al seriei ”Cap de mort” (!?!), deschizându-i-se drumul spre celebritate. Cu toate că Brăneanu a reluat subiectul și l-a dezvoltat, identitatea genitorului ideii s-a pierdut pe drum. A rămas doar o poveste populară, rulată la nesfârșit ca adevăr subînțeles.

Brăneanu nu deținea integral, nici în original, nici în copie, cartea lui Daniel Ruzo ”La historia fantástica de un descubrimiento” (1974). Deținea în schimb niște extrase traduse, lipsite cu desăvârșire de suportul fotografic care însoțea textul.

Ce zice de fapt Ruzo?

”Când am pornit spre Omul, din acest punct al drumului nostru către el, spre stânga, am văzut un mare cap de om sau leu care ne privea de la înălţimea unui semicerc asemănător cu bolta unei porţi. Putem denumi leonin capul omenesc ce încununează poarta. Este în acelaşi timp un personaj şi simbolul leului, paznicul peşterii şi al tezaurului. Ca dovadă, altă fotografie ne arată acest monument văzut din profil. În ea se vede aceeaşi poartă şi pe culmea ei, figura din profil a unui rege sau a unui sacerdot. Am mai spus că adevăratul tezaur este sângele omenirii. Peşterile din Carpaţi există, desigur, şi sunt simbolizate de această falsă poartă. Desigur că în ele s-au salvat unele grupuri umane în vremea potopului lui Noe. Ca şi la mormintele faraonilor, poarta falsă [s.n.] este un mesaj pentru cercetător şi o cursă pentru cei ce nu au cunoştinţele necesare”⁵.

Deși Daniel Ruzo își intitulează capitolul despre România ”La puerta del Tesoro” (Poarta comorii), el indică clar că la Mecetul Turcesc este vorba de o poartă ”simbolică” :”La puerta simbόlica [s.n.] del Tesoro”⁶. O poartă ”falsă”, ”un mesaj pentru cercetător şi o cursă pentru cei ce nu au cunoştinţele necesare”. Fără comentarii.

 În remarcabila sa lucrare, ”Absida Altarului”, Silvia Păun se referă la Mecetul Turcesc doar în trei ipostaze fotografice, însoțite de o legendă comună:

”Un posibil locaș arhaic de cult ce poartă, încă, denumirea de ”Biserica Trăsnită”, este stânca absidată spre Sud ce domină capătul Văii Obârșiei Ialomiței, cu cavități subterane ce așteaptă să fie investigate […] fotografii 1994, Maria Pârvulescu, București”⁷.

Cunoscând-o personal pe arhitecta Păun, Brăneanu află motivul pentru care aceasta a menționat posibilele ”cavități subterane”: pornise de la ”declaraţiile unor cunoscuţi care, dormind sus pe stâncă, au fost urmăriţi mai multe zile de memoria zgomotelor, ca produse de o apă curgătoare, pe care le auziseră toată noaptea ca venind din interiorul masivului pietros”⁸.

Având dorita ”confirmare”, Brăneanu revine la Ruzo, despre care afirmă că ”a remarcat pe malul celălalt, această stâncă [Mecetul Turcesc – n.n.] care nu prezenta ceva deosebit, în comparaţie cu ce văzuse el până atunci, decât sculptura unui eventual cap bărbătesc văzut din faţă, la care se distingeau ochii şi nasul”⁹.

Cumva, Brăneanu a încurcat stâncile. ”Se vede un ochi, nasul și o parte a gurii”¹⁰ se referea la Omu, nu la Mecet, unde Ruzo plasează frontal un cap omenesc leonin și un profil de rege/ sacerdot văzut din profil.

Iar dacă șirul de erori prezentat nu era de ajuns, trecerea de la fapte și logica inginerească la radiestezie este cireașa de pe tort:

”Se poate admite ipoteza noastră, că figurile văzute probabil de Ruzo (căci în fotografiile din cartea menţionată, scrisă de Silvia Păun, s-ar mai putea distinge şi altele) marchează tocmai verticala pe care se află la adâncime de circa doisprezece metri, o gură de intrare (ieşire) a acestei reţele subterane. Gura este acoperită tocmai de materialele sfărâmate rezultate de la execuţie. Vechimea lucrării (ca şi adâncimea de doisprezece metri) am stabilit-o prin mijloace radiestezice, la patruzeci şi opt de mii de ani. Accesul în galerie s-ar putea face şi printr-un puţ vertical aflat pe platforma stâncii, care este ciudat de aplatizată”¹¹.

Aici se află cheia pierdută pe drum a teoriei: atunci când se întemeiază pe elemente concrete, ele se pot dovedi (și sunt dovedite) greșite; rămâne așadar să se bazeze pe tehnici de detecție pe care nu le poate verifica nimeni:

”Urmează ca, tot prin metode neconvenţionale, să se verifice şi de alcineva această ipoteză, lăsând la latitudinea generaţiilor viitoare de a o transpune în teren, dacă ea ar rezulta ca viabilă”¹².

Realitatea este însă mult mai searbădă. La 10 august 1979, speologul bucureștean Vasile (Ică) Giurgiu descoperă și cartează ”Peştera din Mecetul Turcesc”:

”Faţa sudică a Mecetului este brăzdată de o diaclază evidentă; în zona ei, mai sus de baza blocului (2267 metri altitudine), se află intrarea largă a peşterii. […] 10 metri dezvoltare, denivelare +1,5 metri, extensie 8 metri, indice de ramificare 1,25”¹³.

Recursul la aspecte lumești și materiale, palpabile și demonstrabile în ultimă instanță, se va dovedi perdant partidei subterane. Și o va obliga să se refugieze, inevitabil, în lumea rarefiată a ”info(r)-energeticului” de tot felul.

(sfârșit)

Notă editorială: Acest serial se continuă cu dezvoltarea Sub Bucegi (pe energii), un serial cu … ”va urma”.

Note: ¹”L-a citat” este mai mult o metaforă. Succesiunea corectă este: a preluat informații prin viu grai de la sursă, a ales ce-a vrut din ele, a scris ce-a dorit din cât a înțeles și-a dus-o capul; ²Radu Cinamar – ”Viitor cu cap de mort”, Ed. Daksha, București, 2004; ³Adina Mutăr – ”Dosarele X ale Elenei Ceaușescu”, în ”Ziarul”, nr. 361/ 7.02.2005, pg. 5; ⁴Radu Cinamar – ”12 zile: o inițiere secretă în tărâmul tainic al zeilor”, Ed. Daksha, București, 2004, pg. 12-14; ^5,6,10Daniel Ruzo – ”La historia fantástica de un descubrimiento”, Editorial Diana, Mexico, 1974, pg. 196-197, foto 131, 195; ⁷Silvia Păun – ”Absida Altarului”, Ed. Per Omnes Artes, București, 2000, pg. 40, nota foto 29; ^8,9,11,12Dan Corneliu Brăneanu – ”Explorări în enigmatic, vol. II”, Ed. C.I.D., București, 2016, pg. 39, 39, 40, 40.